x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cărţile pe care nu apucăm să le citim

0
Autor: Tudor Octavian 13 Oct 2009 - 00:00
Cine are casa plină de cărţi e întrebat, de regulă, de cei care se miră cât de multe sunt, dacă le-a citit pe toate. Pentru persoanele care pun întrebarea astfel, răspunsul e conţinut în ea: nu numai că e peste puterile unui om să biruie toţi pereţii unei case pline cu biblioteci din podea în tavan, dar nici n-are rost s-o faci. Şi, dacă nu le aduni ca să le citeşti, pentru ce le cumperi?

Pentru multă lume, biblioteca personală, îmbogăţită până în ultimele zile ale vieţii cu cărţi pe care n-o să apucăm niciodată să le citim, e mai mult decât un nonsens. E o sfidare, un atentat la bunul-simţ, o trufie ciocoiască, dacă nu şi o manie. Adică o tulburare psihică.

Dacă s-ar fi inventat cărţile, doar pentru a fi citite de la un cap la altul, nu merita efortul. Cărţile au fost inventate ca să lucrezi cu ele. Lectura e doar un mod de folosinţă, şi nu neapărat cel mai frecvent. În biblioteca omului de ştiinţă, majoritatea cărţilor sunt de consultat. Filozofii, nici ei nu citesc tomurile de specialitate ca pe nişte romane, pe nerăsuflate şi în metrou. Cititorii pasionaţi de romane ar face ochii mari dacă ar afla că şi editorii citesc cărţile, care li se dau spre publicare, pe diagonală.

M-am slujit de sutele de volume apărute cu decenii în urmă în colecţia Globus de literatură universală într-un chip pur profesional, deschizându-le la întâmplare, ca să-mi dau seama de cadenţa ideilor, ori punându-mi la cap, în serile de antrenament stilistic, câte zece cărţi de autori diferiţi, ca să văd cum scriu aceştia prima pagină. Cum intră adică în subiect, cu ce trucuri fixează atenţia cititorului. E posibil ca să-mi fileze o lampă şi să nu-mi dau seama de asta, dar albumele de artă, precum şi o mulţime de cărţi de istoria artei, le răsfoiesc mai întâi de la sfârşit către început.

Într-o bibliotecă se găsesc şi multe dicţionare. Lingviştii au veritabile biblioteci de dicţionare. Fără această bibliotecă personalizată, care funcţionează, am putea zice, la relanti, lingviştii nu şi-ar putea elabora tratatele. La facultăţile de jurnalism şi comunicare, studenţii citesc cărţile proprii direcţiei în care vor să se specializeze. Citesc doar capitolele care privesc această specializare. Zeci şi sute de fragmente din zeci şi sute de manuale de jurnalism. Citesc paragrafe, nu cărţi.
Multe cărţi din biblioteca mea au fost cumpărate ca să fie acolo. Pe unele am ştiut că nu le voi deschide niciodată, însă am plătit, aducându-le în rafturile bibliotecii, pentru efectul lor protector.

În toată lumea, milioane de oameni cumpără Operele complete ale lui Shakespeare ca să le aibă, nu ca să le citească. Poţi să spui că aceste milioane de oameni sunt greşiţi sau snobi? Câteva cărţi, pe care mi le-am dorit cu patimă şi pe care le-am procurat cu sacrificii reale de timp şi de bani, le amân pentru un mai târziu care nu va veni probabil niciodată. E mult prea dorit şi mult prea ales conţinutul lor, ca să mă reped în ele ca flămândul în farfuria cu supă fierbinte.

Bucuriile care merg spre sublim trebuie consumate cu răbdare şi numai când le va fi vremea cea mai prielnică. Un vecin, pe care nu-l credeam omul unei biblioteci personale de câteva mii de volume, mi-a dat cea mai completă definiţie a ei: "M-a apărat cincizeci de ani de comunism".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de