x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Campania anti-PSD dusă de PD-L

Campania anti-PSD dusă de PD-L

de Ion Cristoiu    |    02 Iun 2009   •   00:00

Încă o dată trebuie remarcat că liderii şi candidaţii PSD nu scot nici măcar un scâncet faţă de această incredibilă campanie declanşată de PD-L.



În urmă cu vreo două luni, când s-a dat publicităţii lista PD-L pentru europarlamentare, observam într-un editorial din Jurnalul Naţional, sub titlul Dibacea manevră a PD-L, că înscrierea printre competitori a unor nume din presă şi din aşa-zisa societate civilă anunţă o campanie orientată împotriva PSD: "Toţi cei impuşi pe listă din afara PD-L sunt cunoscuţi pentru anti-PSD-ismul lor feroce. Monica Macovei e artizana târârii pe la DNA a unor lideri PSD, în frunte cu Adrian Năstase. Iată-l pe fostul premier obligat să fie partener de guvernare cu Monica Macovei! Cristian Preda şi Traian Ungureanu s-au afirmat drept publicişti care i-au atacat pe liderii PSD, în frunte cu Mircea Geoană, din toate poziţiile de luptă".

Socoteam la vremea respectivă că e o manevră dibace a PD-L, pentru că aceste persoane, destul de greu de identificat cu liderii partidului, dau PD-L posibilitatea unei campanii anti-PSD fără riscul de a arunca în aer Coaliţia de guvernare.

Viaţa e infinit mai puternică decât intuiţiile unui comentator. Un adevăr valabil cel puţin în cazul meu. Evoluţia evenimentelor mi-a dovedit că m-am înşelat. PD-L nu se mai teme de riscul aruncării în aer a Coaliţiei de guvernare. Dimpotrivă, judecând după realităţile din ultimul timp, PD-L îşi asumă riscul de a rupe Coaliţia.

Să mă explic.
De la început, campaniile celor două partide au surprins printr-o notă aparte. în timp ce liderii PSD au evitat să atace PD-L, limitându-se, ca în cazul Mircea Geoană, Adrian Năstase şi Marian Vanghelie, la denunţarea lui Traian Băsescu, PD-L, prin candidaţii veniţi din afara partidului, şi-a concentrat atacurile asupra PSD. Cine a urmărit discursurile acestora din spoturile electorale va fi rămas şocat de virulenţa atacurilor împotriva PSD, amintind izbitor de cele ale lui Traian Băsescu în campania din 2004. Chiar dacă proaspăt veniţi în PD-L, paraşutaţi în partid prin voinţa lui Traian Băsescu, Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu sunt, totuşi, membri PD-L, formaţiune aliată de guvernare a PSD. Concentrarea atacurilor pe PSD, şi nu pe PNL, a fost semnul că PD-L i-a trecut pe liste nu pentru a se putea disocia de ochii lumii în campania electorală, păstrarea unor raporturi, măcar decente, în Coaliţie impunându-se nu ca obiectiv vital, ci pentru a pune PSD într-o ipostază mai mult decât stânjenitoare: ditamai partidul care ia pumni în cap fără să crâcnească, din spaima de a nu fi scos din butoiul cu miere al guvernării. Că acesta e adevărul s-a confirmat ulterior cu strălucire.
Celor trei li s-au adăugat liderii de bază ai PD-L: Vasile Blaga, Theodor Stolojan, Elena Udrea, Roberta Anastase, ba chiar şi premierul Emil Boc.

La început, liderii PD-L s-au mulţumit să-l atace pe Mircea Geoană. Părea normal. Mircea Geoană folosise campania europarlamentară pentru a-şi spori capitalul politic în vederea prezidenţialelor. Constrâns de angajamentul că nu va răspunde adversarilor câtă vreme e preocupat de Criză, Traian Băsescu le-a cerut liderilor PD-L să-l apere. Atacurile şefilor PD-L lăsau impresia unui răspuns la campania lui Mircea Geoană.

În ultimele zile însă liderii PD-L au trecut la atacuri violente împotriva PSD. Toate amintesc de campania anti-PSD din 2008. Duminică, 31 mai 2009, Vasile Blaga, preşedintele de facto al PD-L, a acuzat PSD că împreună cu PNL au prăduit România. Premierul Emil Boc a lansat un atac la adresa celor 322 care l-au suspendat pe preşedinte. Printre cei 322 s-au aflat şi parlamentarii PSD. Roberta Anastase a acuzat PSD şi PNL că boicotează alegerile europarlamentare. Elena Udrea a atras atenţia că PSD va încerca să fraudeze scrutinul.

Dacă n-am şti că în decembrie 2008 Mircea Geoană şi Emil Boc schimbau îmbrăţişări sub privirile părinteşti ale lui Traian Băsescu, am crede că, la ora actuală, nu PSD şi PD-L sunt în alianţă, ci PSD şi PNL, PD-L fiindu-le adversar. Încă o dată trebuie remarcat că liderii şi candidaţii PSD nu scot nici măcar un scâncet faţă de această incredibilă campanie declanşată de PD-L.

În istoria postdecembristă, relaţiile dintre partidele aflate în Coaliţia de guvernare au trecut prin momente
de scandal. Aşa-zisul Patrulater Roşu (PDSR-PRM-PSM) a supravieţuit un timp atacurilor dintre parteneri. Certuri au fost şi între PD şi CDR şi PD-L şi PNL. Nici unul dintre momentele respective n-a atins intensitatea celui pe care-l traversează în prezent Coaliţia PD-L-PSD.

×
Subiecte în articol: traian editorial psd pd-l campania liderii