x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cadoul discordiei

0
Autor: Gabriela Vranceanu Firea 11 Apr 2008 - 00:00

Dacă ministrul Finanţelor spune stop micilor “atenţii”, sar cei afectaţi direct la buzunar, adică bugetarii, dar şi cei afectaţi direct la voturi, adică politicienii.

Cînd vestoanele pe care le poartă politicienii sînt de mai multe feluri şi mo­dele, chiar culori, apar mişcări, schimbări, contradicţii, efecte şi de­fecte. Şi, în această perioadă pre-electorală, pretensionată şi pre-judecată, aproape toţi oamenii politici ajung să fie roşi în cot, că de durut acolo îi doare mereu, purtînd zilnic aceeaşi haină. Cea a populismului, a lipsei de raţiune şi respect, a haosului şi sforţatului.


Cînd ministrul Economiei şi Fi­nan­ţelor a venit în faţa publicului să spu­nă că sînt bani de pensii şi atunci de ce să nu fie daţi, doar pentru că unii şi alţii nu se pot împăuna cu acelaşi gest, în faţa pensionarilor: votanţi simpatici, sinceri, harnici, aproape nimeni nu l-a crezut. Vosganian a vorbit ca pentru sine şi apoi şi-a văzut de treabă. Colegii de partid nu au zis nici pîs, nici puşchea pe limba ta, nici negru îţi e,  pedelistule, cerul gurii. Mă refer aici la campania PDL împotriva ministrului Vosganian, pe care încearcă să-l pună în dificultate, încercînd să explice pensionarilor, pe care i-au şi plătit să iasă la mi­ting, că guvernul liberal nu se va putea ţine de cuvînt, în privinţa graficului de ma­jorare a pensiilor. Dar, oricît de încurcate ar fi lucrurile, în materie de pensii şi invidie electorală sînt foarte lim­pezi. Ştim cine sînt poliţiştii buni şi cei răi, precum şi cei aduşi din pro­vin­cie şi hrăniţi la “cantina Academiei”. Cît priveşte subiectul care a în­fier­bîntat lumea bugetară, cel al ti­che­telor de cadou, pe care mi­nistrul Vosganian nu este de acord să mai fie alocate de Paşte, aici politicienii liberali ne-au dovedit că sînt la fel ca toţi ceilalţi, adică po­pu­lişti. Imediat cum au văzut că reprezentanţii lucră­to­rilor din sectorul bugetar au reac­ţionat vehement împotriva deciziei de a nu se mai acorda tichetele de ca­dou, colegii ministrului de Finanţe au ieşit la rampă.

Totul a culminat cu trimiterea ministrului Apărării în faţa presei, nu pentru a solicita acordarea finanţării pentru achiziţii necesare armatei, ci pentru a-l înduioşa public pe Varujan Vosganian, în direcţia acordării, în continuare, a acestor tichete. Ce şi cine să mai înţeleagă căile politicii?

Dacă Guvernul acordă toate aceste mici atenţii bugeta­rilor, care pentru ei poate nu înseamnă mare lucru, dar la nivel de buget naţional presu­pu­ne o cheltuială, acel guvern este criticat şi se aruncă cu pietre în el, pentru că face pomeni electorale. Dacă ministrul de resort spune stop, sar cei afectaţi direct la buzunar, adică bugetarii, dar şi cei afectaţi direct la voturi, adică politicienii.

Deci, cum procedăm? Cine are dreptate? Ce înseamnă, de fapt, drep­tatea, pentru profesori, de exemplu, în prag de sărbători? Calea co­rec­tă ar fi aceea în care profesorii, doctorii, chiar funcţionarii să nu mai aibă nevoie de astfel de artificii financiare, de bonusuri, daruri, atenţii, din partea nimănui: nici a şefilor direcţi, nici a guvernanţilor. Să aibă salarii decente, care să le asigure un trai demn în societate.

Dar cît mai durează pînă atunci? Noi, cei de acum, nu cred că vom prinde acea vreme. Vremea decenţei şi a responsabilităţii în politică, mai ales în politicile economice.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de