x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Caragiii

0
Autor: Tudor Octavian 27 Sep 2010 - 00:00
Rabdă şi tu, mamă, câteva luni, cât să iei un ban, că pe urmă te duci la facultate, în lumea ta.

Aşa i-a vorbit maică-sa lui Adrian, când acesta s-a întors acasă frânt, după prima zi de lucru la fabrica de mobilă. Nu era simplu să te angajezi cu carte de muncă la fabrica italianului. Totul e automat, ce mai încolo, încoace, e farmacie ziceau cei de la finisaj. Numai că Adrian trudea în depozit, împreună cu şase amărâţi, care altceva decât să-şi pună spinarea la treabă nu ştiau. Li se zicea în batjocură caragii, fiindcă doar asta făceau, cărau mobila la camioane. Primele zile a fost un chin, însă după o lună Adrian nu se mai plângea de oboseală. Era tânăr, mânca bine, dormea bine, iar tot ce-i păruse la început greu şi, mai ales, umilitor, îl lăsa indiferent. Într-un fel, era mândru de tehnica lui la încărcat şi descărcat pachetele grele. Totul e o chestie de compunerea forţelor, le explica el celor şase caragii. E o problemă de fizică, nu de muşchi.

Situaţia e acum sub control, îi spunea Adrian maică-sii. Toţi şase sunt nişte animale. Nu înţeleg nimic. Se ascund pe unde nici nu-ţi trece prin cap, ca să bea. Când am să plec la examen, n-o să mă mai gândesc niciodată la ei. Caragii, şi ei, nu pierdeau nici o ocazie să-şi bată joc de Bacalaureatul lui, iar Adrian îi privea cu milă, ca unul care deţinea un secret. Ei aveau să care toată viaţa mobilă cu spinarea în vreme ce, pentru el, jumătatea aceea de an, pe care o sacrifica în depozit, avea să se cheme în CV-uri "experienţă de viaţă".

În luna următoare, Adrian a împărţit pachetul de acasă cu unul din caragii, un băiat tăcut şi tras la faţă. Mă, cine-ţi găteşte ţie tocana asta divină? l-a întrebat Adrian lingând borcanul. Băiatul tras la faţă a spus zâmbind trist: Soţia. Adrian l-a privit ca şi cum atunci îl vedea prima oară. Caragii le ziceau nevestelor lor "muieri". Apoi, situaţia s-a aranjat de la sine. Caragii îi ziceau tot "dom' profesor", însă Adrian nu se mai simţea jignit. Iar după ce s-a ascuns cu caragii într-un closet părăsit şi a băut o bere cu ei, le-a spus şi el ba "dom' doctor", ba "dom' inginer". Seara, nu-i vorbea maică-sii decât de Milea, un ţigan care le vindea lucruri de furat ieftine. Iar pe Adrian, după ce i-a zis lui Milea "dom' artist" acesta, l-a îmbrăcat din cap până-n picioare numai cu ţoale de firmă. Să vadă ăia de la facultate ce prietenaşi ai avut tu!,a  zis "dom' artist", care şi în depozit nu se despărţea de acordeonul lui.

Pe "dom' artist" l-a sunat Adrian mai întâi, când şi-a citit numele pe lista admişilor, nu pe maică-sa. Şi tot la caragii a făcut primul drum, când a revenit în oraş ca să-şi aranjeze treburile pentru toamnă. Mă, lua-v-ar dracu, i-a întrebat Adrian cu ochii umezi de emoţie, cum o să vă descurcaţi voi fără mine? O să compunem forţele dom' Adrian, i-a răspuns respectuos şi fără urmă de ironie în glas "dom' inginer" Gigi, caragiul care nu fusese nici o zi la şcoală.

În prima vacanţă, Adrian şi-a propus să le facă o vizită prietenilor lui, caragii, la depozit dar s-a luat cu una, cu alta şi a uitat. În vacanţa următoare, şi-a dat seama că nu avea nici un rost să-i mai caute. Dar şi-a jurat că o să-i ţină minte toată viaţa. Asta fiindcă ai ştiut tu să te cobori până la ei, i-a zis cu un reproş îndelung ţinut la secret maică-sa. Se poate spune şi aşa, mămico, a zis Adrian, deşi mă întreb dacă nu cumva au coborât ei până la mine.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de