Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In anul al doilea, la Filologie, invatam tot felul de lucruri, despre care nu ne spunea nimeni la ce ne-ar putea folosi. Si nu ne spunea, fiindca nu aveau sa ne foloseasca niciodata la nimic.
La un moment dat, ar fi trebuit sa memorez niste liste lungi de cuvinte din secolul al XVII-lea. Am indraznit s-o intreb pe profesoara care tinea cursul de limba veche, chiar in timp ce turuia la catedra cuvintele din acele inventare fara nici o logica interna, daca acestea aveau totusi o noima. Iar dansa, suspect de binevoitoare fata de un student impertinent, care isi exprima astfel indoiala cu privire la sensul cursului, mi-a raspuns ca trebuie sa le invat pe de rost si gata. "Cum adica si gata?", m-am mirat, presimtind ca povestea n-avea sa ramana fara urmari. "Le inveti sau nu le inveti - s-a enervat dansa - , iar acum te rog sa parasesti amfiteatrul!"
Totul exista dintr-un motiv anume. Stiam asta inca de la varsta de optsprezece ani. Cautam in carti adevaruri valabile toata viata. Adevaruri simple, definitive, pe care sa-mi construiesc felul de a gandi. Unele erau atat de simple, ca pareau prostii, vorbe pentru minti mici, cu o lumina rara inauntru. Cum ar fi: Nimic nu a existat inainte de a fi facut. Sau: Toate lucrurile au un inceput, un mijloc si un sfarsit, dar nu neaparat in aceasta ordine. Si, bineinteles: Totul exista dintr-un motiv anume. Stiind de-acum clar ca totul exista dintr-un motiv anume si ca tot ceea ce numeam intamplare inexplicabila afla pana la urma o explicatie, daca-ti bati capul, nu puteam admite ca, hodoronc-tronc, atatea adevaruri, care imi slujisera pana atunci perfect, la cursul de limba veche romaneasca nu mai erau bune. Dar cum de nota pe care o primeam la examenul cu profesoara in cauza depindea obtinerea unei burse, am tocit cateva sute de cuvinte si, cand am fost sigur ca le pot recita ca un handicapat, care stie pe dinafara toate numerele din cartea de telefon, m-am dus in cancelarie. Ca nu cumva doamna profesoara sa intre prosteste la ambitie si sa-mi pierd bursa, i le-am recitat. Sau, cum ar fi zis chiar ea, i le-am recitat si gata.
Mi-am siluit sinapsele, mi-am dat peste cap toate principiile, m-am umilit inaintea unei persoane cu o judecata de furnica, doar ca sa pot merge mai departe. N-am sa stiu niciodata daca am facut bine sau am facut rau. E de ajuns sa cedezi discret intr-o cauza, ca apoi sa nu mai opui nici o rezistenta in situatii publice, de notorietate.
Noroc ca memoria, cand ceva nu-i prieste, isi face singura dreptate. Nici nu s-a incheiat bine examenul si toate cele cateva sute de cuvinte parazite, fara o lege care sa le ordoneze, sa le tina intr-o ecuatie intelectuala, mi s-au sters din creier cu iuteala cu care se sterge un intreg roman din soft-ul unui computer. Nici doamna profesoara "Inveti si gata!" n-a mai stat mult timp la catedra. Poate c-a mers la o facultate cu studenti mai supusi, poate c-a fost data afara pentru o pricina profesionala. Intr-o zi, cand i-am cautat numele in orar, asa, ca sa-mi mai domolesc necazul de a fi luat un examen cu picioarele, nu cu capul, nu i l-am mai gasit in corpul didactic al facultatii. Disparuse si gata!
