Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un anarhist octogenar, camuflat sub o căciulă de astrahan îndesată peste urechi, a umilit vigilenţa păzitorilor fostului preşedinte Iliescu. Anarhistul, abil ca o panteră, în pofida vârstei, s-a apropiat de înaltul fost demnitar şi l-a ochit cu monede de 5 bani şi cu ouă.
Domnul Iliescu, de aceeaşi vârstă cu agresorul, n-a mai apucat să se ferească iar incidentul a încăput, nefasonat de foarfeca preparatorilor de imagine, în toate ecranele televiziunilor. Prilejul s-a nimerit tocmai bun pentru a redeschide dosarele de acum 19 ani: “cine a tras în noi după 22?”, “cine au fost teroriştii?” şi altele. Bombardamentul cu ouă al bătrânelului, sancţionat de altfel sever de poliţie cu o amendă cât pensia lui pe o lună, a redeschis şi chestiunea eroilor. De ce au fost unii mai eroi decât alţii?
Îmi amintesc zilele şi nopţile acelui decembrie ’89 când, cu un mănunchi de oameni, cei mai mulţi necunoscuţi mie, tipăream în fosta Casă a Scânteii, primul ziar botezat pe genunchi Tineretul Liber. Din clădire fugiseră şi portarii, toate geamurile erau în beznă, doar la fereastra biroului meu de la SLAST, camuflată cu o hartă, mai răzbătea o rază de bec. Scriam atunci, pe un ziar distribuit gratis pe străzi, “jos comunismul!”, “jos dictatura!”, “jos Ceauşescu!”, iar prima pagină era decorată cu un tricolor găurit. îmi amintesc asta, nu pentru a mă împăuna, ci pentru a răspunde unei întrebări care mi-a tot fost pusă. De ce nu am profitat şi eu de statutul, de vezi Doamne, revoluţionar. Tipărisem primul ziar liber, înfruntasem spaima că Ceauşescu s-ar putea întoarce, avusesem mereu în spatele scăfârliei o carabină care, am aflat mai apoi, avea misiunea să mă lichideze în caz că... După nişte zile, cineva a venit cu o listă care trebuia iscălită apoi de Ion Iliescu. Eu figuram primul pe acea listă. Ce e asta? – am întrebat. Este lista cu eroii Revoluţiei! Am rupt-o şi am aruncat-o la coş. Să nu vă mai prind, am zis, cu porcării din astea! Am refuzat, după ce fusesem ales cu o majoritate zdrobitoare de voturi, postul de redactor-şef, aşa cum am refuzat mai apoi orice demnitate publică ce mi-a fost oferită. Fusesem zece zile şi zece nopţi la rând. Mă uit amuzat la patimile puse în incidentul cu bombardele de găină asupra bătrânului Iliescu. Mi-e milă deopotrivă de victimă şi de agresor, ambii dizolvaţi într-o negură de evenimente nemiloase. Le-am trăit şi eu. Mult mai adânc decât am istorisit vreodată. Am făcut-o pentru mine şi, speram atunci, pentru demnitatea şi libertatea copiilor mei. Mi-am început rândurile de astăzi cu o paranteză. Intenţionam să scriu despre ceva mult mai grav, mai grav chiar decât Revoluţia pe care o sărbătorim. Este de fapt hidoasă, agresiva contrarevoluţie, aşezarea în ştreang a unor idealuri. Traian Băsescu asudă de mulţi ani la nimicirea partidelor istorice. Într-o anumită măsură a şi reuşit. Transpiră abundent să-şi făurească un partid prezidenţial uriaş, unic dacă este posibil, în vârful căruia să stea cocoţat. Ultimele alegeri i-au dat o lovitură nemiloasă. Partidul prezidenţial n-a obţinut nici 70% cum râvnea preşedintele, nici măcar 51%.
A obţinut doar 33%, scorul domniei sale în rândurile electoratului. A murit de oftică domnul Băsescu? S-a dat bătut? Aş! A lipit, cu scotch-ul imensei lui abilităţi, cele două aripi ale fostului FSN sub învelişul unui aşa-zis Parteneriat pentru România. Coaliţia plămădită îi asigură domnului Băsescu suportul pentru alegerile din toamnă. E cadoul nesperat pe care l-a primit de Crăciun. PSD-ul îşi are propriile vârfuri, propriile valori, propriile orgolii. Se vor lăsa toţi aceşti oameni înghiţiţi de nemăsurata poftă de putere a lui Traian Băsescu? Mi-e teamă că da şi atunci glasul plăpând al democraţiei româneşti s-a stins. Revoluţia de acum 19 ani? Iat-o învinsă, nu cu ouă clocite de bătrânelul din piaţă, ci de tartorul de la Cotroceni. Dincolo de vorbe şi orgolii, de oameni tineri, în cele două mari partide care adună acum 70 de procente în Parlament, se găsesc sangvin, particule din fostul FSN. Vor fuziona ele refăcând fostul organism? Inima, plămânii, claviculele, ţurloaiele? Operaţia este perfect posibilă. Chirurgi abili cos deja vechile rupturi. Să de-a Dumnezeu să mă înşel. Oricât ar părea de ciudat, democraţia atârnă la noi de forţa demnităţii partidului lui Ion Iliescu, Adrian Năstase şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Mircea Geoană. Altfel, vom privi cu invidie la democraţia din Belarus iar Băsescu, va fi pe viaţă, şeful neclătinat al acestei ţări. Crăciun fericit!
