x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Căt dai, atăta face. La ce credeţi că mă refer?

Căt dai, atăta face. La ce credeţi că mă refer?

de Lucian Mandruta    |    13 Oct 2007   •   00:00

Presupunănd că e adevărat ce-am văzut la televizor in cadrele cu terasa şi plicul, săptămăna trecută am primit o potenţială cotaţie pentru un preţ de cost al unui contract comercial cu statul. Am stat şi-am făcut căteva calcule pe baza prezumţiilor in cazul Remeş, şi-am tras o concluzie optimistă: "deranjul" ar putea să fie undeva intre 1 şi 1,5% din valoarea contractului. Asta, repet, in cazul in care e adevărat, căci incă nu ne-am lămurit cu justiţia.   Â



Presupunănd că e adevărat ce-am văzut la televizor in cadrele cu terasa şi plicul, săptămăna trecută am primit o potenţială cotaţie pentru un preţ de cost al unui contract comercial cu statul. Am stat şi-am făcut căteva calcule pe baza prezumţiilor in cazul Remeş, şi-am tras o concluzie optimistă: "deranjul" ar putea să fie undeva intre 1 şi 1,5% din valoarea contractului. Asta, repet, in cazul in care e adevărat, căci incă nu ne-am lămurit cu justiţia.


Totuşi, dacă aveţi chef de speculaţii, aş zice că pentru investitorii străini asta e deja o informaţie utilă. Cineva spunea mai demult că cel mai de succes guvern al Romăniei (iarăşi nu dăm nume, că tot nu-s gata dosarele) a fost cel care a stabilit un mercurial al şpăgii, precum şi un fel de cod al onoarei: şpaga, odată dată, iţi rezolvă treaba. Nu existau ţepe in materie de aranjamente, nu existau filmări şi enervări aiurea. Căt de imorală pare, treaba asta a creat, ca să folosesc un termen economic, un climat predictibil. Ştiai la ce să te aştepti şi cum să faci un plan de afaceri - unul mare, adevărat!


Sigur, am auzit şi alte vorbe despre episodul Remeş. Cineva imi spunea c-a auzit, in cercuri interesante şi interesate, următoarea reacţie: "Dom’le, ăsta strică piaţa! Duce preţurile prea jos, dă-o incolo de treabă. Ce-i aia, 15.000?!".


Dar astea sunt speculaţii şi răutăţi. Dincolo de ele, un adevăr sociologic rămăne: multă lume crede aşa ceva. Şi crede pentru că e plauzibil - si non e vero, e ben trovato, cum ar zice italianul. Şpaga e un fapt de viaţă aici - şi nu procurorii o să ne spună cănd s-a terminat cu ea, ci fapte mai simple, din jurul nostru. Pentru că ea, ca avantaj nemeritat, ca furt al oportunităţilor celorlalţi, e prezentă peste tot şi nimeni nu se luptă cu ea.


Să vă dau căteva exemple. Şpaga e şi cănd cineva se bagă in faţă, pe linia continuă, intr-o coloană de maşini. Unde dă şpagă? Legal, cu factură, la fabrică, pentru motorul mai mare. Facem ceva impotriva lui? Nu cred. Ca ăsta sunt multe alte ocazii in care fibra morală se indoaie după obiceiuri, nu după ce zice manualul Uniunii Europene pentru funcţionari cinstiţi.


Şpaga exprimă insă şi un alt lucru: lipsa de bunuri şi servicii de pe piaţă. OK, poate că acum avem mai multă carne in magazine. Insă avem aceeaşi lipsă de servicii publice de calitate. Funcţionari prost plătiţi, de la inspectori financiari la experţi guvernamentali. Toţi oamenii ăştia adună competenţe pe care statul dă cam cinci bani găuriţi. Ca să scăpam de problemă trebuie să punem mai mulţi bani in portofelele lor, nu in predici şi seminarii.


Apropo, poate nu v-aţi prins, insă din inregistrările alea un lucru şi mai simpatic iese la iveală: toate licitaţiile alea se intămplau pe sistemul electronic, care ar fi trebuit să prevină orice şmecherie. O fi reuşit?

Nu vă ţineţi respiraţia pănă aflăm.

×
Subiecte în articol: editorial