x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Campia mea

0
Autor: Marius Tucă 22 Aug 2005 - 00:00

Tanjesc dupa toate amintirile campiei mele si atunci cand mai descopar o imagine sau un gest, de la mainile mamei pana la nucile cu paine, ma bucur ca la descoperirea lumii. Si daca stau sa-mi aduc bine aminte, pentru mine lumea a inceput cu ea. Sunt condamnat sa ma bantuie si sa o duc in mine ca pe o minune, dar si ca pe o povara fara sfarsit.

Campia alearga prin mine, iar uneori rabufneste, imi iese prin piele cu toti nucii, ciresii, duzii si salcamii ei dulci-amarui. Mereu ma intorc acolo, ma prefac si ma simt un pic rusinat pentru asta, ca nu stiu ca ea este si copilaria mea. Intruchipata intr-o campie, alearga prin mine rascolind tot pamantul, stergand toate urmele docarelor intorcandu-se incarcate cu ananas din vii si din morti. Si mai port o data cu ea in mine doua umbre mari de stejari, care o data cu trecerea timpului au intrat in pamant, rascolindu-l cu tot cu radacinile lor.
Tanjesc dupa toate amintirile campiei mele si atunci cand mai descopar o imagine sau un gest, de la mainile mamei pana la nucile cu paine, ma bucur ca la descoperirea lumii. Si daca stau sa-mi aduc bine aminte, pentru mine lumea a inceput cu ea. Sunt condamnat sa ma bantuie si sa o duc in mine ca pe o minune, dar si ca pe o povara fara sfarsit. Este si lumina, e si durere, e si vis, cand ma colinda cu tot cu viile ei si cu cicatricile ei. O port in mine si-o nasc din cand in cand acolo unde nemarginirea o cere. Iar atunci cand mi-e mai greu si mai greu, ma naste ea pe mine a doua oara, a mia oara. Nu putem trai unul fara celalalt, unul fara amintirea celuilalt, unul fara suferinta altuia, de-asta, uneori, devin eu campie, iar ea o mosie. Si uite asa ne mostenim unul pe celalalt, cu boli cu tot, ne amestecam sangele si tarana pana devenim unul sau una, cu suflet, dar si cu drum, cu inimi dar si cu scrum…

Campia alearga prin mine, golindu-ma de tot si de toate, incet-incet devin un zmeu in urma ei, in mana ei si ma las purtat de la un capat la celalalt al pamantului, doar-doar imi voi gasi libertatea…
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de