Campionatul naţional de infiltrări

Mihai Răzvan Ungureanu, până în urmă cu un an şi ceva directorul Serviciului de Informaţii Externe, a avut de curând o intenţie lăudabilă. Şi anume, să iniţieze o lege prin care să fie declarată ilegală, dar şi sancţionată ca atare, infiltrarea, prin colaboratori sau ofiţeri acoperiţi, a Parlamentului, partidelor politice, caselor de presă, instanţelor judecătoreşti, Procuraturii şi sindicatelor. Tot domnia sa mi-a propus, şi am fost imediat de acord, să mai promovăm un proiect de lege. Şi el la fel de necesar. Prin care interceptările aprobate de judecători să nu mai cadă în sarcina vreunui serviciu secret, ci să fie efectuate de o instituţie independentă. După care, MRU a pus batista pe ţambal.

De ce oare? Zilele trecute, am avut încă două surprize. Serviciul Român de Informaţii a primit, din partea unei organizaţii civice, trofeul pentru cele mai eficiente şi masive infiltrări ale presei. Şi, să vezi şi să nu crezi, Consiliul Legislativ al României a dat un aviz negativ proiectului meu privind scoterea în afara legii a societăţilor comerciale deţinute, în tot sau în parte, de serviciile secrete. Şi asta în condiţiile în care interdicţia există şi este sancţionată ca atare în întreaga Uniune Europeană. Cu mai mulţi ani în urmă, un alt şef de serviciu secret, Claudiu Săftoiu, a avut mari necazuri fiindcă a recunoscut existenţa unor infiltrări în presă. Şi chiar un ministru al Apărării a fost admonestat din acelaşi motiv. Pentru că şi Armata are un serviciu secret, nu-i aşa?. Nu mi se pare, am acum, de-a dreptul, certitudinea că, în realitate, România este condusă de serviciile secrete.

În viitor eu unul voi dezvolta această temă. Şi voi arăta cât de periculos şi cât de pervers este acest sistem şi de ce în condiţiile în care o societate este dominată de securitate ea nu poate fi nici democratică şi nici prosperă. De asemenea, voi încerca să demontez minciuna în care trăim atunci când schimonosim democraţia. Când spunem pe de o parte că trăim şi evoluăm în baza unor criterii asumate de democraţiile consolidate în care vocea cea mai autorizată a naţiunii este Parlamentul, şi în care există o separare reală a puterilor în stat, dar şi un control reciproc şi când, în acelaşi timp, facem radiografia unui caz, cât de cât mai complex, a unui incident ori a unei răfuieli interinstituţionale descoperim mâna lungă a Securităţii.

Şi, de fapt, care este revelaţia? Că, în Guvern, miniştrii se trezesc sub nas, săptămânal, cu zeci de proiecte normative pe care le validează, dar care sunt scrise de alţii. De prea puţine ori de propriii subordonaţi. Parlamentarii, la rândul lor, primesc pe bandă rulantă ordonanţe de urgenţă şi proiecte de legi venite de la Guvern, iar dirijori, mai mult sau mai puţin din umbră, din interiorul puterii legislative fac în aşa fel încât asemenea norme să fie validate pe bandă rulantă. În comisiile cheie, în funcţiile cheie sunt infiltraţi oameni ai serviciilor, care sunt ajutaţi de o puzderie de parlamentari, dintre care mulţi sunt şi ei “detaşaţi”. Dar şi în Consiliul Legislativ, ca să nu mai vorbim de Institutul Naţional de Statistică, situaţia e similară. Astăzi Securitatea e mai puternică decât în trecut. Şi mai diseminată. Voi reveni.

Sursa: CorectNews