Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In liceu, nu mă rupeam cu invăţatul, dar eram socotit un elev foarte bun. Cănd n-aveam nici un chef să-mi fac lecţiile, mă culcam cu cărţile sub pernă. Ideea era că, avănd lecţiile de tocit lăngă cap, ceva, ceva ajungea şi in cap. Se vede treaba că aşa şi era. Cărţile de sub pernă nu emanau ştiinţă, insă mă ţineau in priză. Dimineaţa, era de ajuns să-mi arunc privirea prin ele, ca să reţin mai multă materie decăt seara sau după-amiaza. In plus funcţiona şi sentimentul că nu eram un leneş ca toţi ceilalţi. Eram un leneş prevăzător.
In liceu, nu mă rupeam cu invăţatul, dar eram socotit un elev foarte bun. Cănd n-aveam nici un chef să-mi fac lecţiile, mă culcam cu cărţile sub pernă. Ideea era că, avănd lecţiile de tocit lăngă cap, ceva, ceva ajungea şi in cap. Se vede treaba că aşa şi era. Cărţile de sub pernă nu emanau ştiinţă, insă mă ţineau in priză. Dimineaţa, era de ajuns să-mi arunc privirea prin ele, ca să reţin mai multă materie decăt seara sau după-amiaza. In plus funcţiona şi sentimentul că nu eram un leneş ca toţi ceilalţi. Eram un leneş prevăzător.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In liceu, nu mă rupeam cu invăţatul, dar eram socotit un elev foarte bun. Cănd n-aveam nici un chef să-mi fac lecţiile, mă culcam cu cărţile sub pernă. Ideea era că, avănd lecţiile de tocit lăngă cap, ceva, ceva ajungea şi in cap. Se vede treaba că aşa şi era. Cărţile de sub pernă nu emanau ştiinţă, insă mă ţineau in priză. Dimineaţa, era de ajuns să-mi arunc privirea prin ele, ca să reţin mai multă materie decăt seara sau după-amiaza. In plus funcţiona şi sentimentul că nu eram un leneş ca toţi ceilalţi. Eram un leneş prevăzător.
Colegii imi dădeau un motiv special să găsesc soluţii personale la căteva din ecuaţiile tradiţionale ale vieţii de gaşcă. Nu era recomandabil să treci drept tocilar, dar era o chestie să fii descurcăreţ, să fii fruntaşul clasei in mod natural, fără efort, de la sine inţeles. Insemna că eşti totuşi de partea celor mulţi, că le apreciezi felul de a fi, găsindu-ţi totodată calea către o porţie mai mare de invăţătură. De atunci, am inceput să fiu foarte prudent in relaţiile cu grupul, clasa, ceata, mulţimea. Găndirea de grup ar fi putut să mă trimită in viaţă gata terminat, cu o psihologie de turmă.
Obiceiul de a dormi cu cărţile sub pernă l-am păstrat şi la facultate pănă către treizeci de ani. Semnifica o altă relaţie cu invăţatul, pentru că era vorba de cărţi de artă, de geometrie sau despre muzică şi muzicieni. De data asta, le ascundeam de privirile colegilor de cămin. Băieţii din cămin erau in felul lor individualităţi, aveau fiecare căte o ciudăţenie. Numai că eu nu mai voiam să mi se considere cărţile de sub pernă o ciudăţenie.
Abia ieşiţi din liceu, colegii de la filologie erau nişte liceeni intărziaţi in concept, sărguincioşi la invăţat. Eu aveam zece ani mai mult decăt ei şi, dacă o luam de la capăt la douăzeci şi şapte de ani, n-o făceam ca să mă pun pe tocit. "Bătrănii" altor facultăţi, cu care mă salutam cu un simţămănt de frăţietate, aveau un trecut, aveau un motiv serios ca să ia un avans dănd timpul inapoi, nu să-l piardă dăndu-l inapoi. Ii simţeam pe aceşti "bătrăni" ca pe nişte prieteni care, ca şi mine, dormiseră cu cărţile sub pernă şi izbutiseră, in sfărşit, să iasă de sub tutela grupului. Nu eram insinguraţi, eram singularizaţi.
