Ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost?

Aş fi fost eu cel în cămaşă cu carouri care ar fi bătut covoarele de Cisnădie? Habar n-am ce păcatele mele aş fi făcut azi dacă nu pica nea Nicu. Ştiu că, fix acum 20 de ani, în anul întâi de facultate fiind, injectat de Europa Liberă, m-am hotărât să plec la Sinaia, în vacanţă, mai repede. Un oraş care mi-a oferit totul şi nimic. Acel acasă care mi-a dat răsfăţul total şi care, în acelaşi timp, mi-a fost de o ostilitate făţisă. Şi care, cel mai probabil, ar fi rămas acasă până astăzi. Deşi mi-am dorit mereu, cu disperare, să evadez dintr-un cătun cu pretenţii care mă strângea.

Aş fi fost un inginer mecanic ratat şi frustrat de cruda realitate că n-am ajuns nici al doilea Dudu Georgescu şi  nici măcar noul Cristian Ţopescu. Probabil că la Mefin Sinaia, ajuns (după stagiatura pe coclauri) prin transfer cu mari intervenţii la MICM. O întreprindere fanion a industriei de profil, unde mi-a lucrat aproape tot neamu'. Cu excepţia mea, în ciuda biografiilor romanţate de Net care mi se pun în cârcă.

M-aş fi însurat cu vreo colegă de uzină (dacă n-o luam din facultate ca să ne chinuim cu naveta între locurile de repartiţie), aş fi intrat în partid fix ca să stau la trei camere pe Platou şi aş fi ajuns la 15:30 acasă. Aş fi mers duminica la meciuri (unde aş fi povestit vecinilor ce mişto a fost la Dinamo-Steaua şi la Steaua Anderlecht) sau după ghebe şi, în drumurile spre cumpărăturile pe sub mână din timpul săptămânii, aş fi băut coniac albanez din ceaşca de cafea mânuită cu dexteritate de Rodica de la Palace. Copiii mei ar fi făcut schi şi ar fi trăit cu eterna iluzie (vânturată de maică-mea cea veşnic hiperoptimistă) că valoarea se ridică la fel ca untdelemnul la suprafaţa apei. Mi-aş fi petrecut concediile, prin sindicat, pe minunatul litoral al Mării Negre (cred că la Neptun-Olimp) şi aş fi bătut covoare. Nu ştiu dacă pe alea...