x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cand copilul vorbeste

0
08 Iun 2005 - 00:00


In 1950, Eugen Ionescu scria "Jacques sau Supunerea", una din piesele semnificative pentru prima perioada a absurdului sau. De ce incep asa un comentariu politic? Pentru ca am vazut piesa asta si pe scena politica de la noi. Si pentru ca, dintr-un anumit punct de vedere, am jucat in ea.

La Ionescu, copilul Jacques devine tinta framantarilor intregii familii (evident, Jacques - mama, Jacques - tatal etc.), pentru ca nu vorbeste. Si toti il implora sa vorbeasca, sa se exprime. E o situatie care aduce in memorie, aproape automat, paginile din "Hronicul si Cantecul Varstelor", in care Blaga isi povesteste primii ani de viata, asezati sub semnul unei taceri la fel de obsedante.

PSD a avut ani lungi imaginea unui copil care tace. Publicul si comentatorii auzeau cateva voci vorbind in numele partidului, dar nimeni nu stia ce crede partidul insusi, marea masa de membri (PSD are asa ceva) despre o situatie sau alta, despre un om sau altul, despre trecut, prezent sau viitor. Pentru ca nu aveam si nu avem de-a face cu un partid de ministri, primari, baroni sau industriasi. Majoritatea covarsitoare a membrilor reprezinta oameni obisnuiti, oameni ca toti oamenii, care traiesc succesele si ponoasele guvernarilor alaturi de familiile lor, indiferent daca partidul lor se afla sau nu la putere. Ce crede "pesedistul" despre PSD?

Vreau sa va confirm ca nu a fost usor sa aflam lucrul asta cu adevarat. Nu a fost simplu sa facem copilul sa vorbeasca. Cu copii de felul lui Jacques poti incerca tratamente medicale sau stimulente cum e ciocolata. In cazul partidelor, medicamentul se cheama democratizare, deschidere, incredere. Lucruri foarte usor de pus pe hartie cand faci un proiect sau un discurs, dar foarte anevoios de pus in practica.

PSD s-a democratizat in timp, cu eforturi, trecand printr-un adevarat coridor ornat cu succese si esecuri, sub reflectoarele mereu aprinse ale media, care n-a iertat nimic. E un proces departe de a fi terminat. De fapt, el nu se poate sfarsi niciodata. Dar, pentru un partid, important e sa pui in miscare cu adevarat aceasta masinarie. Dupa aceea, ea nu se mai opreste.

Acum, ne aflam, la PSD, intr-un moment cu accente absurde de cea mai ionesciana si caragialiana sorginte. Copilul a vorbit, dar sunt unii carora nu le place ce au auzit de la el. Multi l-ar dori din nou tacut, dar asta nu se mai poate. Nimeni nu mai are puterea sa-l faca sa uite darul vorbirii.

Ascultand ce spune partidul, putem fi de doua ori mai puternici. Pentru ca nu mergem niciodata impotriva curentului. Inaintam folosindu-ne de el. Pentru ca oamenii actioneaza cel mai bine atunci cand cred in directia spre care merg. Daca nu ne place ceea ce spun oamenii, trebuie sa luam un moment de ragaz si sa gandim la ce am auzit. Nu e intotdeauna sigur ca majoritatile au dreptate. Dar ele au mereu un cusur esential: iau decizii. Ideile, chiar gresite, care formeaza majoritati de opinie, s-au nascut cumva, au cauze, trebuie intelese. Iesirea din absurd inseamna asezare in matca fireasca a lucrurilor. Cand copilul vorbeste, tot ce ai de facut e sa stai de vorba cu el.

P.S. Se spune, adesea, in Asia, ca si drumul de 1.000 de leghe incepe cu primul pas. Asa este. Cu o conditie insa. Si primul pas, si urmatorii sa fie in directia cea buna!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de