x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bush si advertiserii

Bush si advertiserii

08 Noi 2004   •   00:00

Saptamana trecuta, Advertising Age (publicatie americana de specialitate) atragea atentia asupra unora dintre motivatiile votului pentru Bush. Ce a sarit in ochi cercetatorilor a fost prezenta "valorilor morale" ca argument de decizie pentru presedinte, mai sus chiar decat razboiul din Irak.
LUCIAN MANDRUTA

E un indicator care ii ingrijoreaza pe advertiserii americani, care se tem ca un trend conservator in societate ii va pune in situatia de a face reclame mai placide, mai plate si mai decolorate. Tocmai intr-un moment in care ad-urile neconventionale, necivilizate si riscante sunt cele care reusesc sa iasa in evidenta in zgomotul de fond al media. Autocenzura in publicitate? Se intampla la fiecare pas. Si nu publicul e cel pe care il are in minte fiecare om de creatie atunci cand decide singur c-a mers prea departe cu ideea lui de spot, sa zicem. Ci clientul. Care, cum spune o reclama, promite sa fie cu 50% mai conservator decat destinatarul spotului si de trei ori mai usor de speriat de o reclama decat cumparatorul produsului.

E nevoie de exemple? Sa spunem doar ca cele mai bune, inteligente, puternice reclame pe care le poti vedea in Romania sunt cele care merg la festivalurile internationale. Criticii spun ca unele dintre agentii s-au specializat in spoturi care nu intra pe post niciodata, insa castiga premii prin strainatate. Implicatia e ca agentiile acestea joaca murdar ca sa-si faca reclama (o crima si in lumea publicitatii, ati observat?). Ei bine, nu cred ca ar trebui sa ne grabim cu condamnarea creatorilor pentru spoturile fantoma. Cel putin nu atata vreme cat nu-i trimitem in judecata pe cei care comanda si platesc pentru publicitate in tara asta. Clientii care n-au curaj decat sa-si imite concurentii si nu vor sa contrazica sau sa-i puna la incercare umorul nici unui potential cumparator. Ei sunt in primul rand "vinovati" ca oamenii cu idei din agentii au ajuns sa si le produca pe banii lor, ca sa scape macar o zi de sentimentul ca-si iau degeaba capul la serviciu.

Am pus vinovatia intre ghilimele tocmai pentru ca nimeni nu poate fi sigur de localizarea ei. Si pentru ca, pana la urma, ceea ce se consuma la televiziune in primul rand ne arata si ce fel de public ne asteapta reclamele. Fara sa fie nevoie pentru asta de sondaje de opinie ca-n America.

×
Subiecte în articol: editorial