Ce facem cu miliardele împrumutate?

România începe să se trezească din bucuria banilor luați pe datorie. Visul frumos al scăldării în banii altora se poate transfoma și în coșmar, așa cum au pățit-o recent grecii, când le-a fost tăiat brusc accesul la creditele fără condiții restrictive. Politica de împrumuturi care sporesc datoria publică este determinată, în primul rând, de o presiune a populației, care impune decidenților să asigure continuitatea mirajului bunăstării. Situația actuală a guvernului ilustrează acest mecanism stimulat de democrația parlamentară. Având ca prioritate absolută menținerea la putere într-un an electoral cu două runde de alegeri, echipa instalată de Iohannis Klaus Werner în Palatul Victoria, purtând steagul PNL, nu este ,,mai responsabilă” în angajarea datoriilor, ci doar mai motivată. Guvernul Orban trebuie să convingă electoratul că este la fel de capabil ca și predecesorii să asigure creșterea salariilor și a pensiilor, să dea bani din greu pentru achiziții de armament și să susțină bugetele serviciilor de informații. Dacă reușesc să rezolve aceste trei axe ale stabilității politice, liberalii au șanse mari să rămână la guvernare și după alegeri. Deficitul nu este o problemă, atât timp cât poți să-l compensezi cu împrumuturi și să nu-l aduci în dezbaterea publicului. Dar câteva voci din afara Executivului au atras atenția că stabilitatea macroeconomică este amenințată de creșterile de cheltuieli sociale, discuția tehnică despre nivelul deficitului fiind apoi plasată publicului de dezbateri televizate, cu multe elemente emoționale. Guvernul actual spune că nu va tăia din promisiunile făcute de PSD, dar nici nu vrea să precizeze că va ajusta cheltuielile la alte capitole. Singura măsură de restructurare a administrației, larg prezentată, este desființarea postului de liftieră la Ministerul Muncii, în timp ce Cîțu bagă groaza în bugetari, anunțând cifre apocaliptice - cu sute de mii de posturi tăiate. Același ministru este bucuros că poate semna împrumuturi de miliarde de euro, luate însă cu dobânzile cele mai mari din Europa. Ce facem cu banii? Explicațiile sunt însă mult mai puține și puțini politicieni se înghesuie să le dea. Ministrul Finanțelor refuză să meargă în Parlament pentru a răspunde la previzibile întrebări incomode. Dacă ar exista un document, o ,,Carte albă” care să clarifice pe termen mai lung politica de împrumuturi publice, atunci răspunderea ar fi asumată de toate instituțiile implicate, confruntările ar ieși din zona mahalagismului la care asistăm. Momentan, avem și pâine, și circ, dar nu peste mult timp bucata de pâine va fi tot mai mică și circul mai mare. Riscurile asumării unui asemenea document sunt mari, istoria recentă trimițând lecții dure. Ceaușescu a plătit datoriile cu prețul vieții, dar din cheagul miliardelor luate în deceniile ’70-’80 ne hrănim și acum. Infrastructura strategică din energetică, transporturi, industrie, construită cu fonduri din acele împrumuturi, are nevoie de un nou ciclu de modernizare după jumătate de secol de exploatare intensă. Cine va avea puterea și curajul să pună pe masa dezbaterii publice un asemenea document și mai ales ce instituții din actualul sistem constituțional îl poate aplica?