Câtă inflaţie putem suporta

Socotelile cu 2010 le-am cam încheiat. Vom pune punct, peste două săptămâni, celui de-al doilea an de recesiune. Şi chiar dacă, până la Anul Nou, indicatorii sintetici vor suferi unele mici modificări, iar Statistica va definitiva cifrele abia în februarie 2011, este ireversibilă deja lunga listă de nereuşite ale anului ce se apropie de sfârşit: de la un PIB negativ şi un deficit umflat al bugetului până la dramaticele pierderi ale companiilor statului.

Dar inflaţia? Adevărul este că vineri, când Statistica a publicat comunicatul privind mişcarea preţurilor, am văzut că nori negri şi grei sunt ceva mai puţini deasupra acestui indicator. Calculele, finalizate inclusiv pentru luna noiembrie, ne dau certitudinea că rata anuală a inflaţiei va fi sub cea aşteptată: sub 8%. Relevantă, cu deosebire, este tendinţa în descreştere a inflaţiei la sfârşit de an: 0,56% în septembrie, 0,55% în octombrie şi 0,52% în noiembrie. Cărţile scriu fără echivoc: trei luni, una după alta, cu creşteri de preţuri în scădere înseamnă dezinflaţie. Şi iată cum, în noiembrie faţă de octombrie, însăşi media pe 12 luni a scăzut de la 7,88% la 7,73%.

Dacă aşa merg lucrurile, cum rămâne cu avertismentele patronatelor din industria alimentară, care anunţau preţuri în creştere exponenţială? Pâinea, bunăoară, în loc să se scumpească în medie cu 30%, cum suna  ameninţarea, s-a înscris într-o mişcare de preţ de numai 0,32%. Când am spus şi am scris că patronatele în cauză greşesc prognoza, un simpatic oficial din Ministerul Agriculturii s-a supărat pe mine şi m-a certat la televizor. Fără îndoială, e îndreptăţit să fie de partea patronatelor. Mai mult, patronatele însele  sunt îndreptăţite să-şi dorească un raport preţ-costuri  avantajos, care să le aducă importante câştiguri. Numai că piaţa are regulile ei şi realitatea ei. Ar putea urca preţurile cu 20%-30%, cum speră producătorii, într-o piaţă în care o mare parte dintre consumatori au salariile amputate cu 25%, pensiile au îngheţat, iar taxa pe valoarea adăugată a crescut cu 5 procente? Răspuns firesc: imposibil! Şi este cu atât mai mult imposibil, cu cât la noi în ţară, chiar în condiţiile în care inflaţia se transformă în dezinflaţie, creşterea preţurilor se încăpăţânează să rămână cea mai mare din Uniunea Europeană. Se vede cu ochiul liber că nu mai au marjă de manevră.

Dacă privim cu atenţie radiografia mişcării preţurilor în piaţa noastră, în aceşti  doi ani de recesiune, vom observa nenumărate zigzaguri, care merită să fie analizate. Să reţinem că în decembrie 2008 rata lunară a inflaţiei a fost de numai 0,23%. Vântul crizei  începuse să  sufle însă şi pe la noi, iar teama de recesiune domina dezbaterea publică. Producătorii şi comercianţii şi-au spus atunci că e timpul să încerce marea cu degetul şi să accelereze creşterea preţurilor, dându-se peste cap de cinci ori. Rata lunară a inflaţiei a sărit de la 0,23% în decembrie 2008 la 1,24% în ianuarie 2009. Deja se vorbea despre întoarcerea la inflaţia anuală cu două cifre. Numai că, deşi se spune că încercarea moarte n-are, încercarea de a forţa umflarea preţurilor dincolo de cât pot să suporte consumatorii a dus multe afaceri în pragul morţii. Cum însă, la noi, o singură gafă nu ajunge ca să te înveţi minte, mai era nevoie de încă una. Aşa că a urmat a doua forţare  a preţurilor în februarie  2009, de această dată până la o rată lunară de 0,88%. S-au fript însă  mulţi şi au abandonat visul cu inflaţia de două cifre, care să le aducă profit fără performanţă. În luna mai 2009, rata inflaţiei ajunsese deja la 0,01. În noiembrie, au încercat din nou să câştige din creşteri nesăbuite de preţuri, inflaţia lunară urcând la 0,67%, dar s-au ales tot cu un duş rece. Urmarea: în decembrie, rata lunară a coborât la 0,32%. Inflaţia anuală a fost de numai 4,74%. Dar cum se anunţa încă un an de recesiune, au  încercat din nou marea cu degetul. Inflaţia în ianuarie 2010: l,68%. Acum s-au fript rău de tot. Am văzut falimente în lanţ, iar sloganul prin care încercau să ne convingă că "inflaţia n-a omorât pe nimeni" s-a dovedit o simplă vorbă în vânt. A doua încercare n-a mai urmat. Şi nici provocarea statului, din iulie, când ne-am ales cu TVA de 24%, n-a fost urmată decât de un singur şoc inflaţionist. După care inflaţia a început să se transforme în dezinflaţie.

Acum, în prag de 2011, societatea românească mai are nevoie de încă o clarificare, absolut necesară, care să risipească grabnic confuzia că ne-ar trebui ceva mai multă inflaţie. Majoritatea populaţiei suportă tot mai greu vria inflaţionistă, ce a scumpit excesiv viaţa şi a dus la epuizarea economisirilor.