x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bursa, veşnic optimistă

0
Autor: Ionuț Bălan 27 Mar 2008 - 00:00

Miercurea trecută, Dinu Patriciu a declarat că va­loarea pieţei de capital este de două ori mai ma­re faţă de “nivelul real”, aşadar, dum­nealui nu investeşte pe piaţa de capital din România “pentru că este prea scump.

Miercurea trecută, Dinu Patriciu a declarat că va­loarea pieţei de capital este de două ori mai ma­re faţă de “nivelul real”, aşadar, dum­nealui nu investeşte pe piaţa de capital din România “pentru că este prea scump. Aştept să ajungă la fundul apei, pentru că abia a început că­de­rea. Şi va mai cădea”. O zi mai târziu, indicii bursieri au înregistrat o scă­de­re-record de 7%, iar Asociaţia Bro­ke­rilor s-a repezit să ceară intervenţia CNVM, pe motiv că declaraţiile pe­trolistului “dau sau ar putea să dea false semnale sau ar putea in­du­ce în eroare investitorii”. Noroc că CNVM şi-a dat seama că nu poate da un ordin în care să scrie: “Despre pia­ţa de capital românească nu se pot spu­ne decât lucruri bune, şi de asta se ocupă exclusiv Asociaţia Brokerilor”. 

OK, să admitem că Patriciu ar avea un interes direct. Are două mi­liarde de euro cu care ar vrea să cumpere nişte active ieftine, pe care mai apoi să le vândă la preţ mai mare tot în spaţiul ex-sovietic. Dar în acelaşi timp şi brokerii au interesele lor. În loc să militeze ca pe bursă să fie cotat un număr mai mare de acţiuni, să apară piaţa obligaţiunilor şi alte instrumente precum ETF-urile, ei ne tot spun de şapte-opt luni încoace că bursa o să-şi revină, iar ea tot pierde teren. Practic, nu-i nici o diferenţă între optimismul nefundamentat afişat de traderi şi cel al agenţilor imobiliari. Oare de ce? Fiindcă, după ce a terminat cu piaţa de capital, Patriciu a venit şi a spus că “piaţa imobiliară cade în fiecare zi, dar nu vrem să vedem asta”?

În fine, să lăsăm speculaţiile şi să trecem la certitudini. Într-un editorial de la începutul lunii februarie scriam că turbulenţele internaţionale ne-au afectat mai mult decât pe polonezi sau pe cehi, fiindcă bursa şi leul erau supraevaluate. Un cunoscut care a citit articolul m-a întrebat: Cum dovedeşti să acţiunile sunt supraapreciate? I-am răspuns: Foarte simplu, hai să vedem dacă mai cad... Preţul acţiunilor româneşti a continuat să se reducă într-un ritm superior celui văzut la bursele din Varşovia sau Praga. Leul nu s-a mai depreciat, dar nici bursa n-are în spate o autoritate care să constituie rezerve cu care să intervină pe piaţă.

Ca să se înţeleagă foarte clar, declaraţiile lui Patriciu n-aveau ce “emoţii” să stârnească dacă pieţele din România erau adânci. Dacă politicienii n-ar fi intervenit asupra economiei şi ar fi lăsat în pace pieţele să apară şi să se maturizeze, bursa din Bucureşti ar fi avut acum măcar jumătate din numărul de titluri cotate pe piaţa de capital poloneză – adică n-ar fi existat doar un număr mic de companii listate, care face ca preţul acţiunilor să fie mare. Mai departe, dacă banii investitorilor de portofoliu ar fi dezvoltat afaceri şi produse care să substituie importuri ori să genereze exporturi, nici leul n-ar fi fost supraevaluat în raport cu euro. Cum însă în România business-ul nu se face la vedere, ci în interiorul unor carteluri – alimentate cu bani din nivelul de trai –, e normal să ne plasăm pe ultimul loc în UE la respectarea drepturilor de proprie­tate şi pe primul la corupţie. Lipsa de transparenţă şi spiritul discreţionar cu care statul ia un bun de la cel care l-a dobândit după toate regulile jocului şi-l transferă clientului politic explică pe deplin decalajul de dezvoltare dintre România şi ţările din primul val de aderare.

E bine de văzut ce simptome are o piaţă înainte de a-şi corecta nivelurile. Să ne uităm la americani: în pe­ri­oa­da de patru-cinci ani de di­nain­te să înceapă ajustările, ritmul de creş­tere a preţului imobilelor l-a depăşit pe cel al inflaţiei, dar şi pe cel al veniturilor. Scumpirea acţiu­ni­lor şi a caselor a redus înclinaţia spre economisire şi au crescut da­to­riile familiilor. Majorarea averilor a fost determinată în mare parte de creş­terea preţurilor. Mişcările de pe pia­ţa de capital şi cea imobiliară au ajuns să aibă un impact din ce în ce mai mare asupra creşterii economice.

Într-adevăr, aşa a fost în Statele Unite, iar la noi e la fel ca la ei. În ultimii patru-cinci ani, preţul activelor s-a dublat, în timp ce economia n-a acoperit cu bunuri şi servicii decât un sfert din această creştere. Asta arată că bişniţa e profitabilă, iar munca nu mai are sens. Tranzacţiile cu te­re­nuri, cu clădiri, cu acţiuni sau cu mărfuri fa­bricate de alţii, în străi­nă­tate, aduc câştiguri mult mai mari. Da, dar insuficienţa muncii şi a in­vestiţiilor trebuie să se vadă undeva. Unde? Ori în inflaţie, ori în deficitele bugetare şi comerciale. Şi de unde se extrage până la urmă substanţa pentru echilibrarea balanţei? Din nivelul de trai, chiar dacă temporar poate fi luată pe datorie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de