x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Capitalul străin nu lasă banii pe mâna baronilor locali

0
Autor: Ilie Serbanescu 06 Oct 2009 - 00:00
Chiar dacă nu-i place, capitalul străin se află într-un moment decizional crucial în ceea ce priveşte încorporarea României în expansiunea sa internaţională, iar debandada politică grăbeşte decizia. Dincolo de criza economică, se poate observa de la o poştă că în România treaba nu merge. Chiar deloc! Motivele sunt probabil multe. Criza este doar unul dintre ele. Şi nu cel mai important. Criza doar a precipitat lucrurile.

Momentul decizional va fi venit şi fără criza economică şi financiară, pentru că va fi fost provocat, în esenţă, de însăşi strategia de expansiune a capitalului străin, îndeosebi vest-european, în România.
Peste un deceniu în perioada postcomunistă, România n-a fost în conul de interese al capitalului occidental. Şi a fost administrată la indicaţia FMI şi a Băncii Mondiale, care au impus nimic altceva decât demolări peste demolări de uzine, fabrici şi chiar sectoare întregi sub pretextul ineficienţei sau pur şi simplu al "izului lor comunist".

Şi, fără investiţii străine, România n-a făcut altceva decât a demolat şi iar a demolat, fără să fi pus ceva în loc. Capitalul străin a cules ceva piese din piaţă, tot din ceea ce rămăsese din timpul comunismului, fără a se implica în România cu investiţii de la zero. Astfel că atunci când, ulterior, a luat în vizor România, a găsit aici o economie precară şi subdezvoltată. În raport cu care a adoptat cea mai proastă strategie posibilă de încorporare.

N-a consolidat-o cu niscai investiţii în economia reală, ci i-a implantat rapid o inserţie de economie financiară. O mulţime de bănci străine au fost trimise în România, li s-au pus la dispoziţie bani de către mamele lor din Occident pentru a oferi credite aici şi a crea astfel abrupt şi brusc o cerere masivă pentru produsele occidentale. Expansiunea capitalului privat străin s-a concentrat în mod disproporţionat pe retail, imobiliar şi sectorul bancar. Stătuţi de 50 de ani, consumatorii români au intrat în euforie.

Evident, o euforie fără noimă şi cu grave consecinţe pe termen lung. Aceste consecinţe ar fi apărut oricum, criza economică şi financiară internaţională doar le-a precipitat! Un asemenea tip de expansiune a destructurat complet economia din România, a creat un dezechilibru profund şi irecuperabil între consum şi producţie şi a vulnerabilizat complet România la finanţarea externă prin înregistrarea an de an a unui deficit extern aiuritor şi acumularea unor datorii către străinătate, practic imposibil de rambursat.

Soluţia, ca întotdeauna când capitalul privat o face de oaie, a fost chemarea în ajutor a capitalului public. S-a apelat, ca şi în alte dăţi, la FMI, în conlucrare cu Banca Mondială şi Comisia Uniunii Europene - care acţionează toate cu capital public - pentru a face curăţenie pe unde a făcut ravagii capitalul privat. Formula găsită nu doar că reprezintă un experiment fără precedent, dar probabil complică lucrurile până la paroxism.

Statul român a fost pus să se împrumute extern masiv de la instituţiile menţionate pentru a aduce bani pe piaţă la dispoziţia firmelor străine din România rămase fără finanţare din partea mamelor lor din Occident. Firmele străine sunt probabil salvate. Dar statul român este vârât în noroi, din care nu va mai putea ieşi. Împrumutul extern este atât de mare prin comparaţie cu PIB-ul României, încât nu va mai putea fi plătit decât cu prăbuşiri masive de nivel de trai în România, care vor scoate practic România din cercul de interes occidental în materie de obţinere de profit.

Capitalul străin din România este deocamdată în aşteptare. Oricum, capitalul privat şi-a sistat expansiunea în România şi întârzie o decizie până când va vedea cu ce se soldează operaţiunile întreprinse de capitalul public occidental. Problema de esenţă însă rămâne. La o analiză chiar şi sumară, cumulând expunerile financiare ale firmelor străine (bancare şi nebancare) în România, investiţiile directe făcute de acestea aici, precum şi împrumuturile contractate de statul român la FMI şi pe pieţele financiare internaţionale, capitalul străin are angajamente în România de peste 100 de miliarde de euro. Este o sumă frumuşică! Şi, dacă lucrurile continuă ca până acum, şansele de recuperare sunt minime, la oricâtă penitenţă şi presiune ar fi pus poporul plătitor român!

Banii cheltuiţi sau angajaţi nu se regăsesc nici în platforme industriale, nici în lucrări de infrastructură. Deci nu există nici o bază de dezvoltare şi de profit în viitor. Dimpotrivă, infrastructura - lăsată în seama statului român - este la pământ, indiferent dacă este vorba despre cea rutieră, despre cea feroviară, despre cea educaţională sau despre cea sanitară. Indiferent de circulaţia banilor în România, este vorba despre 100 de miliarde de euro şi întrebarea vine obsesiv: unde sunt banii?

Răspunsul este fără echivoc: în lucruri efemere, precum hipermarketuri, maşini, electronice, electrocasnice, saloane de înfrumuseţare sau chiar pur şi simplu eterice, precum salarii, pensii, averi personale!

Capitalul străin, şi dacă vrea, şi dacă nu vrea, trebuie să aleagă: ori opreşte expansiunea în România şi-şi ia adio de la banii băgaţi aici, ori preia direct administrarea economică din România. Oricum, să fie clar, acesta, ca stăpân al economiei din România prin deţinerea proprietăţii şi deci deciziei în sectoarele de forţă, nu va accepta în nici un caz ca banii săi, indiferent dacă obţinuţi moral sau nu, să fie fituiţi de baroni centrali sau locali români!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de