x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce fel de politici agricole?

0
Autor: Ilie Serbanescu 23 Aug 2005 - 00:00
Ce fel de politici agricole?


Subventiile acordate recent in diferite domenii in sectorul agriculturii - aparent cu titlu exceptional cand, dupa inundatii repetate, Guvernul Tariceanu s-a considerat dezlegat de constrangerile stabilite de FMI in materie de deficit bugetar - aduc acut in discutie natura si adecvarea politicilor agricole promovate.

Judecand dupa rezultate, subventiile acordate agriculturii in perioada postdecembrista au cam fost degeaba, caci agricultura a tot dat inapoi: a pierdut aproape complet piata externa pe care o mai avea si este pe cale sa piarda in buna masura si piata interna. Unii ar putea interpreta faptul in sensul ca ar fi fost inca si mai rau decat este daca nu se dadea de la buget macar cat s-a dat. La o analiza cat de cat obiectiva, reiese insa ca subventiile mai degraba n-au avut nici o eficienta. Si doua ar fi, in mare, principalele motive. Unul este ca au ajuns in buzunare care nu meritau. Si al doilea este ca nu aveau cum sa aiba impact, in masura in care nu prea urmareau ceva anume semnificativ: o productie mai mare, un randament la hectar mai mare, o productivitate mai mare. Nici ca sa mai pomenim de vreun obiectiv de restructurare anume, din care sa se traga un ce profit peste cativa ani.

In ce priveste subventiile pentru agricultura de stat, nu este tagada ca acestea au constituit bani aruncati pe fereastra. Cand a fost vorba de a-i sustine pe producatorii privati, au fost sprijiniti mai curand, ca sa-si vanda produsele si serviciile, furnizorii de inzestrari (input-uri) industriale pentru agricultura (ingrasaminte, seminte selectionate, masini agricole, servicii de lucrari agricole etc.). Cand, in sfarsit, s-a ajuns la agricultorii propriu-zisi, altceva mai bun decat de a-i ajuta sa supravietuiasca nu s-a gasit. Singurul program mai restructurant a fost cel al PSD de a sprijini societatile si asociatiile agricole mari (de pilda, in agricultura de camp de peste 110 ha), care aveau sanse sa practice o agricultura comerciala, eficienta. In rest, si in programele taraniste, si in cele pesediste, si in cele liberalo-pediste, a fost si este vorba tot de un fel de politici de mentinere pe linia de plutire a micii gospodarii taranesti de subzistenta sau semisubzistenta, bazata pe autoconsum si in relatii slabe sau deloc cu piata.

Lipsa de congruenta a unor asemenea abordari cu restructurarile cerute, chiar daca neplacute, in agricultura de catre apartenenta la Uniunea Europeana este evidenta. Inca programele taraniste isi puteau permite aceasta abordare, caci in acea vreme aderarea la UE era doar un proiect sau chiar numai o ipoteza. Dar programele pesediste si cu atat mai multe cele liberalo-pediste actuale pur si simplu nu-si mai pot permite luxul derularii unor politici agricole care sunt in contra curent cu cerintele restructurarilor impuse de apartenenta la Uniunea Europeana.

Cu exceptia intr-o anumita masura a introducerii rentei viagere, nici una din masurile prevazute de politicile concepute si derulate acum sub patronajul dlui Flutur nu merge in directia restructurarilor cerute de apartenenta la Uniunea Europeana: nici subventiile pe produse, nici subventiile pentru motorina, nici cupoanele agricole, nici dorita marire a indemnizatiilor de sustinere a exploatatiilor de subzistenta. Nici macar programele de asociere intre micii agricultori nu contribuie in sine la rezolvarea problemelor apartenentei la Uniunea Europeana in agricultura, pentru ca unirea in asociatii poate aduce eventual o imbunatatire a performantelor productive, dar nu si necesara diminuare dramatica a fortei de munca angajata in agricultura, singura care poate schimba spre standardele europene locul sectorului agricol in economie. Trebuie inteles ca disponibilizarile masive de forta de munca din agricultura se vor produce oricum. Atat doar ca acestea vor fi spontane si dramatice in piata, daca nu vor fi promovate deliberat spre a le putea controla efectele sociale.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   agricol

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de