x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cabinet de curiozităţi

0
Autor: Andrei Bacalu 27 Mai 2007 - 00:00
Cabinet de curiozităţi


Acesta era numele purtat intre Renaştere şi inceputul secolului al XIX-lea de colecţiile celor care aveau destul loc de depozitare, dar şi de expunere a tot felul de obiecte ce exprimau un anume gust pentru inedit şi heteroclit. Puteau fi văzute acolo medalii, antichităţi, animale impăiate, scoici, insecte, cochilii, ierbare şi chiar opere de artă.

Acesta era numele purtat intre Renaştere şi inceputul secolului al XIX-lea de colecţiile celor care aveau destul loc de depozitare, dar şi de expunere a tot felul de obiecte ce exprimau un anume gust pentru inedit şi heteroclit. Puteau fi văzute acolo medalii, antichităţi, animale impăiate, scoici, insecte, cochilii, ierbare şi chiar opere de artă.

Se spune că au jucat un rol esenţial in dezvoltarea ştiinţelor, mai ales prin difuzarea cataloagelor ilustrate, care permitea savanţilor să cunoască noutăţi aflate departe de ei. Unele mai păstrau urme de superstiţie şi eres. Erau expuse mostre de sănge de dragon sau scheletele unor animale mitologice ori imaginare precum unicornul. Prefer cuvăntul inorog.

Cel mai vechi cabinet de curiozităţi pare a fi cel al lui Ole Worm (1588-1654), al cărui inventar a fost publicat cu mare succes in 1655. Cel aparţinănd lui Honore d’Urfe a rezistat pănă in zilele noastre şi este incă frecventat de evaluatorii de obiecte preţioase. Sir Hans Sloane a făcut din cabinetul său de curiozităţi germenele unei instituţii celebre, British Museum.

Conţinutul era organizat in căteva grupe distincte, al căror nume latin ne spune destul de mult pentru a nu face apel la explicaţii mai detaliate: "artificialia", "naturalia", "exotica", "scientifica".

Cabinetele de curiozităţi au fost inlocuite de instituţii oficiale, in primul rănd de muzee, dar şi de tradiţionalele colecţii particulare, incă importante in domenii precum entomologia (care se ocupă de insecte) şi conchiliologia, misterioasa ştiinţă a scoicilor şi cochiliilor. O colecţie este definită in dicţionar drept o grupare de obiecte ce aparţin unei anume teme. Prea puţin binevoitor, un medic şi criminalist, Edmond Locard (1877-1966), autor al unui manual de filatelie, susţinea că există ceva patologic in comportamentul colecţionarului. El inventează şi un diagnostic, "syllectimania", foarte rar sau nicicănd folosit.

Pasiunea colecţionarilor nu a fost afectată de această apropiere. Patologie reală pare a fi cazul citat de Locard insuşi, cel al unei doamne din lumea bună care işi păstra in pliculeţe, menţionănd data şi locul operaţiunii, unghiile de la măini şi de la picioare. Asta dacă nu ştim ce colecţionează unele persoane importante. Chiar foarte.

Acum căteva zile s-a stins din viaţă John K. Lattimer, profesor la Universitatea Columbia, colecţionar de relicve militare precum gulerul pătat de sănge al preşedintelui Lincoln, capsula de cianură cu care s-a otrăvit Hermann Goering, armuri medievale, carabine de pe vremea războiului de secesiune şi acuarele semnate Hitler.

Nu vă impresionează? Obiectul central al colecţiei sale este penisul mumificat al lui Napoleon. După infrăngerea şi capturarea acestuia la Waterloo, obiectele care i-au aparţinut au constituit o expoziţie itinerantă, in care puteau fi văzute perii cu mănere de aur pentru dinţi, corp şi chiar curăţarea limbii, lenjerie de corp din cea mai fină lănă. La moartea lui Napoleon, arborii care ii inconjurau mormăntul de pe Insula St. Helena au fost transformaţi in aşchii văndute ca suveniruri. Organul sexual a fost amputat de unul dintre cei care s-au ocupat de rămăşiţele sale pămănteşti şi văndut pe ascuns. Napoleon şi-a mai pierdut părţi ale corpului, două fragmente de intestin, distruse intr-un bombardament in 1941.

Convingerea că obiectele sunt impregnate de spiritul posesorilor a ajuns la extreme in romanticul secol al XIX-lea. Scriitoarea Mary Shelley işi păstra inima răposatului ei soţ intr-un sertar al mesei de lucru. Cele mai căutate obiecte erau (şi uneori mai sunt incă) cele despre care se spunea că i-ar fi aparţinut lui Shakespeare.

Istoria patetică a penisului lui Napoleon, greu de recunoscut astăzi ca parte a unui trup omenesc, ne poate reaminti o frază a lui Freud, care vedea in colecţionar un mizantrop in căutarea unei compensaţii. In zilele noastre, marii colecţionari, ca Bill Gates, işi permit să achiziţioneze obiecte valoroase, dar acceptabile, ca un caiet al lui Leonardo, nu organe ale unor celebrităţi dispărute.

Poate că a venit momentul in care trupul furtunosului Corsican va fi reintregit. Există liste de sute de cuvinte ce definesc temele colecţiilor, de la acţiuni şi titluri de proprietate (scripofilie) la bere (tegestofilie), trecănd prin ţigări (nicofilie), coji de ouă (faleristofilie), fiare de călcat (siderofilie) şi ajungănd la funii de spănzurătoare (schoinopentaxofilie). De negăsit termenii pentru potcoave de cai morţi sau pentru cai verzi pe pereţi.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de