Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vin spre Bucureşti, în Vinerea Mare, invitat la o emisiune a Antenei 3. Plec de la Sângeru dintr-un fel de inerţie a incapacităţii de a refuza. Rămân la Ploieşti un răgaz pentru revizia tehnică a autoturismului, la firma colegului meu de pasiuni vânătoreşti, Mircea Mihăilescu. Marginile oraşului al cărui cetăţean de onoare am fost uns acum câţiva ani, pentru merite care-mi scapă, miros a gudron. Un bărbat cam de vârsta mea se apropie cu prudenţă. Sunteţi, şi-mi zice numele... Mă rog, înţeleg că omul mă admiră. Îşi cheamă şi soţia, rămasă la o distanţă respectuoasă. Sunt din Valea Călugărească şi îşi fac târguielile de Paşti. Mă simt măgulit. Vorbim. Sărbători fericite, îmi urează omul la plecare. Sărbători fericite, îi doresc şi eu. Bărbatul se opreşte, iar chipul lui s-a posomorât brusc. Pentru mine nu mai există sărbători fericite. Şi-mi istoriseşte o tragedie. Unicul lor fiu, de 32 de ani, a fost ucis cu o lovitură de box metalic în încercarea (era jandarm) de a despărţi nişte indivizi care se băteau. Bunicii au rămas cu o nepoţică de 2 ani, dar de la Dumnezeu care-i mai ţine în viaţă.
În biroul gazdei mele aflu de pe un canal de ştiri că un bărbat de 62 de ani a fost ucis în pumni de un tânăr de 21 de ani la o trecere de pietoni din Craiova. Victima, de mână cu un copil, insultase botul limuzinei, deplasându-se prea lent.
Pe DN1 câteva maşini rulează spre Capitală. Rulez şi eu nestingherit. Doar la ieşirea din Ploieşti am înţepenit un timp, cât să facem loc unui trailer încărcat cu borduri, care mergea pe contrasens. Borduriada, una dintre cele mai scârboase afaceri, care goleşte vistieriile în folosul unor buzunare fără fund, nu stagnează de sărbători. Curând vor pune borduri de-a lungul gârlelor, iar baloţii de ciment, prin ordonanţă de guvern, vor deveni obligatorii în odăile apartamentelor. Dinspre Bucureşti, de parcă oraşul ar fi ameninţat de ciumă, curg mii şi mii de limuzine. Toate fug undeva, împungându-se ca nişte cirezi înspăimântate care-şi caută scăpare spre munte. Opresc la o bisericuţă în renovare. A fost pictată de Nicolae Grigorescu, imediat după biserica Mănăstirii Zamfira de lângă Lipăneşti. Apropierea Paştelui a iscat o zarvă de nedescris afară. În lăcaşul Domnului e linişte. Un preot tânăr - pare la vârsta răstignirii Mântuitorului şi sunt tentat să-l întreb dacă n-are 33 de ani - îi explică unui electrician unde să monteze nişte becuri, în timp ce două fetiţe aşteaptă să se împărtăşească după ce trec sfioase pe sub masa instalată în naos. Oraşul, strada, şoselele fierb în numele Învierii. Pieţele şi magazinele gem de o lume care asudă să cumpere mai ales de-ale gurii. Cei care n-au bani înghit în sec, şi sunt mulţi, din ce în ce mai mulţi. Oricum, apropierea Paştelui anunţă un festin şi deloc un reper sufletesc. Învierea pune în lucrare pancreasul şi se adresează brutal ficatului. Mulţi par străini cu totul de semnificaţiile jertfei Celui Răstignit şi sunt convins că întrebaţi ce e Paştele ar răspunde că e o chestie cu miel şi haleală multă.
Emisiunea pentru care am venit se cheamă "Politică şi cătuşe". Aş vrea să vorbim despre Înviere, dar lunecăm spre personajul Syda, noul ginere al preşedintelui Băsescu (pereche perfectă a fiicei, dacă ne gândim că ambii au urmat la zi academia barurilor), despre cătuşele care ţin naţiunea din zori şi până la miezul nopţii cu ochii priponiţi în televizoare, despre forţa diabolică a manipulării. Cătuşele, opinez eu, sunt cortina în spatele căreia unii numără şi-şi împart gologanii. Banii care vin de unde vin şi dispar cât ai clipi. De ce ne-aţi schimbat preşedintele? - întreb eu. Era unul cu şuviţă pe chelie care zicea că ar fi o tâmpenie să ne îndatorăm ca Ceauşescu. Acum e altul, fără şuviţă, care vrea an de an noi împrumuturi. E tot ăla, mi se răspunde, doar că s-a tuns. Arma de neînvins a lui Băsescu e poporul. Cu el a făcut şi va face orice are chef. Victima e tot poporul.
Citesc, într-o carte de memorii pe care am lăsat-o pe noptieră, dialogul dintre scriitor şi consulul german din Singapore, întâmplător evreu. Povestea se petrecea prin anii '30. Nu credeţi că Hitler ăsta, al cărui nume apare din când în când prin ziare, ar putea ajunge la putere? - întreabă scriitorul. Imposibil, răspunde consulul. Nu cunoaşteţi Germania. Este absolut imposibil ca un agitator nebun cum este acesta să se poată afla măcar la conducerea unui sat. Sărmanul meu prieten, concluzionează peste timp autorul, în ce monstruoasă cameră de gazare vei fi sfârşit.
Plec să iau lumină. Lumea se agită spre treptele bisericii pusă pe harţag, ca pe vremuri, la coadă, la pui de Crevedia. Hristos a înviat!
