x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Câte Românii are România?

0
Autor: Mihaela Rădulescu 15 Mai 2009 - 00:00

Există o Românie a fiecăruia dintre noi şi arată a... viaţa fiecăruia dintre noi - are drumurile pe care le parcurgem zilnic (sau silnic...), locurile în care muncim şi locuim şi "ferestrele" prin care privim Româniile celorlalţi.



Oamenii foarte săraci au România lor profundă, dureroasă, aceea cu care se intersectează politicienii doar în campanii electorale, aceea prin care ba nu curge apa, ba n-a ajuns lumina, ba trăiesc trişti copii părăsiţi "modern" de părinţii plecaţi în lume.

E România care curge prin venele unui sistem politic defect şi care e cancerul pe care-l suportăm toţi, fără să-l tratăm cu adevărat. E România căreia i se tot promite ceva şi i se tot face zâmbind cu mâna, în timp ce ea se duce tot mai la vale, tot mai sărăcită, mai analfabetă, mai violentă sau mai purulentă...

România artiştilor sau sportivilor e ca o stradă cu ziduri pline de graffiti, cu flori la ferestre, cu muzică pe străzi, dar fără condiţii civilizate de trai şi cu tot mai puţini vizitatori în stare să aprecieze talentul sau să-l cumpere, spre a-l susţine. E România din care exportăm tot mai multe mâini, picioare şi creieri geniali, fără să ne pese că rămân în urmă brute, roboţi sau infractori, toţi cu România lor la fel de clară ca a noastră.

Se compune şi se lăbărţează tot mai aprig, chiar peste alte Românii decente, România celor foarte bogaţi. România lor începe din vile de lux, continuă în maşini cu şofer şi mulţi cai-putere, poposeşte în birouri, bănci şi cluburi exclusiviste şi se duce seara la culcare ca să mângâie un câine, un copil şi o nevastă, toate conform agendei.

Şi în România lor se munceşte, dar nimeni nu pare a observa realitatea celorlalte Românii cărora le trece pe sub nas şi nici nu vezi prea mulţi din România asta sclipicioasă dându-se jos din confortul lor spre a înţelege România celor care stau în staţiile de tramvai...

România copiilor noştri e la fel de inocentă ca privirea lor - n-are grija zilei de mâine, pentru că le revine părinţilor neplăcerea de a o construi.

Cum arată România din care provenim diferă, pentru mulţi dintre noi, de România în care muncim şi trăim astăzi. Există o amplă Românie şi în afara graniţelor, dar şi în sate uitate de lume, prin Deltă, aşa cum există o Românie a instrumentistului de la filarmonică şi o Românie a condamnatului la detenţie pe viaţă..., o Românie a mamelor şi una a prostituatelor, una a intelectualilor şi alta a ţesătoarelor, una a politicienilor şi alta a cetăţenilor pe care-i reprezintă..., una a morţilor care ne-au adus până aici şi cu totul alta a ţăranilor bătrâni care nu-şi mai înţeleg ţara şi-şi tot pun straiul de sărbătoare, doar-doar o mai apărea vreun copil pe-acasă...

România e de prea multe feluri, cred că de aceea nu-şi găseşte liniştea, drumul, conducătorii potriviţi sau oamenii valoroşi. Poate de aceea îşi pierde identitatea pe zi ce trece... şi pe noi, cei care am crezut că putem s-o ajutăm cu ceva. Ne închidem tot mai mult în Românii mici, egoiste şi ne cerem autonomia de a ne rostogoli, ca bila hamsterului din desenul animat Bolt, doar în direcţia la care visăm.

Nu vrem să ieşim din bila de sticlă decât pentru vreun motiv bine întemeiat şi nici nu ne cuprinde disperarea că prin sticlă se vede tot, chiar şi încăpăţânarea noastră de a crede că ne iubim ţara. De fapt, fiecare îşi iubeşte România lui, aceea pe care şi-a adunat-o în minte, în suflet şi-n viaţă. Nimeni nu mai iubeşte o Românie întreagă, ci hălci din ea, cele din care încă nu se pot înfrupta vulturii..., care, desigur, au şi ei România lor...

Întrebarea de pus pe gând: cum arată România Ta?
Citeşte mai multe despre:   editorial,   romania

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de