x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Caiet de subiecte.

Caiet de subiecte.

de Tudor Octavian    |    17 Mai 2011   •   21:00

n) Problema cea mare a vremurilor din urma nu e ca se inmultesc oa­menii din ce in ce mai deosebiti de­cat noi, ci ca se raresc oamenii cu care ne asemanam. Pe masura ce ne constientizam normalitatea, ne simtim tot mai separati. Si nu-i departe ziua cand vom fi conside­rati ciudatii momentului.

n) Ce-i cu pri­virea asta?, ma in­trea­ba sotia in timp ce plec de aca­sa la treburi. Ii raspund ca nu-mi dau seama ce fel de privire am, dar stiind ce treburi ma asteapta, e firesc sa-mi sticleasca nitel ochii ca la nebui.

n) Intr-un autocar cu 'seniori', altfel spus cu excursionisti 'la pret re­dus', trecuti bine de 70 de ani, tonul il dau doua categorii de ba­tranei: cei exagerat de voiosi si cei exgerat de ursuzi. De fapt, ur­suzii nici nu sunt ursuzi, doar par asa, datorita entuziasmului contra na­turii al veselilor. Ca la toate pro­gra­mele cu 'seniori in extrasezon', in spatele ultimului autocar cu oc­togenari alearga si masina Salvarii.

n) Pentru ca am locuit, pana la 30 de ani, in camine si in odai mici de servitori, am ramas cu o su­fe­rinta pe care tratatele de psihi­a­trie n-o retin: ma dor casele si ca­me­rele nelocuite. Ma dor spatiile goa­le, in care un om fara casa s-ar simti si el om. Ma dor chiar si spa­tiile pustii de sub scarile caselor mari. Cand ma invitau colegii mai ins­ta­riti la ei si vedeam golul de sub scara ce ducea la etaj, imi ima­gi­nam ce cuib minunat mi-as fi pu­tut amenaja, sa fi fost locul acela in­tu­necos de sub scara al meu.

n) Daca esti la curent cu toate scan­da­lurile politice si penale, cu nebu­nia zilnica din tara, evenimentele te tin incordat, ai senzatia ca ceva si mai rau e inevitabil. Daca insa lip­sesti o luna, iar in strainatate n-ai posibilitatea sa te tii la zi cu tara, cand revii si in­trebi, cu sufletul la gura, 'Ce s-a mai intamplat cat am fost plecat?', ras­punsul, indife­rent cu cine stai de vorba, este 'Ni­mic'.

n) Intr-un voiaj cu grupul in Spania, unul dintre excursionisti, medic veterinar, dispare un ceas dupa fiecare cina. Aduna resturile de mancare de pe mese si se face ne­vazut un timp. Intrebat, la un mo­ment dat, care-i misterul, vete­ri­narul se explica: Am vreo zece ca­tei care ma asteapta. Nu pot sa-i de­za­magesc. Ii respect. Da­to­ri­ta lor, datorita cainilor sunt ceea ce sunt. Nu-s cainii nostri, observa ci­­­ne­­va. Cainii nu vorbesc limbi stra­­­­­i­ne, spune veterinarul.

n) Un pic­tor se bucura de faima de a fi cel mai nespalat din generatia lui. Pentru ca formula il urmareste de ca­teva decenii, nimeni nu mai e atent la continutul ei. Chiar si artistul face caz de ea, ca de o conse­cin­ta a faimei sale ca pictor. n Doi domni, care discuta decesul unui pri­e­ten de curand disparut, spun ca omul a avut o moarte interesanta, plina de sens.

×
Subiecte în articol: editorial