Capcana muncii la negru

O cercetare de teren pe care am coordonat-o in cadrul unui proiect POSDRU derulat de BNS arata realitatea muncii la negru in Romania. Sunt 1,2 milioane de persoane ocupate in sectorul informal si, daca adunam si ocuparea informala (in special in agri­cultura), avem in total 3,4 mili­oa­ne de asa-zisi angajati. Asa-zisi pentru ca nu platesc impozite sau, pentru unii dintre ei, nu li se platesc impozite.

Circa trei sferturi dintre salariatii care lucreaza in sectorul informal au declarat ca au contract de munca pe du­rata nedeterminata (desi nu pot pre­zenta nici o dovada in acest sens). Totodata, cea mai mare parte a sa­la­riatilor remunerati cu salariu in sectorul informal au declarat ca acesta este trecut in intregime in cartea de mun­ca. Doar 12,4% cunosc ca in car­tea de munca salariul inregistrat este mai mic decat cel real. Aceste doua in­formatii releva existenta unui risc sem­nificativ la adresa securitatii na­ti­o­nale: trei din patru angajati in sec­to­rul informal se asteapta sa fie asigurati pentru sanatate si sa primeasca pensie, ceea ce nu se va intampla cata vreme nu lucreaza in sectorul formal.

Preocupant este si faptul ca o cincime dintre angajatii din sectorul in­formal lucreaza in sedii amenajate (bi­rouri, fabrici, uzine, magazine, de­pozite, hoteluri, restaurante, banci, ins­titutii etc.) intrucat arata inefici­en­ta mecanismelor de control. Faptul ca sectorul informal face parte din viata de zi cu zi poate fi insa si incurajator: exista potential pentru a reduce sec­torul informal cu cel putin 20%.

De remarcat ca daca toti angajatii din economia informala ar trece in economia formala, rata ocuparii ar creste cu 45%, ajungand de la 58% in prezent la 75%, pragul impus de Strategia Europa 2020 si asumat de Romania. De asemenea, veniturile bugetare (strict cele din impozitul pe venit si din contributiile de asigurari de pensii si sanatate) ar creste cu aproape 6% din PIB pe an, asigurand in­treg spatiul fiscal necesar pentru in­vestitii si pentru finantarea bu­ge­te­lor de pensii si de sanatate. Intr-un sce­nariu mai realist, daca numai 20% din­tre angajatii din economia informala ar trece in economia formala, rata ocuparii ar ajunge la 63% (aproa­pe de media europeana din prezent care este 66%) si s-ar aduce la buget un venit suplimentar de 1,2% din PIB.

Sectorul nonagricol, cel mai bine reprezentat in economia informala, este cel al constructiilor. Se explica in acest mod de ce boom-ul economic din perioada 2003-2008, in buna parte provocat de sectorul imobiliar si de constructii (constructiile si-au du­blat ponderea in formarea PIB in acest interval), nu a condus si la cresterea ocuparii.

Probabilitatea ca tinerii (15-24 ani) si varstnicii (peste 55 ani) sa lucreze in sectorul informal este mai mult decat dubla fata de persoanele de varsta medie. Persoanele cu nivel scazut de educatie prezinta un risc de aproape 12 ori mai mare de a lucra in informal, in timp ce riscul este cu 73% mai redus pentru absolventii de invatamant superior.

Cei prinsi in economia informala sunt si cei mai vulnerabili: tineri si varstnici, cu putina calificare si cu pu­tina educatie. Este o noua confirmare a polarizarii societatii ro­ma­nesti. In acest context, este necesara gan­direa unui sistem mai echitabil de redistribuire, in vederea diminuarii po­­larizarii societatii. Printre masurile care ar putea sustine acest proces ar fi cresterea salariului minim pe eco­no­mie, care ar reduce stimulentul pentru angajarea in economia infor­ma­la. In aceeasi directie, pe masura ce cresterea economica o va permite, va trebui avuta in vedere crearea unui sis­tem eficient de protectie sociala, fo­calizat pe cei care intr-adevar au ne­vo­ie de ajutor, care sa faciliteze aces­tora accesul la asistenta medicala gra­tuita, la ajutoare de la buget pentru hrana zilnica si alte facilitati pentru asigurarea unui trai decent. Pentru salariati si angajatori, redu­cerea CAS-ului ar putea reprezenta un sti­mu­lent semnificativ pentru transfe­rul unei parti importante din economia informala in aceea formala.

Interesant este si faptul ca, pentru pe­r­soanele ocupate care au recunoscut caracterul variabil al activitatii pe care o desfasoara, probabilitatea de a lucra in sectorul informal a celor ca­­re presteaza munca sezoniera, precum si a celor care lucreaza cu ziua sau cand se gaseste este de aproape 58 ori, respectiv de 28 ori mai mare de­­­­cat in cazul categoriei cu activita­te permanenta. Si cei care presteaza mun­ca ocazionala pe anumite pe­ri­oa­­de ale anului au risc de 22,5 ori mai mare de a lucra in sectorul informal. Aceste rezultate arata de fapt ca vi­­zi­unea care a stat la baza modificarii Co­­dului Muncii in directia cresterii fle­­xibilizarii muncii este gresita pentru ca flexibilizarea pietei muncii este direct corelata cu munca informala.