x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Când doi se ceartă câştigă diversiunea

0
Autor: Ion Cristoiu 10 Noi 2008 - 00:00

Ar fi atât de greu să se repete şi în 2008, mai ales în condiţiile în care gâlcevile noastre interne, în genul celei dintre pre­şedinte şi premier în ches­tiu­nea crizei, ar favoriza diversiunea?



Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au participat la reuniunea extraordinară a Consiliului Uniunii Europene dedicată crizei financiare mondiale.

La finele conclavului, dând curs unui protocol nescris, cei doi au ţinut o conferinţă de presă. Neavând onoarea să fiu prezent la o asemenea sindrofie, am vrut să desprind ce s-a întâmplat acolo din relatările jurnaliştilor de la faţa locului.

Toate reportajele, ba chiar şi comentariile s-au concentrat asupra diferenţelor dintre punctele de vedere exprimate de cei doi importanţi demnitari.

O astfel de orientare a atenţiei media nu m-a surprins. Presa trăieşte din conflicte senzaţionale. Şi când un conflict s-a ivit şi se manifestă la niveluri înalte ale unei ţări, presa n-are cum să nu-şi frece mâinile de bucurie. Tirajele şi ratingurile sunt ca şi asigurate.

M-a surprins în schimb că atât reporterii, cât şi comentatorii s-au mulţumit, în relatarea şi comentarea conferinţei de presă, doar cu sesizarea divergenţelor, fără a dibui şi consecinţele acestei realităţi pentru interesul naţional al României.

Pentru că, oricât de ciudat ar trece asta în ochii unora, divergenţele de apreciere publică a situaţiei economice şi financiare a ţării noastre depăşesc nivelul unui simplu conflict politic intern.

În alte împrejurări şi în legătură cu alte ches­tiuni, astfel de divergenţe ne-ar fi amuzat, înscriindu-le, cum e şi normal, în aria pitorescului involuntar al politicianismului tipic oricărei democraţii.

În această perioadă şi, mai ales, în legătură cu aprecierea situaţiei economico-financiare a României, manifestarea publică a divergenţelor dintre preşedinte şi premier nu poate decât să ne îngrijoreze. La una din emisiunile Sinteza zilei de pe Antena 3, am atras atenţia că România a devenit ţinta unei campanii mediatice externe ieşite din comun.

Scopul campaniei?
Să convingă opinia publică din alte ţări că ţara noastră se află în planul colapsului economico-financiar ca urmare a crizei mondiale. E prea mic spaţiul acestei rubrici pentru a realiza o radiografie a acestei uriaşe manipulări mediatice, amintind, nu întâmplător, de incredibila diversiune planetară numită Revoluţia română în direct, dar şi de alte diversiuni din ultimele decenii, de pe plan internaţional, trecute deja de specialişti în manualele dedicate Războiului mediatic. Sigur e că, dincolo de articolele citând părerea unor economişti sau opinia unor organisme financiare, de comentariile în care România e tratată la pachet cu Ungaria şi alte ţări din Est, care se confruntă realmente cu posibilitatea unui colaps, de informaţiile false privind derularea unor negocieri între ţara noastră şi FMI, poţi desluşi lesne desenul ata­cului mediatic tipic efortului de a crea o imagine exagerată în raport cu viaţa: cea a unei ţări pe marginea prăpastiei.
O imagine însă care ar putea să creeze, până la urmă, chiar realitatea unei ţări ajunse pe marginea prăpastiei!  

Despre acest mecanism diabolic am scris şi publicat mai demult, sub titlul "Televiziunea care provoacă războaie", aceste rânduri:

"Cinicul satiric englez Evelyn Waugh are un roman «Bomba Zilei»".
Corker, un ziarist de la Universal News, re­dă una dintre întâmplările care l-au avut drept erou pe Wenlock Jakes, "cel mai bine plătit ziarist din Statele Unite, care a oferit lumii ştirea senzaţională de la faţa locului, despre scufundarea Lubitaniei cu patru ore înainte de a fi lovită de inamic".

Întâmplarea se referă la ce au putut provoca în real relatările transmise de ziaristul american dintr-o capitală de ţară balcanică:

"Stai să vezi, Jakes s-a dus într-un rând să relateze o revoluţie într-una din capitalele balcanice. Adoarme în cuşetă, face ochi în altă gară, nu-şi dă seama, coboară din tren, se duce direct la un hotel şi transmite un articol de o mie de cuvinte despre străzi baricadate, biserici în flăcări, mitraliere ce acompaniază zgomotul maşinii lui de scris, un copil mort ce zace ca o păpuşă stricată pe caldarâ­mul pustiu din faţa ferestrei sale – chestii de-astea. Ei bine, cei de la agenţia lui de presă au fost foarte surprinşi să pri­meas­că o relatare ca asta dintr-altă ţară decât cea din care se aşteptau, dar aveau încredere în el şi au publicat-o în şase ziare naţionale. În ziua aia, toţi trimişii speciali din Europa au primit ordin să pornească în viteză spre noua revoluţie. Soseau roiuri-roiuri. Totul părea destul de liniştit, dar să spună aşa ceva i-ar fi costat slujbele, când Jakes scria o mie de cuvinte pe zi despre sânge şi teroare. Aşa că au intrat şi ei în horă. Rezervele guvernului din ţara respectivă scăzură, se instală panica financiară, fu declarată starea de urgenţă, armata fu mobilizată, se lăsă cu foamete, revolte şi, în mai puţin de-o săptămână, chiar se declanşă o revoluţie adevărată, exact cum scrisese Jakes. Ca să vezi ce putere are presa!".

Toate acestea se petreceau în 1938.
Ar fi atât de greu să se repete şi în 2008, mai ales în condiţiile în care gâlcevile noastre interne, în genul celei dintre preşedinte şi premier în chestiunea crizei, ar favoriza diversiunea?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de