x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cat mai stati pe la noi?

0
Autor: Tudor Octavian 20 Iun 2006 - 00:00
Cat mai stati pe la noi?


"AM AVUT O ZI BUNA - marturiseste istovit, dar multumit un medic din cartier - azi s-au nimerit numai pacienti destepti." Cine s-ar gandi ca suferinta permite si astfel de impartiri? De fapt, nu atat suferinta, cat intelegerea cauzelor ei. Obtuzului, pana si cele mai simple explicatii ii vin gresit. Un mocofan inghite supozitoarele in loc sa si le bage-n fund si apoi i se vaita doctorului ca n-au efect. A auzit el c-ar trebui folosite altfel, dar se rusineaza sa intrebe cum. Trupul prostului ii e strain mintii lui.

"NUMAI POTCOVIND - spune Raymond Queneau - ajungi potcovar, si numai scriind ajungi scriitorar." Francezul n-a mers insa cu intuitia pana la capat. Ajungi scriitorar nu scriind, ci scriitoricind. Nenumaratii valeitari, care le dau de lucru tipografilor, s-au ratat ca potcovari.

INTELEG PERFECT ce e statul doar cand n-am incotro si ajung la mana lui. Eu, particularul, vreau sa reproduc, pentru cartea la care lucrez, cateva tablouri dintr-un muzeu, dar in afara directorului, care o sa vina sau n-o sa vina, nimeni nu poate decide. Pe loc, nici directorul nu decide. Trebuie sa fac o cerere si sa-i las omului un ragaz de cateva zile, ca sa o aprobe. Cele cateva zile nu-s pentru a cugeta intens asupra oportunitatii ei. Ele reprezinta marja de neant pe care functionarul statului si-o asigura, ca sa-si poata motiva, la un control, plin ca toate controalele de capcane si nonsensuri, aprobarea. Legal, logic si omeneste e sa fac cele cateva fotografii imediat, platind la tarifele in curs. Asta insemnand ca oamenii statului sa-si mute fundul de pe scaune si sa munceasca pentru niste bani, care altfel le vin prin repartitie. Discut situatia cu trei "factori" din Muzeu si - semn ca-mi inteleg necazul, revolta, neputinta, desi ca slujbasi ai statului ar trebui sa fie imuni la graba particularului - imi pun toti trei aceeasi intrebare: Cat mai stati pe la noi? Stand si eu o zi, doua degeaba prin preajma, se naste o relatie de compatibilitate la neant, la statul la stat.

"VOM CONTINUA EFORTURILE pentru aplicarea legilor", spune ministra Justitiei. Asadar, nu se vor aplica pur si simplu legile si nici nu se vor gasi solutii rapide pentru aceasta, ci "se vor continua eforturile". Adica o treaba sisifica, de reusita careia nimeni nu da garantii. Si macar de-ar fi numai perpetuarea a ceva ce nu poate fi definit - efortul - , dar mai e si "luarea unor masuri adecvate pentru continuarea eforturilor", precum si "gasirea cadrului optim pentru ca masurile privind continuarea eforturilor sa aiba eficienta". Or, gasirea presupune cautare, cautarea, si ea, presupune organizare, cadre, fonduri; obtinerea eforturilor la continuitate e o activitate de durata, care cere responsabilizarea factorilor. Ce credeati voi, romani prosti, ca e usor?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de