Caiet cu subiecte (3)

IN CIMITIRELE ISTORICE ale Bucureştiului, mulţi din "foştii" cei mari, cu morminte şi cavouri in parcelele foarte răvnite, ii dau cu tifla tinerei noastre democraţii. Morţi după 1990, ei au reuşit totuşi, in ciuda faptului că n-au mai avut puterea să dobăndească glorie funerară intre poeţi, academicieni şi revoluţionari. Nimeni nu mută mortul din groapă doar pentru că n-ar fi demn de aleile principale. Căţiva din generalii care s-au dus dintre vii fără să indure cuvenitele condamnări pentru crimă sunt vecini de veşnicie cu căţiva parlamentari, care altfel n-ar fi ajuns la Ghencea Militar, ci la Străuleşti. Intre vanitate şi sfidare, distanţa e atăt de mică, incăt nu mai poate fi percepută.


IN PIAŢÃ..., zarzavagiii discută condiţia socială a unui nou-venit care strică preţurile: Lasă-l c-o să inveţe repede, fiindcă-i de-al nostru, ţăran de la oraş.


UN COLONEL LA PENSIE, care altceva decăt cazarmă şi iar cazarmă n-a ştiut, descoperă că n-are subiect de discuţie cu ceilalţi bătrăni la pensie din Grădina publică. Tot ce lui i s-a părut semnificativ şi interesant in viaţa de militar pe tovarăşii săi de taifas ii plictiseşte. In plus, ii spun: "Bre, nea colonelule". O adresare neregulamentară, care-l face şi mai ciufut. Două lumi paralele, care nu se intălnesc nici la infinit.


MEMORIILE unui fost funcţionar in Ministerul Culturii in anii ’60-’70 publicate la o editură de "reconsiderări artistice" sunt pline de şedinţe. Dacă nu s-ar numi Memorii, ar trebui să se cheme Procese-Verbale. Trecănd timpul, procesele sale verbale mă incarcă de melancolii punitive: ce importanţă li se dădeau unor tămpenii, ce importanţă işi dădeau şefii care primeau ca "sarcină de serviciu" tămpeniile, şi cum s-au dus, pe un drum fără intoarcere, şi tămpeniile, şi şefii lor! O carte de 300 de pagini, care evocă amănunţit un neant cultural. O citesc cu nesaţul celui care poate să spună la fiecare rănd: Doamne, ce bine că s-a sfărşit cu şedinţele! Că nu mai urlă secretarul de partid pe coridor: Şedinţă-ă-ă-ă! Terminănd de citit memoriile, inţeleg de ce mă incearcă o stare de nelinişte, ca amintirea unei boli urăte, de căte ori trec pe lăngă Ministerul Culturii: e unul dintre locurile unde se ţin incă şedinţe şi in care un funcţionar obscur notează totul pentru vremea cănd işi va scrie memoriile.


ZODIACELE sunt incomplete. La ce caractere intălnim la tot pasul ar trebui să aibă şi Zodia limbricului, Zodia rămei, Zodia găndacului.


ADEVÃ...RATELE GRANIŢE ale Romăniei sunt: catolicismul, la Vest, imperialismul rusesc, la Est, balcanismul, la Sud, şi problemele teritoriale ale cătorva mari puteri europene, la Nord.


DESPRE CEI MARI IN ROSTURI - regele, patriarhul, guvernatorul Băncii Naţionale - dacă nu vorbeşti cu un mic fior evlavios, inseamnă că-i vorbeşti de rău. Raportarea la inaltul lor rost impune şi un sentiment. Am pomenit, intr-o emisiune tv, de Regele Mihai cu acelaşi ton egal, funcţional, ca in citarea primului-ministru şi am fost luat la intrebări de un necunoscut pe stradă: Domnule, nu mi-a plăcut deloc cum ai vorbit despre rege!