x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Către un alt model de creştere (I)

0
Autor: Daniel Daianu 07 Apr 2010 - 00:00
Criza financiară profundă a scos la iveală carenţe ale modelului de creştere din Europa Centrală şi de Răsărit, ce s-a bazat mult pe import de capital; am în vedere acele ţări care au avut deficite externe, de cont curent, foarte mari (ce au depăşit două cifre). Afirm aceasta întrucât sunt şi ţări care au ţinut deficitele sub control.

În anii trecuţi, economia românească a crescut rapid, motoarele de creştere fiind consumul privat şi investiţiile. Expansiunea a fost bazată pe finanţarea atrasă din străinătate, iar setea de consum a fost stinsă cu bunuri de import, astfel că România a ajuns să aibă un deficit de cont curent (generat de dezechilibrul comercial) de două cifre încă din 2006, iar datoria externă privată a urcat rapid.

Blocarea finanţării bancare din toamna anului 2008, pe fondul crizei financiare internaţionale, a dus însă la o prăbuşire a consumului şi a blocat practic investiţiile; economia s-a contractat cu 7,1% anul trecut, după o creştere de 7% în 2008.

Această criză arată că este bine să ne bizuim mai mult pe economisire internă, că este periculos să avem sistematic deficite de cont curent de două cifre şi că trebuie să găsim căi de a orienta resurse spre producţia de bunuri care pot fi exportate şi care pot acoperi cererea internă mai bine.

A investi preponderent în servicii axate pe consum, în malluri, nu este o strategie bună. România a urmat practic un ciclu de "avânt şi prăbuşire" (după cel din deceniul trecut), indus de intrări masive de capitaluri ieftine între anii 2003 şi 2008 şi inversarea tendinţei de anul trecut. Aceste mişcări au fost favorizate de regulile aderării la UE, de liberalizarea prematură a contului de capital şi politica unor bănci de a credita agresiv în valută.

Studii recente ale FMI ca şi critici în UE la adresa deficitului de reglementare a mişcărilor de capital speculative, a derivativelor, converg cu teze pe care le-am susţinut în deceniul trecut privind riscuri ale deschiderii premature a contului de capital. Îmi menţin opinia că libertatea totală de circulaţie a capitalurilor nu este potrivită pentru stadiul actual de dezvoltare al economiei româneşti, al altor economii emergente din estul Europei.

Piaţa, care este mecanismul esenţial de alocare a resurselor, nu este suficientă, mai ales într-o economie emergentă. În cadrul UE putem practica înlesniri fiscale, în timp ce investiţiile publice în infrastructură au un rol covârşitor. Parteneriatele public-private pot ajuta în dezvoltarea infrastrucuturii, dar nu pot înlocui investiţiile publice. Politicile industriale nu sunt interzise în Uniune. Şi raportul «Europa 2020» vorbeşte despre politici industriale.

Drept este însă că trebuie să avem asigurate resurse bugetare corespunzătoare. Iar aici fondurile UE capătă importanţă excepţională.

O altă coordonată esenţială a unui nou model de creştere economică ar trebui să fie o politică de venituri care să nu ducă la creşteri ale salariilor peste câştigurile de productivitate, la deficite bugetare greu finanţabile. Salarii inferioare nu sunt un avantaj competitiv dacă nu avem productivitate corespunzătoare. Un investitor se uită finalmente la costul unitar cu forţa de muncă, la productivitatea totală a factorilor de producţie.

Nu doar asanarea finanţelor publice rezolvă problemele în economie; trebuie să avem un mix de politică monetară şi de curs, politică industrială şi de venituri care să nu permită o devansare în timp a sporului de productivitate de salarii, ceea ce ar reface deficite de cont curent nesustenabile. Totodată, trebuie să investim masiv în educaţie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de