x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cartea junglelor

Cartea junglelor

09 Dec 2004   •   00:00

Ce se intampla acum pe piata valutara pare o relatare despre jungla amazoniana - dar cea adevarata, fioroasa, primitiva - si nu cea idilica, descrisa in romanul copilariilor - "Cartea junglei".

Click pentru a mari imaginea
Suntem din ce in ce mai interesati de viitorul - de peste doua zile si de peste doua luni - al leului. Intrat in morisca transformarilor, acesta e, trebuie sa recunoastem, vedeta incontestabila a sezonului. Cap de afis, moneda nationala trece prin stari si stari, cand confuze, cand de dezagregare, cand stabile - din ce in ce mai rar.

Din noiembrie si pana acum, de cand Banca Centrala a anuntat ca nu va mai interveni pe piata, pentru a mentine valutele la anumite valori, s-au intamplat multe. In primul rand, nimeni nu a crezut, in momentul liberalizarii contului de capital - caci asa s-a numit, oficial, operatiunea care a debutat acum o luna si jumatate, dinspre BNR - ca euro si dolarul vor ajunge sa scada.

Sa scada dramatic - simt unii. In special cei care aveau de incasat o suma, cat de mica, in valuta - chirii, rate, datorii, depozite, pur si simplu - sau cei care aveau ceva de exportat. Aceeasi marfa capata brusc o alta valoare, in functie de cursul de schimb. Cum cu saltul valutelor romanul e la fel de obisnuit ca si cu galceava politica, surpriza a fost cu atat mai mare cand euro si dolarul au inceput sa scada.

In ultimele zile s-a intamplat la fel. Romanii posesori de valuta au intrat in panica. "Ce facem?", "Schimbam totul in lei?", "Pana cand mai scade dolarul?, ...dar euro?". Intrebarile si, implicit, problemele sunt puse cumva invers. De fapt, leul se intareste - se apreciaza, cum spun bancherii - in detrimentul principalelor valute, asta-i evident. Cum raspunde guvernatorul BNR acestor intrebari, aproape disperate?

"Castigatorii vor fi aceia care se vor misca rapid si vor fructifica oportunitatile oferite, de exemplu, de costul mai scazut al importurilor de echipamente si tehnologie", zice Isarescu. Practic, declaratiile de acum doua zile marcheaza prima iesire la rampa a guvernatorului BNR, dupa decizia Bancii Centrale de nu a mai interveni pe piata valutara. Decizie scontata cu scaderea cu circa 6 la suta a cursului euro si cu 11 la suta a cursului dolarului in mai putin de o luna si jumatate.

Isarescu merge si mai departe: "Importurile platite in dolari - in special cele de produse energetice - sunt mai mari decat exporturile in dolari, fapt pentru care deprecierea dolarului aduce un castig net semnificativ economiei nationale", precizeaza guvernatorul BNR. El recunoaste insa ca aprecierea leului, in urma lasarii libere a cursului, va crea si victime colaterale, mai ales in randul exportatorilor.

Dar tot Isarescu arunca manusa in alta directie, sustinand ca problema exportatorilor nu este cursul, ci competitivitatea scazuta. Ce-i drept, productia in lohn este afectata de aprecierea leului, dar neajunsul nu provine propriu-zis din curs, ci din competitivitatea slaba. Daca nu are loc acum aprecierea leului, oricum, cat de curand, produsele noastre textile vor fi inlocuite cu altele, realizate cu o forta de munca mai ieftina, in India sau in China. Si pentru ca totul sa ne fie clar, guvernatorul ne aduce aminte ca piata valutara a fost mereu in avangarda restructurarii si progresului economiei. Calculele arata ca, in 11 luni din acest an, cursul mediu fata de euro a fost cu 8,4 la suta mai slab decat cel inregistrat, in medie, in anul 2003. Astfel, aprecierea leului, desi indiscutabila, nu este nici de departe prea puternica - sustine, pana in panzele albe, guvernatorul BNR.

Ca un mesaj pentru romani, guvernatorul concluzioneaza ca acestia nu ar trebui sa se planga de aprecierea leului, pentru ca aceasta reprezinta, de fapt, o reintoarcere la situatia de la sfarsitul lui 2002. Leul s-a depreciat in 2003, in termeni reali, recuperand in 2004 pierderea din anul trecut.

Si cum ramane cu valuta din banca? Cum stam cu planurile de afaceri calculate in euro si dolar? Cam ca acum. Adica, atunci cand leul se infoaie prea tare, ca acum cateva zile, Banca Centrala face ea ce face si echilibreaza balanta. Atat cat mai poate, potrivit regulilor jocului autoimpus. Asta ca sa nu lase frau liber imaginatiei brokerilor - cei care se joaca de-a cursul - sau celor carora legea junglelor - adica lipsa regulilor - le prieste de minute. O speculatie acolo nu strica la casa omului, mai ales daca nu misti nici un deget, ci doar cursul.
×
Subiecte în articol: editorial