Capul mic

Alexandru s-a nascut cu un cap mai mic. Asa zicea lumea. Despre un picior mai scurt, lumea spune ce se vede: ca e mai scurt. Despre un cap mai mic insa nu spune ca-i mai mic. Zice pur si simplu ca e mic.

Ca si cum ce-i suportabil la un picior e inacceptabil la cap. Alexandru s-a nascut si cu un spate mai lat. Totul la el a fost dintr-un inceput mai mult sau mai putin, mai greu sau mai usor, mai gros sau mai ingust. Nu exagerat. Doar cat sa se vorbeasca de asta. Partea proasta e ca toti cei care n-ar fi observat, daca nu li se atragea atentia ca are un cap mai mic, se simteau datori sa remarce, dupa ce se apucau sa compare ca si in rest baiatul nu era cum trebuia. Cel mai tare deranja faptul ca Alexandru era din cale afara de destept.

"Moare repede - ziceau pana si parintii - fiindca prea e istet". Cum sa incapa - se intrebau ei - intr-un cap mic mai multa inteligenta decat intr-unul obisnuit?

Logic, capul lui Alexandru trebuia sa explodeze. Iar daca nenorocirea nu avusese inca loc, cu atat mai rau pentru el. Explozia avea sa fie una foarte mare. Toti oamenii preocupati de soarta lui Alexandru traiau apasati de o grija: ce-o sa se intample in ziua cand si baiatul va observa ce cap mic i-a dat Dumnezeu?

Alexandru a crescut in douazeci de ani cat altii in nouasprezece, a terminat ca sef de promotie o facultate grea si s-a angajat la o firma care-si trimitea periodic specialistii in provincie, uneori un timp indelungat. Oriunde s-ar fi dus insa, in scurta vreme pe Alexandru il ajungea din urma legenda despre capul sau mic. Ca un geamantan facut sa se rataceasca, dar care soseste de fiecare data unde trebuie. La stapanul care nu-l reclama. Care nici nu observa ca din bagaje ii lipseste un geamantan. Pe barbati, chestiunea nu-i deranja. Ziceau ce zicea toata lumea. "Da, domnule, e adevarat, cum naiba mi-o fi scapat? Are capul mic!" Cu fetele situatia era delicata, deoarece, dupa ce li se atragea atentia ca are capul mic, ele incepeau imediat sa vada diferenta si se purtau ca si cum Alexandru le ascunsese o grava infirmitate. Il iubeau, pana ce-i sosea geamantanul cu secretul de fabricatie. Dupa ce rudele si colegii binevoiau sa il deschida, nu-l mai iubeau si se purtau cu Alexandru ca niste femei exagerat de tradate.

La fel s-au petrecut lucrurile si cu Alexandra. S-a indragostit de Alexandru si l-a iubit, de si-ar fi dat viata pentru el. Pana in ziua cand i s-a soptit "Ma, fata, tu esti oarba de amor. Nu vezi ce cap mic are. Asta nu e cap de barbat, ci, Doamne fereste, de alta aia!".

Spre deosebire de celelalte fete insa, Alexandra a cumparat un metru de croitorie si s-a pus pe masurat capete. Intai pe al lui taica-su, apoi pe ale fratilor ei si tot asa pana cand ce a umplut o foaie A4 cu nume si dimensiuni. Circumferinte, inaltimi, latimi, totul ca la carte. Pe al lui Alexandru il trecuse primul. Ei, bine, Alexandru nu avea cel mai mic cap din toate. Al lui Alexandru se gasea pe undeva pe la mijlocul tabelului. Cea mai mica devla o avea tatal fetei. Era insa prea tarziu. Alexandra ii masurase capul lui Alexandru si ii daduse papucii. Dar unde se transferase bietul baiat nu stia nimeni. Isi luase, s-ar fi zis, lumea in cap. In capul lui de marime medie.

- Ai fost o proasta, a mustrat-o tatal pe Alexandra. Baiat ca el nu mai gasesti.

- Dar avea capul mic, s-a smiorcait Alexandra.

- Ia da-mi tabelul, a zis tatal. Uite ce-ai scris chiar tu, ca are un cap normal.

- Da’, s-a smiorcait si mai tare Alexandra, dar cine se uita la hartia mea. Daca zic toti ca are capul mic, e mic si gata.