x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Călin Făt-Frumos şi "ştiinţa politică"

Călin Făt-Frumos şi "ştiinţa politică"

de Valentin Stan    |    25 Aug 2007   •   00:00
Călin Făt-Frumos şi "ştiinţa politică"

Bietul Ceauşescu a enunţat minunatele idei "liberale" ale lui Tăriceanu cu mult inaintea acestui "ideolog" de duzină, cocoţat in fruntea guvernului "liberal" de "A-domniţe" in ale "ştiinţei politice"! Căci, pentru Ceauşescu, democraţia şi liberalismul se reduceau la asigurarea unui "loc de muncă bine plătit"! Şi credeţi-mă pe mine sau intrebaţi cam 60% din romănii noştri de azi, minţiţi, umiliţi, fără necesarul traiului zilnic: se putea trăi dintr-un salariu minim pe vremea lui Ceauşescu!



Premierul Tăriceanu a anunţat data alegerilor europene, după şedinţa de guvern din 22 august. Prilej cu care a ironizat moţiunea de cenzură a PSD-ilor, observănd că folosirea acestui "instrument democratic" ţine de "ştiinţa politică". Ştiinţă "care" (scuzaţi absenţa acuzativului, "pe care", dar incerc să scriu pe inţelesul domnului premier) Tăriceanu o "deţine", probabil, din belşug! Ştiţi la ce au dus "politicile liberale", in viziunea "analfabetului" nostru premier? Conform comunicatului oficial, la "descătuşarea energiilor latente"! Aici, Tăriceanu l-a depăşit pe Ceauşescu! Bietului "Ceaşcă" nu i-ar fi trecut aşa "energii" prin cap! Şi, acum, atenţie! Cum vă place această "mostră" de găndire liberală?


"Cea mai bună protecţie socială intr-o ţară modernă, intr-o ţară care vrea să respecte identitatea cetăţenilor este un loc de muncă bine plătit, şi nu asistenţă socială care ii face numai să supravieţuiască!"


Wow! Care va să zică, danezii cu cele 36 de Fonduri pentru şomeri, furnizoare de beneficii de trai superdecent provenind, cu precădere, din impozite şi oferind ajutor chiar şi pentru o perioadă de lucru efectiv de numai 52 de săptămăni, in trei ani, la condiţia de a fi membru doar de un an intr-unul din Fonduri, au o ţară inapoiată, care nu-şi respectă cetăţenii? Acele ţări scandinave, plus Marea Britanie, care au introdus derogări de la diferite tratate ale UE (celebrele "opt-out"-uri), fie că este vorba despre moneda unică sau orice altceva, toate au vizat păstrarea independenţei statului asistenţei sociale (welfare) cu o inaltă protecţie pentru cetăţenii acestor state!


The Economist de la 23 septembrie 2000 atrăgea atenţia cu privire la teama danezilor că birocraţia de la Bruxelles ar putea prelua "un control şi mai mare asupra securităţii sociale"! La respingerea "euro" de către danezi, The Economist de la 7 octombrie 2000 conchidea că danezii au spus nu "armonizării, care ar fi putut ameninţa statutul ajutorului social («welfare state» in sens de securitate socială - n.n.)"!


Bietul Ceauşescu a enunţat minunatele idei "liberale" ale lui Tăriceanu cu mult inaintea acestui "ideolog" de duzină, cocoţat in fruntea guvernului "liberal" de "A-domniţe" in ale "ştiinţei politice"! Căci, pentru Ceauşescu, democraţia şi liberalismul se reduceau la asigurarea unui "loc de muncă bine plătit"! Şi, credeţi-mă pe mine sau intrebaţi cam 60% din romănii noştri de azi, minţiţi, umiliţi, fără necesarul traiului zilnic: un loc de muncă, pe vremea lui Ceauşescu, aducea un salariu minim, in mănă, cu mult mai mare decăt plata utilităţilor! Iţi ajungea şi de măncare, chirie! Adică, Dictatorul era "cool", nu glumă! Fără nici o apăsare pentru "securitate socială"!


"Prea Degrabă Impuşcatul" veştejea, in "Raport la cel de-al XIV-lea Congres al PCR", pagina 111, ţările capitaliste, unde "30-40% din răndul tineretului nu au asigurate locuri de muncă", un loc de muncă fiind considerat indiciul esenţial al democraţiei şi bunăstării funcţionale de tip ceauşist. Bravo, dom’le Tăriceanu! Aş prefera să vă consider prost de-a binelea decăt să cred că găndiţi ca "Regretatul"! Ce mai zicea Ceauşescu la pagina 84?


"După cum ştiţi, in popor se spune aşa: să nu arunci o dată cu apa murdară şi copilul! Şi nu mai este insă vorba despre un simplu copil! Socialismul a devenit un voinic puternic, un Făt-Frumos, care a crescut intr-o lună căt alţii intr-un an (…)"

Căline, mănca-te-ar mama de băiat frumos şi voinic, uite ce mare te-ai făcut!

Ptiu, ptiu, să nu-ţi fie de deochi!

×
Subiecte în articol: editorial