x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Căprioara

0
Autor: Florin Condurateanu 21 Feb 2020 - 07:30
Căprioara


Mii de oameni îl alintau cu numele Căprioara. Belodedici avea atâta eleganţă pe gazon, avea fineţe în subtilizarea mingii din gheata atacanţilor fără să-i faulteze, fără să-i cotonogească, îi domina cu spiritul de anticipaţie, cu inteligenţa în joc, cu mijloacele lui tehnice, mai rar întâlnite. Miodrag Belodedici dubla toate aceste calităţi etalate pe teren cu modestie, bună creştere, blândeţe şi în afara sportului. Belo a fost stoper, libero, un fel de şef al fundaşilor atât la Steaua, cât şi la naţională, în perioada ei de glorie. Era poreclit Căprioara din poziţia de fundaş, acolo unde fotbaliştii sunt atât de duri de se zice că nu mai creşte iarba pe unde calcă ei. A fost iubit de oamenii din sport, dar şi de tribunele îndrăgostite de eleganţa lui, de firea însorită, de faptul că n-a rostit o vorbă rea despre nimeni. Belo declara că amintirile lui cele mai frumoase sunt jocurile cu mingea de pe strada din Moldova Nouă, târguşorul vecin cu Dunărea, de miuţele cu copiii. Şi asta declara Belodedici, singurul fotbalist care a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europei cu echipe diferite, cu Steaua Bucureşti şi, mai apoi, cu Steaua Roşie Belgrad, unde l-a dus sângele lui cu componentă sârbească. Pe Belodedici l-au tentat banii mulţi de la Steaua Roşie Belgrad, ca şi posibilitatea de a se transfera în Vest, aşa că a părăsit România ceauşistă. După 1989, antrenorul naţionalei Ienei s-a dus la Belgrad şi l-a rugat pe Belo să revină la lotul tricolor. Belo a ezitat, se temea să nu-l fluiere spectatorii că a părăsit România. Temere care nu s-a confirmat. Când s-a întors la naţională, tribunele l-au primit cu urale. Belo, băiatul cumsecade, după ce a evoluat remarcabil în campionatul Spaniei, a vrut să se reîntoarcă definitiv în România, nevasta n-a vrut şi el a ales România, unde lucrează ca director la federaţie, în domeniul loturilor de juniori. La mondialul din Statele Unite 1994, în partida decisivă de ascensiune mai sus de grupe, tricolorii înfruntau reprezentativa americană, gazda. Un atacant din echipa SUA l-a rănit la cap, îi şiroia sângele de la arcada spartă, dar Belo a refuzat anestezia: „Doctore, coase-mă pe viu, nu vezi că trebuie să barez ofensiva americanilor!?”.

 

 

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de