x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Când apar sentinţe, "anticorupţia" devine neinteresantă

0
Autor: Adrian Năstase 31 Mar 2010 - 00:00
Când apar sentinţe,


Finalul jalnic al aşa-zisei "afaceri EDF" e cât se poate de relevant pentru ceea ce aş numi sociologia calomniei. Pe scurt, în perioada 2004-2005, o bună parte din media a vorbit pe larg despre faptul că aş fi cerut mită prin interpuşi firmei de duty-free, faptă dovedită, chipurile, şi cu o înregistrare audio.

Analiştii români ai luptei împotriva corupţiei dăduseră verdictul, bazându-se pe cel mai puternic argument juridic: prezumţia absolută de vinovăţie a subsemnatului faţă de orice faptă, incluzând aici şi fenomenele naturale, cum ar fi viscolul sau, evident, dispariţia flotei. Cinci ani mai târziu, un tribunal de arbitraj, cu sediul la Washington, a respins toate pretenţiile firmei EDF şi a catalogat drept "manipulate" - adică falsificate - toate aşa-zisele probe privind corupţia. Aproape nimeni nu a preluat la Bucureşti această ştire. Era neinteresantă.

Dacă s-ar populariza astfel de evenimente s-ar putea ajunge la concluzia că "sistemul ticăloşit" nu a existat şi, de aici până la ideea că Traian Băsescu a fost şi este inutil, nu ar mai fi decât un pas.

De fapt, în varianta prescurtată, istoria acestui EDF e cât se poate de interesantă. În 1991, sub ministeriatul unui oarecare Băsescu Traian, această societate încheie o asociere cu statul român, ca să desfăşoare activităţi de duty-free pe Aeroportul Otopeni. În urma acestei "afaceri", statul român obţinea 500.000 de dolari în zece ani, cam cât ar fi obţinut de la o tonetă de suc cu vad comercial bun.

După aceşti zece ani, Aeroportul Otopeni şi Ministerul Transporturilor au refuzat să încheie un nou contract, preferând o licitaţie. Din acel moment, eu am devenit "un monstru corupt" şi "un comunist" care pune beţe în roate capitaliştilor curaţi la suflet, fiind atacat în numeroase ziare din ţară şi din străinătate. Monica Macovei însăşi, fără să se bazeze evident pe probe, ci doar pe intuiţia penal-feminină, declara ferm: "Acest caz ilustrează faptul că corupţia la nivel înalt mai e prezentă în România".

Pe undeva ea avea poate dreptate. Pe undeva, ar spune sursele mele, prin 1991, când cineva a închis înţelept ochii pentru ca această asociere păguboasă să se nască şi să înflorească. Şi pentru ca nuanţa portocalie a întregii tărăşenii să fie deplină, expertul juridic utilizat de EDF în acest proces a fost domnul Valeriu Stoica.

Din păcate, toată această desfăşurare demonstrează că, în materie de anticorupţie, singurul lucru care contează cu adevărat, şi care poate lăsa urme, e atacul mediatic iniţial. Publicul cu asta rămâne. Sigur, accept ideea că "justiţia trebuie să-şi facă datoria până la capăt", numai că glasul ei şi concluziile ei finale nu mai au nici o putere faţă în faţă cu corul politrucilor care ţin loc cu eleganţă oricărui rechizitoriu şi oricărei logici. Acuzarea iniţială e un enorm scandal.

Achitarea finală e un fapt divers, puţin sâcâitor. În cazul EDF e bine că există totuşi o decizie clară şi neechivocă. Şi că statul român nu a trebuit să mai plătească încă 130 de milioane de dolari - despăgubiri pentru o aşa-zisă "naţionalizare". Şi că nu a trebuit să plătească nici în litigiul câştigat, tot la Tribunalul de la Washington, cu Noble Venture - o altă societate străină, venită să verifice lupta cu corupţia din România.

Acest lucru a fost posibil la un ocean distanţă de Dâmboviţa, râul pe malurile căruia singura formă de justiţie e joggingul televizat perpetuu prin faţa sediului DNA, până când nimeni nu-şi mai aduce aminte pentru ce e acuzat acuzatul. Poate că n-ar fi rău ca proiectul viitoarei Constituţii băsesciene să şi consfinţească acest lucru. Politicienii să se împartă de la bun început în "acuzaţi penibili" şi "acuzatori demni", în aşa fel încât vinovăţiile să fie clare pentru public şi confuziile să fie total evitate.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de