x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Canalia politică

0
Autor: Lucian Avramescu 06 Iun 2012 - 13:16

Gazetaria interbelica, asupra careia m-am aplecat in tinerete si ma mai indoi de sale inca, prezinta savori pierdute in timp si arome care s-au volatilizat, ca mirosul de piersica dintr-un borcan de dulceata uitat fara capac. Pamfletul este si el altcum. Caragiale il picteaza, la inceputurile veacului ultim din mileniul ispravit, cu mustatile unei pensule care te gadila si amuza intai, apoi te obliga sa razi tinandu-te cu mana de burta. Mai incoace, Tudor Arghezi, laudat ca poet si uitat adesea ca publicist, face din pamflet bisturiu.

Taie cu el, uneori adanc si nu lipsesc intamplarile cu personalitati schilodite cu totul de condeiul negustorului de cirese de la poarta casei din Martisor. Cel mai nemilos scrie Tudor Arghezi despre canalia politica. El o gaseste chiar in cetateni guvernamentali sau ai parlamentului despre care am invatat la scoala. Un Take Ionescu, despre ale carui merite politice am citit, e tavalit fara mila de Arghezi. Nu stiu daca e trecut in clasa canaliilor, dar nu lipseste mult sa-l promoveze. Marele istoric Nicolae Iorga e caricaturizat pentru obraznicia de a scrie, fara har, poezii.

Dar cel mai tare apasa pamfletarul, strivind-o sub calcaiul vorbelor cu vitriol, in canalia politica. Avem noi azi, in peisajul vopsit si revopsit al politicii, personaje vrednice de a fi considerate canalii? Mai sunt canalii politice azi sau au disparut dimpreuna cu indrazneala savuroasa a condeiului arghezian? Sau nu numai ca n-au disparut, ci au impuiat, s-au inmultit ametitor, canalia politica e gasibila si-n parlament si-n guvern si la putere si-n opozitie? In parlamentul de ieri, in cel de azi si, de ce nu, in parlamentul de maine, obtinut printr-un uninominal pur sau printr-un uninominal schiop, s-a gasit, se gaseste si se va gasi canalia politica? N-a omorat-o verbul lui Arghezi, n-a rusinat-o satira lui Caragiale, n-a bestelit-o in epigrame Pastorel? Ridica din noroi capul, proaspata si virginala, canalia, populand mai obraznic ca oricand viata politica de azi?

Ravasit de un puseu de tensiune si obligat de doctorul inimii mele sa stau cuminte in casa, am citit si, o vreme, m-am uitat in televizor. Asa a trecut ziua. Am raspuns si unor telefoane. Stii, stiti, am intrebat eu prieteni sau cunostinte care m-au apelat, vreo canalie? Unii au zis da. Altii mi-au spus, nedrept fireste, ca in politica sunt doar canalii. La somatia mea de a-mi furniza exemple, pe care sa le notez aici, insotite de curajul iscaliturii celui care recomanda canalia si o califica astfel, m-am izbit de-o pudoare si de-o fastaceala. Canaliile n-au nume si raman nedefinite, in nebuloasa. Numele cate unei canalii politice e scandat uneori de multimi revoltate.

Inghesuiti unul in celalalt si pititi, oamenii striga pe nume canaliile. Ramasi singuri in fata unei marturisiri asumate, se trag de-o parte si se tem. Gazetarul, cu toate riscurile, o identifica, ii spune numele si explica de ce o considera astfel. Nu m-am ferit si nu ma voi feri sa arat, cu degetul creionului meu, canalia, oricat de sus ar fi cocotata. E un drept pe care mi l-am castigat necerand nimic, nici slujbe si nici onoruri, si aparandu-i doar pe cei care-s victime ale canaliilor.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de