Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Porumbescu a murit în somn, fără să fi suferit vreodată de ceva. Culmea e că, exact cu o săptămână înainte de a se întâmpla nenorocirea , îşi făcuse toate analizele, care-i ieşiseră perfecte. Ce ciudat – s-a mirat medicul legist care l-a
autopsiat – dar omul ăsta ar fi trebuit să trăiască o sută de ani. Zău dacă înţeleg de ce a mierlit-o!
Domnul Porumbescu a murit în somn, fără să fi suferit vreodată de ceva. Culmea e că, exact cu o săptămână înainte de a se întâmpla nenorocirea , îşi făcuse toate analizele, care-i ieşiseră perfecte. Ce ciudat – s-a mirat medicul legist care l-a
autopsiat – dar omul ăsta ar fi trebuit să trăiască o sută de ani. Zău dacă înţeleg de ce a mierlit-o!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Porumbescu a murit în somn, fără să fi suferit vreodată de ceva. Culmea e că, exact cu o săptămână înainte de a se întâmpla nenorocirea , îşi făcuse toate analizele, care-i ieşiseră perfecte. Ce ciudat – s-a mirat medicul legist care l-a
autopsiat – dar omul ăsta ar fi trebuit să trăiască o sută de ani. Zău dacă înţeleg de ce a mierlit-o!
Domnul Porumbescu ieşise la pensie de două zile, deşi ar fi fost încă bun de muncă. Legea însă e lege. Domnul Porumbescu a murit aşadar la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, dar plăcerea de a pleca la servici i-a murit înainte de a împlini treizeci şi patru. Nu că şi-ar fi blestemat zilele, pentru că făcea muncă de birou şi că de altceva nu era în stare. Treaba s-a petrecut într-o miercuri. Marţi s-a dus la birou şi s-a simţit bine cu hârtiile lui, iar în noaptea de marţi spre miercuri plăcerea de a pleca zilnic la lucru a făcut un atac şi, gata, treizeci de ani după asta i-a fost egal dacă avea o slujbă sau nu avea, dacă era lăudat sau criticat, dacă era uitat la avansări şi la prime.
Pe urmă, înainte de a împlini patruzeci de ani, i-a murit curiozitatea. Poţi trăi şi fără a dori să ştii ce se petrece în lume, în oraş sau în jurul tău. Oamenii cred că sentimentele şi trăirile ne sunt date pentru toată viaţa. Poţi pierde o parte din ele prematur, exact cum pierzi un rinichi sau un plămân. Aţi văzut câţi tineri merg ca nişte bătrâni, cu privirea-n pământ, târându-şi picioarele, absenţi? Doctorii n-au diagnostice şi pentru mers, deşi n-ar fi exclus ca într-o bună zi să ne ducem la policlinică şi acolo să ni se spună că avem probleme grave cu mersul, că ne-a îmbătrânit mersul înainte de vreme şi că urmează, logic, să ne îmbătrâneacsă prematur şi interesul pentru femei. Una se leagă cu alta. Poate că e o prostie ce spun, însă domnul Porumbescu a păţit-o. Interesul lui pentru femei a făcut pur şi simplu infarct, într-o joi. Mai exact, în 20 octombrtie, orele 16:45, în joia în care urma să se ducă la Matilda, amanta lui de zece ani. Amanta de joi, vreau să spun, fiindcă aşa, ocazional şi mai mult în deplasări domnul Porumbescu mai avea aventuri. Totuşi, joia Matildei era sfântă. Între altele şi pentru faptul că bărbatu-său ţinea consiliu de administraţie sau se ducea la bancă între orele 16:00 şi 20:00. Cu ochii minţii, domnul Porumbescu a văzut tot ce avea să se întâmple, oftat cu oftat şi ţigară cu ţigară. Brusc, i-a pierit cheful de a se mai întâlni cu Matilda şi toate, dar absolut toate femeile i-au devenit indiferente. N-a devenit impotent, ci i-a murit preocuparea. De ce pictează unii zece ani şi deodată nu mai pun mâna pe pensule? Le moare preocuparea. Poate să-ţi moară şi flacăra din priviri. Flacăra din privire i s-a stins domnului Porumbescu pe la cincizeci de ani. Ce ochi de peşte ai, bre, nea Porumbescule!, i-a zis secretara directorului, ce ai păţit?
