Călătorie la Tokyo

Miracolul începe chiar din momentul când urci în avion, dacă zbori spre Tokyo cu Japan Airlines. Stilul în care eşti primit de stewardese te transportă deja în altă lume în care graţia şi politeţea au un sens profund. Chiar dacă îţi spui „toate aceste zâmbete şi plecăciuni sunt strict profesionale”, nu poţi să nu remarci că japonezii au această ştiinţă de a personaliza politeţea: chiar crezi că erai aşteptat în avion şi că prezenţa ta acolo este o bucurie pentru tot personalul navigant.

Zburând apoi, timp de 12 ore, spre Tokyo, ţi se confirmă senzaţia că te îndepărtezi de o lume brutală şi lipsită de delicateţe pentru a intra în alte coduri comportamentale şi culturale. Când ţi se serveşte, de exemplu, platoul cu mâncare, ai un prim contact cu subtilităţile bucătăriei japoneze. De fiecare dată când o stewardesă japoneză îţi întinde o ceaşcă de ceai verde sau îţi adresează o întrebare, atât gesturile, cât şi frazele sale sunt precedate şi încheiate cu o înclinare a capului.

Se spune că japonezii nu ştiu să spună „nu” şi că utilizează tot felul de piruete verbale ca să evite această formă de brutalitate comportamentală care este negaţia directă. Când pui piciorul pe solul nipon şi începi să ai contacte cu ei descoperi brusc că pe această incapacitate de a spune un „nu” direct se poate construi o întreagă civilizaţie.

Iată însă alte detalii de natură să te destabilizeze imediat ce ajungi la Tokyo. Stilul în care se poată cu tine taximetristul (care, în plus, poartă mănuşi albe) te face să crezi că ai devenit peste noapte o personalitate extrem de importantă (şi oricum nu acceptă bacşiş pentru că s-ar simţi jignit). Dorinţa, dar şi vocaţia japonezilor de a-şi servi bine clienţii nu au termen de comparaţie. În orice ma­gazin, chiar dacă ai cumpărat doar un iaurt sau doar o pastă de dinţi, vânzătorul îţi vorbeşte în timp ce îţi ia banii, în timp ce îţi întinde delicat restul şi în timp ce îţi înmânează pacheţelul. Un alt membru al personalului te conduce la uşă şi se înclină în timp ce ieşi din magazin. Dacă ai luat masa

într-unul din nenumăratele restaurante familiale din cartierele populare ale oraşului, la sfârşit patronul te conduce până în stradă. În marile magazine, când treci prin faţa standurilor cu mărfuri eşti salutat cu consideraţie de vânzători doar pentru că ai binevoit să arunci o privire în direcţia lor şi, chiar dacă nu ai făcut-o, ei te salută printr-o înclinare a capului întrucât le-ai făcut onoarea să le vizitezi magazinul.

Există şi alte surprize din acestea „epidermice”, de prim contact, când ajungi în Japonia. Când începi să te plimbi cu pasul prin cartierele comerciale sau populare ai impresia că se întâmplă ceva ciudat, simţi o absenţă şi nu ştii ce îţi lipseşte. Ceea ce lipseşte conferă însă o calitate de viaţă extraordinară spaţiului urban. Treptat, înţelegi ce lipseşte de pe străzi şi te face să te simţi atât de bine: lipsesc maşinile parcate de-a lungul străzilor. Ei bine, da, îţi dai seama cu stupoare că la Tokyo nu există maşini garate sau parcate una după alta în bunul stil european, ceea ce conferă oraşului o dimensiune umană greu de descris. Simţi că străzile sunt ale oamenilor, te simţi mai în siguranţă pe ele, şi, în plus, clădirile nu mai sunt mascate de şiruri nesfârşite de vehicule.

În trenul de mare viteză, shinkansen, care mă ducea de la Tokyo la Kyoto am rămas efectiv impresionat de un alt detaliu: două fete tinere purtând uniforme drăguţe au intrat la un moment dat în vagon şi s-au înclinat în direcţia pasagerilor spunând ceva pe un ton extrem de plăcut auzului. Am crezut la început că sunt două pasagere fără loc, pentru că vagonul era plin ochi. Dar nu, ele lucrau pentru compania de trenuri şi veniseră să colecteze… gunoaiele sau, mai bine spus, să adune sticlele şi paharele din plastic, pungile, cutiile de carton şi tot ce mai aveau pasagerii de aruncat după ce unii dintre ei luaseră masa sau ronţăiseră tot felul de dulciuri, fructe şi alimente. După ce au trecut printre pasageri şi au adunat, în doi mari saci de plastic, toate deşeurile călătoriei, cele două fete s-au întors din nou cu faţa spre pasageri, i-au salutat cu vorbe şi plecăciuni şi au trecut în vagonul următor.

Nu glumesc, după ce vizitezi această ţară, şi mai ales după ce începi să o cunoşti mai bine vizitând-o de mai multe ori, îţi spui că dacă există extratereştri pe pământ aceştia sunt japonezii. Noi, însă, în Europa, şi mai ales în România, nu suntem capabili să învăţăm nimic de la japonezi pentru că noi nu credem în extratereştri.