Ca ei sau tot ca noi?

Eram convinsă că la Strasbourg președintele va dori să puncteze în plan intern. Am și scris asta. Nimic din parcursul președintelui din momentul declarării intenției de a candida nu anunța un discurs mai inclinat spre problemele Europei decât spre cele din țară. Primele sunt importante mâine, dar deloc spectaculoase astăzi. Cele românești sunt ca și inexistente pe termen 3lung, dar consumatoare de mari energii pe moment. Surprinderea a fost și mai mare când, e drept, în conferința de presă și nu în plen, dar de față cu Tajani, puternicul și influentul șef al Parlamentului European, președintele a rostit neașteptata frază: Este extrem de neobişnuită o rezoluţie cu privire la un stat membru cu doar o lună înainte (ca acel stat, n.n) să preia preşedinţia Consiliului UE”. 

Cel mai probabil președintele a vorbit fără echivoc prea târziu. La nici două zile după plecarea lui conferința președinților de grupuri a lăsat pe ordinea de zi a lunii noiembrie rezoluția pentru România. Dacă există voință politică lucrurile se pot schimba, dar șansele sunt mici. Cel mai probabil rezoluția se va vota.  

Iar dacă se va întâmpla asta, e doar vina noastră. România este un subiect de arătat mușchii de ceva vreme și, din păcate, noi l-am făcut să fie. Români ca noi sunt cei are au exportat disputele interne în plenul și pe holurile Parlamentului ori culisele Comisiei Europene. Și le-au exportat nu pentru a rezolva o problemă stringentă internă ci pentru a puncta, la nivel personal, în fața vreunui lider european în criză de adepți. 

Semne că europarlamentarii români, cu eterna excepție cuplul Macovei-Preda, s-au prins că uneori trebuie să joace împreună, există. În ultimele luni, e drept discret, parlamentari români afiliați PPE, S&D sau ALDE au lucrat și împreună. Au înțeles, înaintea oamenilor politici din țară, că politic Europa se redesenează. De la ultimele alegeri continentul s-a schimbat, se regrupează și-și caută o nouă doctrină și noi lideri în care să credă. Criza migranților a scos continentul din lâncezeală mai ceva ca marea criză economică. Mici semne de regrupare se văd și la București mai ales că unele dintre surprinzătoarele certuri între aliați au un sâmbure european. 

Întrebarea este simplă: înțelegem la București regrupările europene sau mergem pe drumul nostru plin de scandaluri, dar fără orizont și vedem noi mai încolo?