x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cazinou Bucureşti

0
Autor: Adrian Năstase 09 Apr 2008 - 00:00
Cazinou Bucureşti


Întrebarea "Ce cîştigă România din această organizare?" a revenit obsesiv şi cred că merită un răspuns. Răspunsul e simplu: în mod direct, nimic. Dar asta este cît se poate de normal. Organizarea summit-ului e consecinţa firească a apartenenţei noastre din 2004 la NATO. Această apartenenţă e cea care poate aduce beneficii. În rest, cînd faci parte dintr-un club, te supui regulilor lui. Plăteşti cotizaţii, respecţi reguli, faci sacrificii, primeşti premii, organizezi reuniuni. Nu vreau să spun că evenimentul a fost unul banal. Dimpotrivă. Dar aş dori să se înţeleagă faptul că el nu trebuie privit în sine.



Pe la începutul anilor ’90 apăruse un fel de concurs naţional, neoficial, pe tema "Ce facem cu Casa Poporului?". Era prea mare ca s-o trecem cu vederea şi prea legată de comunism ca să nu încercăm să o transformăm într-un fel sau altul. S-o exorcizăm, cumva. Unul dintre răspunsurile posibile a reţinut atenţia câteva zile,


într-o epocă în care evenimentele mureau repede pentru că se ţineau lanţ. Cineva dorea să transforme clădirea în cazinou. "Din păcate" nu era finalizată decât în procent de vreo 70%. Recunosc, pentru restul de 30% – pînă la finalizare – am o anumită responsabilitate. Mi-am adus aminte de asta săptămîna trecută. Evident, cu prilejul Summit-ului NATO.


Probabil că nu putea fi închipuit exorcism mai straşnic pentru marea construcţie a lui Ceauşescu decît o reuniune NATO la vîrf. Pe de altă parte, zîmbind puţin, am putea spune că proiectul cazinoului a revenit şi el în actualitate pentru cîteva zile. Un asemenea summit e mai ales un prilej de a face jocuri. Jocuri bilaterale, regionale sau mondiale, inclusiv o partidă de ruletă rusească în final. Pentru o săptămînă, Bucureştii au fost un cazinou al mai-marilor lumii, şi ăsta e un lucru important, în sine.


În mod firesc, au fost comentate multe lucruri pe parcursul săptămînii trecute. Eu aş vrea să mă opresc acum asupra unui singur aspect. Întrebarea "Ce cîştigă România din această organizare?" a revenit obsesiv şi cred că merită un răspuns.
Răspunsul e simplu: în mod direct, nimic. Dar asta este cît se poate de normal.


Organizarea summit-ului e consecinţa firească a apartenenţei noastre din 2004 la NATO. Această apartenenţă e cea care poate aduce beneficii. În rest, cînd faci parte dintr-un club, te supui regulilor lui. Plăteşti cotizaţii, respecţi reguli, faci sacrificii, primeşti premii, organizezi reuniuni. Nu vreau să spun că evenimentul a fost unul banal. Dimpotrivă. Dar aş dori să se înţeleagă faptul că el nu trebuie privit în sine. Statutul dobîndit de România în 2004, după mari eforturi, dă naştere, firesc, la asemenea evenimente.


Acest statut de membru NATO şi membru UE poate genera dezvoltare. Adică altă atenţie din partea investitorilor, altă evaluare de risc din partea băncilor (deşi această evoluţie nu este – cum s-a văzut recent – ireversibilă), alt statut pentru românii care vor să călătorească, să studieze sau să muncească în afara graniţelor. În raport cu el trebuie să ne întrebăm mereu "Care sunt beneficiile? Cum le gestionăm?" Pentru că, dacă nu le obţinem, e numai vina noastră. Nu putem analiza însă din perspectiva asta un eveniment în sine precum summit-ul. Organizatorii unor asemenea întîlniri sînt cotaţi de la bun început ca maturi, dezvoltaţi şi vaccinaţi. Reprezentînd state cu infrastructuri suficiente, cu sisteme de securitate moderne şi cu stabilitate reală din toate punctele de vedere. Cînd eşti acceptat în NATO sau UE eşti definit deja ca un partener ce poate organiza ceva de amploarea unui summit.


E de dorit ca Bucureştii să organizeze în anii care vin tot mai multe evenimente de anvergură comparabilă. Şi, probabil, aşa se va întîmpla. Au mai fost, de altfel, reuniuni importante, organizate la Palatul Parlamentului şi în trecut: Forumul Crans Montana (1994), Congresul mondial al Uniunii Interparlamentare (1995), Sommet-ul Francofoniei (2006), reuniuni cu mii de participanţi. În felul ăsta vom intra în circuitul politic de Formula 1, aşa cum se întîmplă acum cu marile capitale ale Europei, unde reuniunile liderilor politici se succed fără ca asta să creeze frisoane provinciale, încă fireşti pentru ţara noastră. Problemele reale şi beneficiile reale ale poziţionării actuale româneşti rămîn de analizat însă în afara unor astfel de momente.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de