x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Casa de Eliminare a Criticilor

0
Autor: Ionuț Bălan 29 Mai 2008 - 00:00

Vreau să vă fac o mărturi­si­re. Eu nu doar scriu editoriale, ci le mai şi citesc pe ale altora. Iar luni, când am încercat să parcurg editorialul lui Florin Cîţu din Săptămîna Financiară, m-am uitat după semnătura sa şi n-am mai găsit-o.

Vreau să vă fac o mărturi­si­re. Eu nu doar scriu editoriale, ci le mai şi citesc pe ale altora. Iar luni, când am încercat să parcurg editorialul lui Florin Cîţu din Săptămîna Financiară, m-am uitat după semnătura sa şi n-am mai găsit-o. La fel miercuri, când am dorit să-i citesc opinia din Financiarul – şi de acolo lipsea.

Ce s-o fi întâmplat? Or fi re­nun­ţat cele două publicaţii la colaborarea cu Florin Cîţu? Puţin probabil, din moment ce revista săptămînală a reprodus editorialul lui Cîţu din numărul precedent (CEC – Casa de Extorcare a Contribuabilului) sub o altă semnătură. Deci le-a plăcut şi altora textul. Să fi decis Cîţu personal să renunţe la scris tocmai după un articol excelent?

Aşadar, după un ultim editorial scris de Florin Cîţu în Săptămîna Financiară, care se numea “CEC – Casa de Extorcare a Contribuabilului”, autorul a dispărut din peisajul presei româneşti. Ar fi putut deranja problema pe care şi-o punea el: dacă o bancă, în condiţiile actuale ale sistemului financiar-bancar, este cea mai bună investiţie pentru banii din taxele şi impozitele noastre. Poate că alte destinaţii, precum învăţămîntul ori infrastructura, ar fi fost mult mai indicate. Şi chiar şi în aceste condiţii el îşi exprima spe­ranţa ca noua imagine a CEC să ajute măcar la menţinerea valorii băncii. În eventualitatea unui eşec, în cîţiva ani, cele 600 de milioane de euro refuzate în 2007 de Guvern de la cel care voia să cumpere CEC ar ajunge să reprezinte încă un cost pe care îl suportăm noi toţi.

Temerea lui Florin Cîţu este justificată. Statul a dovedit anterior că, într-adevăr, este cel mai prost manager. La începutul lui decembrie 2006, statul avea excedent bugetar – dacă-l plasa la CEC, putea încasa dobânzi. Dar maestrul finanţelor păguboase, statul, a preferat să dea bani de pomană CEC-ului, adică să-l capitalizeze. Bugetul a ajuns pe deficit, iar statul s-a împrumutat ca să-l acopere, plătind dobînzi. E greu de crezut, dar a luat împrumut inclusiv de la CEC. Adică, statul a dat CEC-ului bani gratis, ca să aibă de unde să ia pe datorie, cu camătă.

Întrebat dacă statul poate avea un rol pozitiv în procesul de alocare a resurselor, profesorul Patrick Minford – unul dintre strategii guvernului Thatcher – mi-a răspuns: “Nu, statul nu are nici un rol. Aici e ne­voie de eficienţă. Iar asta poate fi cel mai bine realizată de mana­geri care nu sînt implicaţi politic”. El a continuat întărind ideea eficienţei: “Creşterea substanţială în eficienţă realizată de companiile privatizate

a fost posibilă prin absenţa intervenţiei statului. Asta fiindcă, atunci cînd politicienii au puterea de a interveni, managerii petrec foarte mult timp protejîndu-se de jocurile politicianiste. Acest fenomen reduce calitatea deciziilor antreprenoriale”.

Premierul Tăriceanu crede însă altceva: “Eşuarea privatizării CEC nu a fost un eşec!”. Privatizarea CEC ar fi reprezentat o reuşită “pentru un viitor potenţial proprietar care s-ar fi preocupat mai mult decît orice de realizarea profitului”, dar nu ar fi reuşit “să răspundă unor aşteptări din partea clienţilor obişnuiţi persoane fizice, a micilor întreprinzători şi a celor din mediul rural”. Apoi, liberalul care mai avea un pic şi îi condamna pe capitalişti că vor profit trece la ţinuta casual: “Avem nevoie de o bancă pentru oameni cu venituri mai modeste”, care dacă “s-ar duce la o bancă foarte pretenţioasă, foarte elegantă, s-ar simţi uşor apăsaţi de ceea ce văd în jur”.

În schimb, actualul preşedinte al CEC n-are nici o apăsare să-şi contrazică propriile declaraţii. Anul acesta, Radu Graţian Gheţea a spus că nu crede “că e bine să lăsăm populaţia să se împrumute în alte valute”, adăugînd că va propune introdu­cerea unei norme care să oblige populaţia să se împrumute doar în moneda în care obţine veniturile (în proporţie covîrşitoare – în lei). În 2002, cînd lucra pentru o bancă străină, el zicea altceva: “Trebuie să se înţeleagă că economia de piaţă funcţionează după principiul echilibrării cererii cu oferta. Or, noi avem cerere de credite în valută”. Atunci, Gheţea îşi punea şi el o întrebare: “Cum să explici omului care vine la bancă şi cere un credit în valută că este mult mai bine să ia unul în lei?”.

Acum mă întreb şi eu ceva: acest editorial să fie oare ultimul şi pentru mine? Mă simt, vorba premierului, “uşor apăsat de ceea ce văd în jur”, de faptul că, după ce-şi pune omul nişte întrebări de bun-simţ, poate să-i dispară semnătura, ca lui Florin Cîţu.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   statul,   cîţu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de