Cantitatea care nu mai înseamnă ce însemna

Dezvoltarea exponenţială a teh­no­lo­giei şi liberalizarea dreptului la folosinţa ei a creat cantitatea care nu mai înseamnă ce însemna pâ­nă nu demult. Orice analfabet bo­gat poate să-şi cumpere o ti­po­grafie, la care să tipărească în mili­oa­ne de exemplare nişte cărţi pe care i le-au scris la comandă alţii, iar cu acestea să inunde pieţele, fă­ră să i se impute impostura. Mai mult, analfabetul poate să cum­pere conştiinţele tuturor comenta­to­rilor cu credibilitate şi întreaga omenire să fie deturnată de la de­prin­derile şi măsurile ei de calita­te într-o direcţie incontrolabilă.

Analfabetul bogat poate să-i cum­pere angro şi pe eventualii con­testatari, astfel ca drumul spre non­sens să pară mai productiv de­cât unul către un sens. E posibil, de ase­menea, ca mai mulţi semidocţi fru­s­traţi, dar putrezi de bogaţi să pu­nă la punct un program mondial prin care să se răzbune pe şcoală şi pe luminaţi.

De fapt, lucrul acesta se şi în­tâmplă. Nişte mari cinici cu imen­se posibilităţi financiare au mondializat nişte autori fictivi de ro­ma­ne şi au pus la punct o producţie uriaşă de cărţi tip drog sentimental pe numele unor autori care nu există. Nişte inşi care ştiau să-şi ţină gura şi să-şi vadă interesele au jucat rolul scriitorilor, au dat in­t­erviuri, au apărut în presă şi la te­levizuini, au devenit vedete de larg consum conform unor scenarii create de marii cinici. Ro­ma­ne­le autorilor care nu există – şi în nu­mele cărora scriu câţiva "negri" mul­ţumiţi cu cât sunt plătiţi în con­diţia de anonimi – se bucură de campanii publicitare mincinoase şi ele, şi anume că ar fi traduse în zeci de ţări. În realitate, acestea nu sunt cerute spre a fi traduse în zeci de ţări, ci sunt difuzate prin tra­­duceri dirijate în reţelele de dis­tri­­buţie din zeci de ţări. Iar în ţările un­­de marii cinici nu au creat re­ţe­le, se găsesc imediat editori cu un simţ sigur al câştigului gata să intre în rol.

În anul 1990 şi în anii ur­mă­tori, România a fost maculată de tra­ducerile unei romanciere în vo­gă, al cărei rol mondial era jucat de o scriitoare cu o conştiinţă de cum­pă­rat. Iar ce-i şi mai semnifi­ca­tiv pentru fenomen e că multe dintre romanele difuzate atunci la noi drept traduceri erau făcături autohtone ale unor frustraţi de judeţ. Unul dintre ei activa la Iaşi şi când s-a consumat fenomenul a reclamat, ca pe un merit democratic, o câtime din gloria americancei.

Lumea cărţilor şi a editurilor de conjunctură e mai plină de derbedei decât aceea a finanţelor şi a comerţului. Aici, contraface­rile sunt mult mai greu de separat de originale decât în producţia de ceasuri sau de blugi. Aici, s-a ajuns la pragul în care originalul sea­mă­nă a contrafacere.