Sunt convins că foarte mulţi din cititorii Jurnalului au dormit in liceu şi poate şi mai tărziu cu cărţile sub pernă. Şi că au găndit, ca şi mine, că era un lucru nu tocmai lăudabil. Orice drum insă care te trimite departe de psihologia de turmă e bun. Te duce oricum undeva, iar dacă ai şi puţin noroc in viaţă, te duce către tine insuţi. Ne-am născut indivizi, nu mulţimi.
In liceu, nu mă rupeam cu invăţatul, dar eram socotit un elev foarte bun. Cănd n-aveam nici un chef să-mi fac lecţiile, mă culcam cu cărţile sub pernă. Ideea era că, avănd lecţiile de tocit lăngă cap, ceva, ceva ajungea şi in cap. Se vede treaba că aşa şi era. Cărţile de sub pernă nu emanau ştiinţă, insă mă ţineau in priză. Dimineaţa, era de ajuns să-mi arunc privirea prin ele, ca să reţin mai multă materie decăt seara sau după-amiaza. In plus funcţiona şi sentimentul că nu eram un leneş ca toţi ceilalţi. Eram un leneş prevăzător.
Colegii imi dădeau un motiv special să găsesc soluţii personale la căteva din ecuaţiile tradiţionale ale vieţii de gaşcă. Nu era recomandabil să treci drept tocilar, dar era o chestie să fii descurcăreţ, să fii fruntaşul clasei in mod natural, fără efort, de la sine inţeles. Insemna că eşti totuşi de partea celor mulţi, că le apreciezi felul de a fi, găsindu-ţi totodată calea către o porţie mai mare de invăţătură. De atunci, am inceput să fiu foarte prudent in relaţiile cu grupul, clasa, ceata, mulţimea. Găndirea de grup ar fi putut să mă trimită in viaţă gata terminat, cu o psihologie de turmă.
Obiceiul de a dormi cu cărţile sub pernă l-am păstrat şi la facultate pănă către treizeci de ani. Semnifica o altă relaţie cu invăţatul, pentru că era vorba de cărţi de artă, de geometrie sau despre muzică şi muzicieni. De data asta, le ascundeam de privirile colegilor de cămin. Băieţii din cămin erau in felul lor individualităţi, aveau fiecare căte o ciudăţenie. Numai că eu nu mai voiam să mi se considere cărţile de sub pernă o ciudăţenie.
Abia ieşiţi din liceu, colegii de la filologie erau nişte liceeni intărziaţi in concept, sărguincioşi la invăţat. Eu aveam zece ani mai mult decăt ei şi, dacă o luam de la capăt la douăzeci şi şapte de ani, n-o făceam ca să mă pun pe tocit. "Bătrănii" altor facultăţi, cu care mă salutam cu un simţămănt de frăţietate, aveau un trecut, aveau un motiv serios ca să ia un avans dănd timpul inapoi, nu să-l piardă dăndu-l inapoi. Ii simţeam pe aceşti "bătrăni" ca pe nişte prieteni care, ca şi mine, dormiseră cu cărţile sub pernă şi izbutiseră, in sfărşit, să iasă de sub tutela grupului. Nu eram insinguraţi, eram singularizaţi.
Sunt convins că foarte mulţi din cititorii Jurnalului au dormit in liceu şi poate şi mai tărziu cu cărţile sub pernă. Şi că au găndit, ca şi mine, că era un lucru nu tocmai lăudabil. Orice drum insă care te trimite departe de psihologia de turmă e bun. Te duce oricum undeva, iar dacă ai şi puţin noroc in viaţă, te duce către tine insuţi. Ne-am născut indivizi, nu mulţimi.
