x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale CCA şi LPF, repetenţii îndestulaţi ai fotbalului

CCA şi LPF, repetenţii îndestulaţi ai fotbalului

de Dan Dumitrescu    |    23 Aug 2011   •   21:00

Arbitrajele paricopitate din prima liga alimenteaza, ca de obicei in ultima vreme, zona de scandal a fotbalului. Comentariile furioase ale celor pagubiti de fluierasii neghiobi sunt impanate de grave acuzatii. Insinuarile, uneori extrem de transparente, vizeaza aranjamentele oculte si jocurile de interese bazate pe combustia lipida a spagii. Iar atunci cand despre astfel de practici vorbesc oameni care la randul lor au si primit ofranda arbitrajelor mincinoase, mai ca imi vine sa-i cred. Dar nu in totalitate. Fiindca asta ar insemna sa cred si in hotia pura, in apucatura penala imaculata. Or, ceea ce se vede seamana mai degraba a ciordeala ieftina, amestecata la greu cu o corespunzatoare doza de omeneasca prostie.

Cu cateva exceptii, doar cateva!, armata lui Avram este compusa din pifani fara personalitate. Este compusa din umili subalterni ai fotbalului, din niste indivizi incapabili sa-si nuanteze deciziile, asa cum ar fi normal, in functie de tainele jocului. Fiindca, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Iar intrebarea impusa de o asemenea stare de fapt apare firesc. Cine-i recruteaza si cine-i promoveaza pe acesti pifani ai esecului garantat? Raspunsul este simplu. Niste comandanti care n-ar fi capabili niciodata sa conduca o trupa de elita, niste comandanti a caror apro­ximativa superioritate nu iese in evidenta decat printr-o ingaduitoare comparatie cu gloata pe care au compus-o. Iar cand mergi mai departe cu observatia constati ca repetentii arbitrajului nu vor fi declarati niciodata repetenti. Pentru ca sunt observati in prestatii de alte slugi ale sistemului si sunt judecati de niste repetenti. Fosti repetenti.

Vorbind despre observatori si despre judecatori ajungem, inevitabil, la o alta cloaca a dinozaurilor care paraziteaza campionatul primei ligi. Adica la surata CCA. Adica la LPF. Gerontocratia de la liga asigura conservarea impecabila a obisnuintelor paguboase din fotbal. Fostul militian Dragomir si subalternii din dotare nu se dau dusi de la abator de nici un fel. Imi place cum fruntasul LPF plange propagandistic de mila investitorilor din fotbal. Plange propagandistic pentru ca din plans isi culege voturile. Altfel, cand trece la treaba, cand amendeaza dezordinea din fotbal, uita ce este stramtoarea financiara.

Aplica amenzi a caror nesimtire demonstreaza faptul ca lacomia nu are limite. Fiindca si din amenzi isi fac ligistii veniturile. Iar slugile de frunte ale dragomirului au salarii anuale chiar si peste salariile fotbalistilor de prima divizie. Mai mult, functionarii astia chiar isi iau banii, in timp ce fotbalistii incaseaza mai mult promisiuni. Dar nu numai ligistii cu carte de munca isi imprumuta bunastarea din fotbal. Si protejatii acestora au parte de ciolan. Au parte de ciolan ca membri ai unor comisii ale ligii sau ca observatori de joc. Despre pretenarii unsi cu mierea daniilor din fotbal vom discuta insa altadata.

×
Subiecte în articol: editorial