Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Greu de explicat de ce Opozitia este atat de inconsistenta intr-o tara saraca si umilita. Cum, dupa ani de guvernare antisociala, partidul de stanga reuseste doar sa existe inertial, fara sa constituie glasul de chemare la revolta al celor obiditi. De unde aceste neputinte? Ori partidul care domina alianta aflata la putere este al naibii de abil, ori formatiunile de opozitie se dovedesc inapte luptei politice sau sunt complice cu cei care au astazi in mana painea si cutitul. Raspunsul cel mai aproape de adevar este varianta care combina toate ipotezele.
Sunt voci ce afirma ca de cativa ani incoace PSD ocupa inutil stanga scenei politice, blocand aparitia unei alte formatiuni socialiste care si-ar fi putut juca doctrinar rolul, nu doar mimandu-l. Avand cele mai mari oportunitati – o guvernare paguboasa, o gestiune defectuoasa a crizei, o legislatie mereu in defavoarea cetateanului, gafe permanente, furtisaguri pe toate planurile si multe alte bube si pacate la vedere ce au starnit nemultumirea populatiei – PSD a ratat sistematic sansele sa redevina prima voce politica a tarii. Mai mult, pentru pofta unora dintre liderii sai de a se bransa la resurse, s-a alaturat PDL intr-o coalitie sinucigasa. De la marea formatiune politica, din primii cincisprezece ani de dupa Revolutie, a ajuns sa faca opozitie la foc mic, atunci cand nu se comporta ca un partid de companie dragalas si comod pentru stapanul care l-a adus la guvernare. De a avea comportament de partid cu pretentia sa guverneze singur, nici vorba. Se complace cu statutul de 'copilot'.
PNL, scapat ca prin minune de sucurile gastrice ale stomacului politic portocaliu, dupa ce s-a bucurat un timp de simplul fapt ca mai exista, a inceput sa vada in sansa primita semnul ca este sortit sa poata mai mult. Cu un lider carismatic deloc dispus sa stea continuu pe baricade, partidul a reusit o importanta alianta politica in termeni la care nu visa. Nu o victorie impotriva puterii, ci un ascendent in fata partenerului de opozitie. Logica principala a noii aliante social-liberale este suspendarea presedintelui.
Cu cat timpul trece si obiectivul inlaturarii lui Basescu nu este atins, cu atat scopul initial se preface intr-o oportunitate pentru PDL si intr-un beneficiu exclusiv pentru liberali, mai precis pentru Crin Antonescu, caruia i s-a netezit calea spre Cotroceni in 2014. Singurii care pot pierde din aceasta ecuatie sunt pesedistii, chiar daca, facand noi compromisuri, isi vor vedea seful in functia de premier al primului guvern de sacrificiu de dupa epoca Basescu. Cand presedinte va deveni Crin Antonescu nu va fi de mizat pe faptul ca acestuia ii placea mai mult sa citeasca decat sa se joace.
Situatia e cu atat mai parsiva, cu cat rolul Opozitiei a fost asumat de o parte a presei, cealalta ramanand sa faca propaganda puterii. Devastatul peisaj media a fost cel mai bine speculat de Traian Basescu. Din exces de zel, presa care i se opune a comis greseala sa-l culpabilizeze din orice, transformandu-l din tinta in victima. Incriminandu-l zilnic, a reusit contraperformanta de a-l infatisa ca pe un haituit. Supralicitand, a coborat in derizoriu gravitatea faptelor sale. Lipsa selectiei privind responsabilitatile reprobabile cu care era incarcat continuu a facut tocmai sa i se descarce vinovatiile. Lovindu-l uneori fara discernamant, i-au mutilat intr-atat figura, incat a ajuns greu de recunoscut in momentele cand trebuia identificat marele vinovat al tragediilor pe care le-am trait. Executandu-l repetat mediatic, s-a dat satisfactie multimii multumite doar cu 'dreptatea' vazuta la televizor. Dovezile unei realitati monstruoase si stimulente pentru o reactie sociala s-au convertit in perceptia ca raul este suportabil, iar personajul negativ unul simpatic – un mistocar de exceptie. Aceasta abordare nu-i mai convinge decat pe cei deja convinsi, iar pe unii dintre acestia, agasati de stilul obsesiv si ingrosat, ii determina sa treaca in tabara 'indiferentilor'. Un act de presa coroziv transformat intr-un abraziv de curatat mizerii politice.
Din cand in cand, cineva mai arunca o petarda anuntand ca, gata, acusica se va rupe PDL si se va putea forma mult dorita majoritate parlamentara care sa-l debarce pe Basescu. Anestezicul, din ce in ce mai slab, isi face efectul doar printre indarjiti sau visatori, caci restul isi traieste resemnarea. Cei lucizi stiu ca o mafie nu se scindeaza de bunavoie, fara a-si semna singura sfarsitul. Portocaliii nu vor fisura periculos, sunt constienti ca nici macar tradatorii nu se vor salva.
Periculos este ca am inceput cu totii sa ne obisnuim. Cand jafurile si minciunile au ajuns sa aiba o frecventa atat de mare, dominand istoria faptelor publice, atunci anormalul devine perceput ca normal. Ne obisnuim cu raul si traim binele cu nebagare de seama, ca pe o iluzie de-o clipa. Nu mai evoluam, ci doar ne adaptam. Vietuind stramb, ne bucuram ca azi e mai bine decat maine si, in plus, e si caterinca.
