x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cărţi, sifilis, realitate

0
Autor: Cristina Bazavan 28 Mar 2009 - 00:00

Donnie Brasco. Goodfellas. Capote. All the president men. The Pianist. Adaptation.



Sunt filme inspirate de cărţi, care au schimbat lumea şi-au oferit spaţiul necesar detaliului fin pe care alte medii de comunicare nu puteau să-l susţină. Ele aparţin unui gen literar care nu este foarte cunoscut la noi: "non fiction". Un gen care nici măcar nu are o secţiune specială în librăriile noastre.

Joi s-a lansat cartea "Lizoanca la 11 ani" care e prezentată oficial drept ficţionalizare după "exagerări de presă". Punctul de plecare e povestea fetiţei de 12 ani care a fost acuzată în 2007 că ar fi infectat un sat întreg cu sifilis. Vorbitorii au condamnat senzaţionalismul din presă, dar au folosit aceleaşi mijloace şablon ca să-şi vândă cartea. Autoarea cărţii, Doina Rusti, a spus "o anchetă nu rezolvă nimic, literatura salvează sufletele", şi lumea mea s-a prăbuşit. Ce facem cu ancheta Watergate? E un articol care a dat jos un preşedinte. Sigur că literatura are efectele ei minunate, dar şi jurnalismul - când e bine făcut - poate fi comparat cu literatura.

Ficţionalizarea unui fapt real e cea mai facilă cale de a scrie despre o întâmplare. N-ai presiunea reconstituirii exacte a întâmplărilor; nu trebuie să încrucişezi surse ca să verifici un cuvânt rostit; şi, înainte de orice, n-ai responsabilitate faţă de viaţa eroului tău. Poţi să-ţi imaginezi orice. Cu cât întâmplarea iniţială e mai scandaloasă, iar tu cunoşti reţetele care captează cititorul, succesul ţi-e mai la îndemână. Dar când scrii după ce ţi-ai privit eroul în faţă, după ce ai înţeles mecanismele din spatele deciziilor lui, duci cu tine presiunea imensă a alegerii cuvintelor potrivite.

Simultan cu lansarea cărţii, puteţi găsi în revista Tabu povestea fetiţei a cărei viaţă a fost ficţionalizată în carte. Este un tur de forţă de documentare şi scriitură ce arată pentru prima oară ce s-a întâmplat de fapt acolo. Şi e o anchetă-reportaj - sau cum vreţi să numiţi articolul - care arată ca o nuvelă. Are valoare literară cel puţin comparabilă cu cartea. Şi cea mai frumoasă răsplată pentru munca autoarei, Lavinia Gliga, a venit de la directoarea centrului care o găzduieşte pe fată într-un mesaj simplu: "Chiar aşa s-a întâmplat!".

Vă invit să citiţi şi cartea şi articolul; e un exerciţiu bun ca să înţelegeţi puterea nonfiction-ului ca gen literar.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de