x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cafeneaua Romanians

Cafeneaua Romanians

de Tudor Octavian    |    13 Apr 2011   •   19:15

Între anii 1992 şi 1997, domnul Mi­hai Pavel Popovici, om de ştiinţă plecat în 1990 la fiii săi, studenţi la Stanford University, în Statele Unite, şi stabilit definitiv acolo, a creat un forum compute­rizat de discuţii pe subiectele zilei de acasă, din ţară, într-un chip aş zice prevestitor la internetul şi Facebook-ul de azi. Pentru compatrioţii din America, forumul său a devenit mijlocul cel mai agreat de a face filozofie politică. Motivaţia acestei imperioase nevoi de clarificare pleca din posibilitatea de a compara necenzurat două lumi, din bucuria de a gândi liber.

O selecţie din textele postate atunci pe lista de e-mail, botezată de utilizatori „Cafeneaua Roma­nians”, a fost tipărită de curând de unul dintre băieţi, Alexander Mi­hai Popovici, sub titlul „Prag­ma­tis­mul care ne lipseşte”, la Editura Kon­dily. Dacă aş avea posi­bi­lita­tea, aş oferi câte un exemplar parlamentarilor şi oamenilor noştri politici. Ar primi, în sfârşit, la în­de­mână un desfăşurător al deosebirilor în aplicarea conceptului democratic în societatea ro­mâ­neas­că, prin raportare la un tip de de­mocraţie foarte eficientă econo­mic. Calitatea de referinţă a cărţii rezul­tă din sinceritatea aparent cinică a cugetării, dar şi din harul colocvial al domnului Popovici, care li se adresa prietenilor Ca­fe­ne­lei fără să-şi pună problema că vor­bele dumisale de atunci din Cali­fornia vor deveni cândva carte la Bucureşti.

Volumul are condiţia atră­gă­toa­re a unei antologii de aforisme, cu valoare de principii de guver­na­re. „Orice sistem filosofic – scrie domnul Popovici –, nu numai cel al lui Marx, este o construcţie paranoică. Adică o construcţie perfect logică, la baza căreia stă cel puţin o premisă greşită.” Cum poate cititorii noştri îşi mai amintesc, Marx şi Engels, ţuţărul său, au fost apostolii comunismului, iar aserţiunile lor au funcţio­nat, decenii de-a rândul, ca ordi­ne­le în armată: se executau, nu se dis­cutau. Marx pleca de la convingerea, oarecum clinică, a „capitalismului parazit” şi de la premisa şi mai stupidă că „într-o afacere, dacă unul câştigă, celălalt neapă­rat pierde”. Probabil – adaugă domnul Popovici – pentru că Marx însuşi a fost toată viaţa un pa­razit. Judecata autorului nu e cri­tică, e lucidă. „Tembelismul ame­rican în politica externă – scrie domnia sa – vine de la con­vin­gerea greşită că toată lumea socoate banii ca şi ei.”

Şi ca o completare, de natură a lămuri definitiv chestiunea: „E adevărat că pe americani îi cam doare în cot de lumea dinafară şi nu se obosesc s-o înţeleagă”.

Domnul Popovici a sfârşit în 2003, pe pământ american, iubind America. Aceste comentarii cam acre din loc în loc ale dumisale nu sunt altceva decât alinierea la un adevăr general. La adevărul că „Valorile supreme ţin de spiritual, nu de material. Supravieţuirea et­ni­ei pe termen lung e mai impor­tan­­tă ca prosperitatea de mo­ment”.

×
Subiecte în articol: editorial