x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce-i mai rău, glonţul sau mafia imobiliară?

0
Autor: Radu Tudor 18 Mar 2010 - 00:00
Ce-i mai rău, glonţul sau mafia imobiliară?


Mariana şi Miriana Mişcov, din Timişoara. Mamă şi fiică. Ambele împuşcate în Decembrie 1989. Printr-o graţie divină regăsită în multe din cazurile Revoluţiei, au supravieţuit. Pentru ele, căderea comunismului a venit cu multă suferinţă. Dar s-au bucurat că vor putea trăi într-o lume liberă, democratică, lipsită de abuzurile unei dictaturi.

După 20 de ani de la evenimentele de atunci, Mariana Mişcov e hăituită prin instanţe şi obligată să suporte mizeria unei societăţi care te forţează în fiecare zi să demonstrezi că eşti nevinovat. În această lume românească pe dos, Mariana mi-a scris o scrisoare. Mi-a povestit coşmarul ei de român rănit, nu doar la Revoluţie, ci şi în drepturile sale. M-am hotărât să scriu despre acest caz, pentru că, citind mesajul amplu al Marianei din Timişoara, am retrăit clipele din studenţie. În decembrie 1989 eram în complexul studenţesc, anul I, la Mecanică, Facultatea Traian Vuia. Am trăit cu o intensitate dramatică toate evenimentele de atunci. Chiar în noaptea de 17 spre 18 Decembrie, când Mariana şi Miriana Mişcov au fost împuşcate, a apărut primul mort şi printre studenţi. Am fost şocaţi, îngroziţi văzând trupul plin de sânge, inert, al unui coleg, luat în grabă de studenţii palestinieni şi cărat pe bancheta unui Mercedes la spital.

Mi-am zis că, trăgând un semnal de alarmă despre cazul Mişcov, încerc un gest de întoarcere în timp pentru sufletul studentului ucis atunci. Pentru memoria lui merită să lupţi azi cu mizeria corupţiei şi mafia şmecherilor şi golanilor care-şi fac de cap, urinând pe lege în văzul lumii.

Pe scurt, povestea e cam aşa. Pentru rănile grave suferite, Mariana Mişcov a primit, în baza legii, un mic spaţiu comercial în Timişoara. Cu ajutorul căruia să-şi poată asigura un trai relativ decent, dat fiind faptul că poartă în ea schijele glonţului care au rănit-o grav. Aşa cum se întâmplă în mult prea multe poveşti româneşti care te fac să te scârbeşti de ţară (dar mai ales de unii locuitori şi conducători), spaţiul a fost revendicat.

Evident, prin fals şi uz de fals, de aceea vă spuneam de tipicul românesc al poveştii. Ca în orice mecanism specific activităţilor criminale, s-a format o reţea. Un angajat de la cadastru, un notar, un avocat. Cu ceva bănuţi negri pentru zile albe, totul e aranjat. Se falsifică numele adevăratului proprietar, nişte semnături acolo şi gata. Ieşiţi afară, răniţilor! În stradă cu gloanţele voastre cu tot, căraţi-vă schijele!

Pentru că Primăria şi alte organisme n-au avut suficientă tragere de inimă să se lupte cu mafia, spaţiul a fost pierdut în instanţă. Degeaba striga Mariana Mişcov în pustiu că sunt falsificate semnăturile, că o serie de infracţiuni au fost săvârşite. Ultima speranţă a fost (nu-i aşa?) plângerea către un procuror. Dar ce să vezi? Procurorul Chiru, detaşat la Timişoara de la Cluj (acest nou Scorniceşti portocaliu), a respins plângerea, în ciuda unor evidenţe clare şi pentru un copil de clasa a IV-a. Chiru, împreună cu şeful său, Vasile Bâc - procuror-şef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, au reacţionat ca în videocli-pul lui Traian Băsescu despre Mircea Badea: "Afară plouă...".

Mafia putea să stea liniştită, să intre prin fals şi uz de fals în posesia unui imobil care nu-i aparţinea. Procurorii erau de partea lor. A venit însă o rază de speranţă. Un judecător al Curţii de Apel Timişoara a admis probele Marianei Mişcov şi a dispus ca procurorii să reînceapă ancheta penală împotriva celor trei falsificatori: avocatul, notarul şi angajatul de la cartea funciară. Ba mai mult, un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie confirmă printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă că revendicarea s-a făcut printr-un lung şir de infracţiuni. Şi că procurorii Chiru şi Bâc au ignorat toate dovezile.

Acum, cea rănită în Revoluţie reîncepe bătălia pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi a-şi recăpăta drepturile. Pentru domnii procurori, nici o consecinţă profesională sau administrativă. Doar faptul că trebuie să ţină cont, prin hotărârea Înaltei Curţi, de probatoriul şi dovezile materiale prezentate de Mariana Mişcov.

Vinovaţii trebuie să înfunde puşcăria. CSM şi procurorul general au datoria profesională şi morală să se îndrepte împotriva celor doi procurori care şi-au încălcat statutul de magistraţi. Asta ca să le putem da dreptate, că nu trebuie generalizat când se spune că mulţi procurori sunt pe mână cu mafioţii pe care trebuie să-i ancheteze. Nu toţi. Doar unii.

Doamnele Bejinaru şi Kovesi datorează măcar atât unei femei rănite grav în Decembrie 1989. Din glonţul Marianei Mişcov trăiesc unii foarte bine azi, au funcţii mari. Ea a rămas cu schijele şi încă mai luptă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de