Capitalism cu inlocuitori

De 14 ani suntem in tranzitie - oare am ajuns mai aproape de capitalism decat am lasat in urma comunismul?

Distantele respective se masoara in bani - "inainte" erau destui, dar nu se gaseau marfuri, acum magazinele sunt pline, dar lumea nu mai are cu ce sa cumpere. Deci, avem piata libera, avem acel capitalism zis si societate-de-consum? Raspunsul nu poate fi clar, da sau nu, dar exista multe elemente care inclina balanta spre negativ. C el mai bine ar fi sa vedem ce se intampla in societatile unde nu exista dubii asupra principiului de baza care guverneaza economia. Acolo se observa si un pic de inflatie, de ordinul a unu-doua procente, dar, mai ales, realitatea este cladita pe omniprezentul card de credit. Rolul inflatiei si al creditului este de a aduce in prezent o parte din potentialul viitorului pentru a stimula consumul intern. Mai departe, pe baza consumului rezulta crestere economica, dar mai importanta decat simpla exprimare cantitativa a cresterii este modalitatea prin care se obtine. Ea nu e imprimata de stat, ci de piata, adica descentralizat.

Se incadreaza Romania actuala in aceste repere? Prea putin. Consumatorii romani sunt lipsiti de forta decizionala. In locul lor, directia o da bugetul. De aici si mentalitatea cu "se da", potrivnica sistemului natural de distributie in care companiile se gasesc intr-o conexiune permanenta cu angajatii lor, iar acestia reprezinta in ultima instanta si cumparatorii finali. De ce asa? Fiindca tendinta bugetului ascunde o intentie. Favorurile selective insotite de erori in gestiune nu pot fi mascate decat daca inainte sa se dea, se ia cat mai mult - de fapt, NI se ia, noua tuturor.

Exemplele recente confirma cele spuse pana acum. In 2003, cand creditul de consum a luat amploare, a fost repede gasit vinovat pentru dezechilibre. La fel ca inainte de 1989, cand populatia trebuia sa stranga cureaua ca sa aiba ce consuma intreprinderile, oricat de ineficiente ar fi fost. O economie care n-a fost gandita sa satisfaca mai intai necesarul pietei interne si sa ofere surplusul partenerilor straini, ci sa exporte bunuri de capital la pret de dumping. Ca sa treaca la capitalism, economia ar fi trebuit restructurata. Si a fost? Da, dar prea putin.

Deci vedem prea putin capitalism in Romania si din aceasta cauza bugetul actioneaza ca in comunism: uniformizeaza castigurile salariale. Un salariat mai inventiv, mai calificat ajunge sa nu mai fie motivat fiindca primeste cu prea putin in plus fata de altul mai slab pregatit. Pentru roman nu ramane decat o alternativa. Ori se resemneaza sa nu fie destept, sa castige cat sa nu aiba probleme, ori emigreaza acolo unde fiscalitatea nu-i restrange, ci ii stimuleaza consumul. Daca nu poate pleca, sta la bloc si asteapta ajutor de la stat pentru factura de intretinere.

Exista suficiente argumente ca sa se vada ca raul vine de la buget. Avem nevoie de o alta fiscalitate care, in loc sa ia leu cu leu din buzunarele salariatilor, sa imprime economiei conceptia fundamental capitalista: un plus de munca inglobat in marfuri vandabile inseamna un plus de crestere economica. Mergand pe acest fir, taxele trebuie regandite in asa fel incat si angajatul sa castige mai multi bani, muncind mai mult, dar si statul sa obtina venituri mai mari prin largirea bazei de impozitare. Ar rezulta marfuri mai multe la preturi mai mici, care ar substitui o parte din importuri. S-ar atinge simultan toate obiectivele unei societati sanatoase: cresterea economica, reducerea inflatiei, majorarea veniturilor. Atunci ar aparea si suficienti investitori straini, atrasi de contextul unei piete normale, ca la ei acasa.

Din pacate insa, nu ni se pregateste asa ceva. Incercarile timide de a reforma fiscalitatea au fost aruncate spre anii care urmeaza. Am ramas in stadiul in care se muta banii, cu viteza, dintr-un buzunar in altul, doardoar se va crea in exterior ideea ca ne imbogatim. De frica somajului, a falimentelor, dar mai ales a deranjului provocat clientelei politice, care ar trebui sa plateasca taxe, capitalismul (zis si societate-de-consum) a ramas la noi in stadiul de "prea putin". Pentru un astfel de capitalism e totuna daca productivitatea creste prin reducerea nivelului de trai al tuturor si daca PIB pe locuitor sporeste prin scaderea populatiei.