x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Carbon paisprezece

0
Autor: Marius Tucă 14 Noi 2005 - 00:00

... cat de indragostit sa fii ca sa amesteci carbonul paisprezece cu lacrima unei femei... Tot pe-atat pe cat sa te lasi cucerit de-o picatura de chihlimbar.



Toamna ma rasuceste intre granitele ei. Panze de paianjen ma imbraca in ceata. Culorile de foc se estompeaza intre raceala dintre ceata din mine si ceata din lume. Cu fiecare toamna care vine se mai sting putin focurile padurilor necolindate de nimeni si de nimic. Ma las infasurat de panzele ei ca o prada oarecare.
E si mai clad, e si mai frig, e si mai rau, e si mai bine. Si, ca si cand n-ar fi fost de-ajuns, la randul meu ma las invaluit intr-o picatura de chihlimbar. Lumea de maine ma va descoperi ca pe-un vestigiu care a conservat perfect granita dintre anotimpuri si oameni, granita dintre ceata din mine si ceata din ei. La o atenta cercetare se vor descoperi si granitele noastre, panze de paianjen intinse peste tot si nicaieri. Vor fi date peste cap toate cercetarile de pana atunci, inclusiv cele cu carbon paisprezece, cand or fi sa ne calculeze varsta. Asta si pentru ca atunci savantii vor face marea greseala, sa calculeze varsta unei insecte, si nu pe cea a unui sentiment. Sau macar a unei fasii de lume care a despartit odata oamenii si anotimpurile. Asa cum si eu, uneori, incercand sa descopar frumusetea trecatoare, am apelat la carbonul paisprezece sa stabilesc varsta unor femei fara varsta, a unor femei care nu imbatranesc niciodata sau, si mai rau, a unor femei nenascute. Si apoi, cat de indragostit sa fii ca sa amesteci carbonul paisprezece cu lacrima unei femei, cu dara lasata de un rimel sau cu urma lasata de un ruj? Tot pe-atat pe cat sa te lasi cucerit de-o picatura de chihlimbar. Si, odata inchis in aceasta colivie de aur, sa astepti sa fii gasit intr-o buna zi ca o comoara ce abia astepta sa fie descoperita. Sau mai degraba jefuita. Sunt, asadar, obiectul unui jaf! Pradati-ma la drumul mare, toamna e pe sfarsite, nu mai stati pe ganduri, nu sunt predispus in fiecare zi la sacrificiul asta, jefuiti-ma inainte de primul viscol, acum, cand sunt abia iesit din toamna, aidoma unui melc iesit din cochilia lui, jefuiti-ma inainte de a fi invaluit in chihlimbar si cercetat cu carbon paisprezece... sunt prada ultimului jaf romantic la drumul mare...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de