Una după alta i s-au terminat nevoia de a citi şi bucuria de a se juca seara cu nepoţii, iar când nevastă-sa s-a internat cu dublă pneumonie n-a simţit nimic, semn că îi muriseră, fără să-şi dea seama, şi o parte din simţiri.
Când a fost scos la pensie, sufletul îi era gol demult. Dacă există viaţă după moarte, atunci trebuie să existe şi moarte în timpul vieţii.
Domnul Porumbescu a murit în somn, fără să fi suferit vreodată de ceva. Culmea e că, exact cu o săptămână înainte de a se întâmpla nenorocirea , îşi făcuse toate analizele, care-i ieşiseră perfecte. Ce ciudat – s-a mirat medicul legist care l-a
autopsiat – dar omul ăsta ar fi trebuit să trăiască o sută de ani. Zău dacă înţeleg de ce a mierlit-o!
Domnul Porumbescu ieşise la pensie de două zile, deşi ar fi fost încă bun de muncă. Legea însă e lege. Domnul Porumbescu a murit aşadar la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, dar plăcerea de a pleca la servici i-a murit înainte de a împlini treizeci şi patru. Nu că şi-ar fi blestemat zilele, pentru că făcea muncă de birou şi că de altceva nu era în stare. Treaba s-a petrecut într-o miercuri. Marţi s-a dus la birou şi s-a simţit bine cu hârtiile lui, iar în noaptea de marţi spre miercuri plăcerea de a pleca zilnic la lucru a făcut un atac şi, gata, treizeci de ani după asta i-a fost egal dacă avea o slujbă sau nu avea, dacă era lăudat sau criticat, dacă era uitat la avansări şi la prime.
Pe urmă, înainte de a împlini patruzeci de ani, i-a murit curiozitatea. Poţi trăi şi fără a dori să ştii ce se petrece în lume, în oraş sau în jurul tău. Oamenii cred că sentimentele şi trăirile ne sunt date pentru toată viaţa. Poţi pierde o parte din ele prematur, exact cum pierzi un rinichi sau un plămân. Aţi văzut câţi tineri merg ca nişte bătrâni, cu privirea-n pământ, târându-şi picioarele, absenţi? Doctorii n-au diagnostice şi pentru mers, deşi n-ar fi exclus ca într-o bună zi să ne ducem la policlinică şi acolo să ni se spună că avem probleme grave cu mersul, că ne-a îmbătrânit mersul înainte de vreme şi că urmează, logic, să ne îmbătrâneacsă prematur şi interesul pentru femei. Una se leagă cu alta. Poate că e o prostie ce spun, însă domnul Porumbescu a păţit-o. Interesul lui pentru femei a făcut pur şi simplu infarct, într-o joi. Mai exact, în 20 octombrtie, orele 16:45, în joia în care urma să se ducă la Matilda, amanta lui de zece ani. Amanta de joi, vreau să spun, fiindcă aşa, ocazional şi mai mult în deplasări domnul Porumbescu mai avea aventuri. Totuşi, joia Matildei era sfântă. Între altele şi pentru faptul că bărbatu-său ţinea consiliu de administraţie sau se ducea la bancă între orele 16:00 şi 20:00. Cu ochii minţii, domnul Porumbescu a văzut tot ce avea să se întâmple, oftat cu oftat şi ţigară cu ţigară. Brusc, i-a pierit cheful de a se mai întâlni cu Matilda şi toate, dar absolut toate femeile i-au devenit indiferente. N-a devenit impotent, ci i-a murit preocuparea. De ce pictează unii zece ani şi deodată nu mai pun mâna pe pensule? Le moare preocuparea. Poate să-ţi moară şi flacăra din priviri. Flacăra din privire i s-a stins domnului Porumbescu pe la cincizeci de ani. Ce ochi de peşte ai, bre, nea Porumbescule!, i-a zis secretara directorului, ce ai păţit?
Una după alta i s-au terminat nevoia de a citi şi bucuria de a se juca seara cu nepoţii, iar când nevastă-sa s-a internat cu dublă pneumonie n-a simţit nimic, semn că îi muriseră, fără să-şi dea seama, şi o parte din simţiri.
Când a fost scos la pensie, sufletul îi era gol demult. Dacă există viaţă după moarte, atunci trebuie să existe şi moarte în timpul vieţii.
