x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Busuioc, visul românesc

Busuioc, visul românesc

de Marius Tucă    |    09 Iun 2008   •   00:00

JURNAL DE ROMÂNIA
Nu te mai uita în urmă, nu te mai uita în stînga şi-n dreapta, drumul tău e numai înainte, devorează-l, înghite-l, nu-l lăsa să-ţi fugă de sub picioare, nu te mai gîndi la suferinţele trecutului, la floarea de gutui, respiră larg şi deplin momentul, gloria nu se respiră, nu se trăieşte la timpul trecut, nu te mai uita înapoi, nu mai gîndi înapoi, gîndeşte înainte, lasă succesul să plutească o dată cu tine, lasă-te purtat de el,



JURNAL DE ROMÂNIA
Nu te mai uita în urmă, nu te mai uita în stînga şi-n dreapta, drumul tău e numai înainte, devorează-l, înghite-l, nu-l lăsa să-ţi fugă de sub picioare, nu te mai gîndi la suferinţele trecutului, la floarea de gutui, respiră larg şi deplin momentul, gloria nu se respiră, nu se trăieşte la timpul trecut, nu te mai uita înapoi, nu mai gîndi înapoi, gîndeşte înainte, lasă succesul să plutească o dată cu tine, lasă-te purtat de el, nu calcula nimic, nu trebuie să-ţi faci vreun calcul, priveşte lumea cu ochii tăi, muşcă viaţa, fiecare secundă a ei, pînă la sînge, şi respir-o, larg şi deplin ca şi cînd ai respira lumea, nu fă bilanţuri, nu trage linia, n-ai nimic de socotit, nu te socoteşti cu nimeni, urmează-ţi calea, neabătut şi necondiţionat, nu te lăsa furat de celebritate, ea va zbura o dată cu tine, nu trebuie să faci ceva cu ea, o s-o înţelegi mai tîrziu, respir-o şi atît, trăieşte miracolul vocii tale, lasă-te călăuzit de ea, lasă timbrul ei, amprenta ei să se identifice cu destinul, lasă-te purtat de graţie, de aripile ei, nu trebuie să mai faci nimic, doar mergi mai departe, respiră drumul, larg şi deplin, lasă-te în continuare copleşit de bucuria de a cînta, cucereşte lumea cu aceeaşi simplitate şi decenţă cu care ai făcut-o pînă acum, lasă-te purtat de credinţă şi încredere, trebuie să crezi în tine pînă la capăt, respiră încrederea în tine larg şi deplin, visul tău e şi al nostru, visul tău e al tuturor celor care nu mai îndrăzneau să viseze, visul tău e visul românesc.

×
Subiecte în articol: editorial