x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale "Ce dinti de lapte ai, lupule..."

"Ce dinti de lapte ai, lupule..."

de Roxana Roseti    |    25 Iun 2006   •   00:00
"Ce dinti de lapte ai, lupule..."

E timpul vacantelor de basm. Si pentru ca tot a intervenit cuvantul basm, nu demult niste experti esto-nieni care nu prea aveau ce face au declarat razboi Albei ca Zapada.



E timpul vacantelor de basm. Si pentru ca tot a intervenit cuvantul basm, nu demult niste experti estonieni care nu prea aveau ce face au declarat razboi Albei ca Zapada. Toata tevatura s-a numit in presa rusa "cazul Snegurocika" (cum ii spun rusii candidului personaj). Expertii cu pricina au clasat povestea fratilor Grimm drept "culmea prostiei si naivitatii", iar pe Alba ca Zapada au caracterizat-o drept "prostuta care se lasa inselata nu numai de mama vitrega, ci si de pitici, care ar fi omorat-o, daca nu s-ar fi angajat sluga lor". Apropo: studiul nu a pomenit nimic despre print. In alta ordine de idei, frecatorii de menta mentionati au mai zis ca Alba este un exemplu negativ pentru copiii de azi, infatisandu-le femeia sleampata in locul celei independente. Presa estoniana a sarit "in ajutorul" expertilor, propunand, cu ironie, si alte personaje spre anulare: Cenusareasa, pentru ca da exemplul fetei fara personalitate, care nu il rezolva pe print (!), cei trei purcelusi, pentru ca sunt stupizi, motanul incaltat, pentru ca e un nenorocit. In ceea ce ma priveste, nu ma iau de mica sirena (delicatesa lui Bacalu, tipul de la pagina 39... ). Mi s-a pus pata pe Scufita Rosie. De fapt, basmul arata cam asa: Scufita Rosie este pur si simplu perversa. Ea banuieste de la bun inceput ce vrea lupul. Ca de, lupul isi schimba parul, dar naravul ba. E la fel de ticaloasa ca el. S-ar putea sa fie o mica ticaloasa de samariteana. Si lupul la fel. Stiti ce ii spunea, de fapt, blanosului? "Ce dinti de lapte ai, mai lupule, mai. Lucreaza la ei, ca funditele mele sunt greu de rontait." So fuckable, nu?

×
Subiecte în articol: editorial