x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Capital şi profit în sistemul bancar

0
Autor: Daniel Daianu 27 Mai 2009 - 00:00

În dialogul cu Comisia Europeană privind creşterea capitalului CEC Bank statul român trebuie să aibă o poziţie fermă. Există argumente care să sprijine nevoia de recapitalizare. Printr-o asemenea măsură nu se afectează concurenţa loială şi nici nu este vorba de acoperirea unor pierderi anticipate.



Este dreptul acţionarului să suplimenteze capitalul dacă există oportunităţi în piaţă. În plus, de ce să nu se acţioneze astfel încât să se stimuleze cre­ditarea în economie printr-o bancă care ţine cont de interesul public.

Da, este posibil ca unele credite să nu fie performante, dar aceasta nu poate forma un contraargument decisiv. Peste tot în lume guvernele încearcă să sti­muleze creditarea economiei reale. De ce nu s-ar face şi în România.

Cât priveşte sprijinul de stat, să nu uităm că toate grupurile bancare mari de la noi beneficiază, într-o formă sau alta, de susţinere financiară din partea statelor unde au sediul băncile mamă.

„Supraimpozitarea" profitului bancar nu va descuraja transferul unor fonduri spre exte­rior. Trebuie făcută distincţia între profituri şi lichidităţi. Profiturile reţinute, adică ce rămâne după impozitare se adaugă la capitalul lor propriu. Deci, „supraimpozitarea" ar afecta numai o mică parte din lichidităţile băncilor. O altă neclaritate este legată de relaţia între „supra­im­pozitare" şi descurajarea transferului de lichididate către alte entităţi ale unui grup bancar.

„Supraimpozitarea" ar diminua din apeti­tul băncilor de a investi în economia româ­nească. Este drept că numeroase bănci practică marje excesiv de înalte între dobânzile la depozite şi cele la credite. Ele invocă inflaţia încă înaltă, riscul de depreciere a leului (care se adaugă primei de risc), deşi împrumutul de la FMI ar trebui să le reducă pe amândouă. Dar sentimentul că se extrag „rente" persistă şi nu este aiurea.

Dar dacă s-ar practica o „supraimpozitare" este probabil că aceasta să se reflecte în costul creditului şi ar duce la un efect contrar celui dorit: băncile ar primi un motiv suplimentar de a realoca lichidităţi către alte zone. Mai ales că circulaţia liberă a capitalului este regulă în Uniune.

Este just însă ca băncile să înţeleagă că extragerea de „rente" aduce deservicii economiei şi lor totodată. Chiar dacă asemenea rente ar părea că ajută recapita­li­za­rea, ele lovesc economia reală încetinind reve­nirea ei şi sursa de profit pe termen mai lung. În comitetul pe probleme economice şi mo­ne­tare din Parlamentul European am discutat che­stiunea riscului transferului de lichidităţi.

Am ridicat inclusiv posibilitatea recurgerii la controale asupra mişcării capitalului. Am subliniat că este nefiresc ca atunci când se folosesc mijloace neortodoxe în politica monetară şi cea bugetară în ţări mari din UE guvernele ţă­rilor nou intrate în UE să fie ţinute într-o cin­gă­toare inflexibilă de reguli. Şi propunerea de limitare a speculaţiilor pe moneda naţio­nală avea în vedere acest aspect.

Convenţia de la Viena este o formă de abordare a riscului de transfer (din perspectiva interesului statului român) pe bază de persuasiune şi de volunta­riat din partea băncilor străine - care ar trebui să aibă un interes funciar ca economia locală să nu sufere în mod necuvenit.

Deşi, riscul re­putaţional, în momente de mare ananghie, nu este suficient de constrân­gător. „Supraimpo­zitarea" are sens când avem de-a face cu profituri nejustificate (windfall gains), precum cazul veniturilor multiplicate de preţuri la diverse produse de bază (ţiţei, etc.).
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de