x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce-am fost si ce n-am ajuns

0
Autor: Marius Tucă 04 Mar 2004 - 00:00

La inceputul anilor ‘90, dupa atatia ani de comunism, era foarte greu sa accepti si o alta parere decat a ta. Credeam ca ceea ce spune fiecare dintre noi inseamna adevarul si deci era de prisos sa mai ascultam si alta parere, negandindu-ne nici o clipa ca mai pot exista si alte adevaruri decat al nostru.

Am auzit de nenumarate ori atunci, de la cei care mai stiau ce inseamna democratia, ca trebuie sa respectam si parerea celorlalti chiar daca nu suntem de acord cu ea. Or, noi nici macar nu voiam s-o ascultam daramite sa o mai si respectam.

Exista pe atunci un grad atat de ridicat de intoleranta in societatea romaneasca care a omorat dialogul, a inabusit dezbaterea, ceea ce a condus de multe ori ca decizii importante pentru lumea in care traiam sa fie luate dintr-o singura perspectiva.

A fost o perioada in care trebuia neaparat sa existe un invingator si un infrant, nu exista cale de mijloc, cineva trebuia sa piarda asa cum cineva trebuia sa castige. Si, pe deasupra, in afara de patima pusa in joc, mai exista si un ranjet al celor care castigau razboaiele de doi bani.

Eram bolnavi. Dar oare ne-am facut bine? Mi-e teama ca nu! Exista in continuare intoleranta, exista in continuare un singur adevar, nu mai e loc pentru un altul doar asa ca sa dea bine la ideea de democratie, parca a disparut ranjetul, cu toate ca nu sunt convins ca el e mascat foarte bine de buze, obisnuite cu lectiile de mimica ale ultimilor ani.

Traiesc uneori impresia ca-n cei 14 ani trecuti din decembrie ‘89 incoace n-am invatat nimic.

Dar nimic, si ca jucam rolurile unor personaje care n-au coborat de pe scena in realitate, decat atunci cand trebuia sa dea bine la public.

Dupa care personajele care suntem ne-am intors fara nici o remuscare in culisele lumii in care traim, redevenind ceea ce am fost si mai mult decat atat.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de